Mondo Cane

Totalitarismele sunt un produs al erei democratice, nu există totalitarisme în „pre-demo­crație”, ele se fac prin popor sau cel puțin în numele poporului: sunt un fel de „absolutisme democratice”.

Definiția completă a democra­ției nu se rezumă la înfățișarea ei occidentală.
Democrația înseamnă trei lucruri, în principiu de importanță egală: suveranitatea poporului, libertatea și egalitatea. Suvera­ni­tatea, oricum, poporul o de­leagă (vrând – nevrând), de­pinde cui și în ce condiții.

Libertatea are inevitabil limite, ca egalitatea, și, ce e mai grav, cele două mari aspirații nu prea fac casă bună împreună. Alexis de Tocqueville (1805–1859), născut la Paris într-o familie de viță nobilă din Normandia, istoric, filosof, a intuit perfect contradicția fundamentală a mecanismului, înainte ca istoria să procedeze la lungul șir de experimente, care ne-au lămurit pe deplin cum stau lucrurile. Oamenii, spunea el, vor totul, și libertatea, și egalitatea, dar, dacă sunt obligați să aleagă, vor opta, cei mai mulți dintre ei, pentru egalitate. Aici se află esența comunismului care e la fel de „democratic”, în felul lui, precum democrațiile occidentale, însă pe latura cealaltă: țăranului rus, sărac și lipsit de orizont i s-a potrivit de minune promisiunea egalității, fiindcă libertatea, oricum, tot nu știa ce înseamnă (păcat de splendida intelectualitate rusă, care nu a reușit niciodată să-și croiască o țară pe măsură).
Primul Război Mondial a fragmentat Europa într-o măsură neînchipuită, atât prin multiplicarea entităților „naționale”, cât și prin proiecte de societate divergente pentru care au optat sau pentru care au fost împinși unii sau alții: între democrație de factură occidentală, comunism și diversele „fascisme”. Cele două decenii interbelice au fost perioada de „glorie” a experimentelor totalitare, para­doxală, dar explicabila derivă a unui drum început sub semnul unei mari aspirații democratice.

În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, cea mai mare parte a Europei devenise prizoniera totalitarismelor, în diversele lor forme de ma­ni­fes­tare. Nu a fost un eșec al democrației ca principiu, ci eșecul unor societăți încă insuficient pregă­tite pentru democrație. Aici se află riscul accelerării și al schim­bării, în căutarea unei formule inedite, care pot arăta sedu­că­toare în trăsăturile lor abstracte, dar riscă să se dovedească dezas­truoase atunci când se ma­te­rializează în istorie.

Acum avem parte de o altă formă de totalitarism. Virusul nenorocit care ne-a otrăvit viețile este tot o formă de tota­litarism, unul medical, sanitar. Iar democrația a fost pusă din nou sub semnul întrebării.
Obligativitatea sau neobligati­vitatea  vaccinării, a certificatului verde a iscat dispute, pro­teste, acuzații. S-a spus că de­mocrația a fost aruncată la gunoi. Dife­rența dintre bolnav și sănătos nu mai are nicio importanță.