Mondo Cane

Dimitrie A. Sturdza (pe numele complet Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu, n. 10 martie 1833, Mi­clăușeni, județul Iași – d. 8 octombrie 1914, București ) a fost academician, om politic și de 4 ori prim-ministru al României între anii 1895 - 1909. A fost președintele Academiei Române, între anii 1882 și 1884.
Educat la Academia Mihăileană, și-a continuat studiile în Germania, unde a luat parte la mișcările politice ale vremii. Ulterior, a devenit secretar particular al lui Alexandru Ioan Cuza. După aceea, s-a întors împotriva lui Cuza, devenind membru în guvernul liberal al lui Ion Bră­tianu.
În 1899 a fost ales lider al partidului ca succesor al lui Ion Brătianu. Deși un om cu mare capacitate de muncă, era reprezentantul al celui mai strâmt naționalism și disprețuia tot ce era „străin”, făcând astfel foarte mult pentru a întârzia dezvoltarea politică și industrială a țării.

Sturdza, în vremea lui Carol I, a fost vreme de 11 - 12 ani cu intermitenţă prim-ministru. La un moment dat intra pe sub masa de consiliu, se credea câine şi îi muşca de pantaloni pe miniştri. Carol I l-a trimis la o clinică pariziană, la cel mai bun şi renumit medic al vremii, Charcot. Jean-Martin Charcot (1825 – 1893) a fot profesor de neurologie şi anatomie patologică la Universitatea din Paris şi la Spitalul Salpetriere. După ce l-a consultat, a întrebat: „Ce profesie are pacientul? E prim-ministru. Şi de câţi ani este prim-ministru? De vreo 10-11 ani. Ce fericită trebuie să fie acea ţară!”.
Constantin Dăscălescu s-a născut la data de 2 iulie 1923, în orașul Breaza (județul Prahova). A studiat la Școala de Partid de la Ploiești, la Academia de Studii Economice din București și apoi la Școala Superioară de Partid de pe lângă CC al PCUS de la Moscova.
Ales în anul 1965 și ca membru în Comitetul Central al PCR, Dăs­că­lescu a fost remarcat de către Ceaușescu în anul 1969 când Dăscălescu a rostit un atac personal la adresa lui Gheorghe Apostol, unul dintre politicienii ve­terani pe care Ceaușescu dorea să-i înlăture din conducere.
La data de 21 mai 1982 a fost numit în funcția de prim-ministru al Guvernului Republicii Socialiste România, succedându-i lui Ilie Verdeț, care nu reușise reformarea economiei. Ca prim-ministru, Dăscălescu nu a avut o putere reală. El a sprijinit metodele controversate ale lui Ceaușescu de reorganizare a datoriei naționale.

Dăscălescu a fost trimis în judecată în anul 1990, fiind inculpat în procesul „Lotul CPEx”. Inițial, Dăscălescu și ceilalți inculpați au fost acuzați de genocid, dar, pentru că nu se întruneau elementele constitutive ale acestei infracțiuni, încadrarea juridi­că a fost schimbată ulterior, pentru toți, în omor deosebit de grav. În anul 1991 a fost condamnat la închisoare pe viață, dar după 5 ani, a fost pus în libertate din motive medicale.
Pe timpul detenţiei, spre hazul conducerii penitenciarului, dar şi a celorlalţi deţinuţi, de la fereastra zăbrelită a celulei, făcea apelul membrilor guvernului (guvern care nu mai exista), îi convoca la şedinţă de guvern, fiecăruia spunându-i cu ce să vină pregătiţi. „A fost trist ce făcea acolo, era comic”, au afirmat colegii lui de puşcărie.

Revenind la întrebările care puteau fi puse şi în cazul lui Dăscălescu de profesorul Charcot: „Ce profesie are pacientul? E prim-ministru. Şi de câţi ani este prim-ministru? De vreo 7 ani. Ce fericită trebuie să fie acea ţară!”.