• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 22 Septembrie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 9 August , 2019

Momente de neuitat (II)

A trecut, însă, până în pragul renunțării, o bună bucată de timp (ani, câți oare???) până să trăim aievea ceasul revederii. Așa se spune, dar de fapt trecut-au mai multe primăveri, mereu pline de speranță. Deci, acolo unde ne-am propus de la bun început, ne-am dat drumul la amintiri. O fac și acuma, deși nu mi-e deloc ușor:


Eu: Dragă unchiule, așa precum am stabilit ATUNCI demult - n-am uitat! - nu-mi doresc un interviu cu dumneata, în sensul adevărat al cuvântului, ci doar o simplă discuție ca-ntre rubedenii dragi, care nu s-au mai văzut de ani și ani. Tema (temele-amintiri) te rog pe Dumneata să mi le propui, eu promi­țându-ți că n-am să-ți ies din cuvânt. Asta nu înainte de-ați mulțumi recunoscător pentru timpul pe care, iată, mi-l acorzi cu generozitate. Deci:

Unchiul Sebi: Așa va fi, precis. Revederea cu tine, după atâta amar de vreme, și mie îmi face o mare plăcere. Mai întâi și mai întâi te rog să-mi spui sincer ce vrei să faci cu casetofonul pe care l-ai pus la vedere? Sper că nu vrei să imprimi discuția noastră.
- Nici vorbă! Foarte pe scurt vreau să afli direct de la mine o preocupare frumoasă, cu care mă mândresc de ceva vreme. E vorba de un serial poetic pe care, sub patronajul Teatrului nostru, dimpreună cu un coleg și o colegă, mari iubitori de poezie și dragii de ei, îl imprimăm și-l transmitem prin megafoanele din oraș, de două ori pe lună, la orele amiezii, în două duminici. Serialul l-am numit POEZIA DIN TURN pentru simplul motiv că-l transmitem din Turnul ȘTEFAN, obiectiv turistic de mare interes, localizat în Centrul Vechi al Băii Mari. Un episod durează o jumătate de ceas și cuprinde poezii ce ne sunt la suflet, pe care le ilustrăm cu muzica cea mai potrivită din fonoteca personală. Un episod (1/2 de oră) aș vrea să-l dedic, în interpretarea de referință (glas și rostire...) a dumitale, poeziilor lui RADU GYR, poetul temnițașilor cu care, dumneata, ai fost coleg de celulă câțiva ani cumpliți, la Aiud, dacă bine îmi aduc aminte din discuțiile avute cu ani în urmă, în acea seară de pomină petrecută după descarcerare, în familia rubedeniilor noastre dragi din Cluj. Cu mini­re­citalul dumitale de atunci, numai cu poemele poetului temnițașilor, ne-ai emoționat până la lacrimi, iar mie mi-a rămas în casa de dinainte a sufletului. Acum te mai rog o dată să repeți momentul în fața casetofonului pentru un episod din serialul
amintit, pe care îl voi acompania cu Dumitru Fărcaș la taragot acompaniat, la orgă, de către celebrul orga­nist parizian Marcel Cellier.
Zău că va fi un eveniment cu totul special pentru noi doi, dar și pentru băimărenii, nu puțini, iubitori de poezie. Jur!
- Te-am ascultat, dragă nepoate, cu mare bucurie și emoție deopotrivă. Din păcate, din recitalul din acea seară de pomină petrecută de-a dreptul frățește cu toate rubedeniile clujene, mie mi-au mai rămas neșterse în memorie doar ISUS ÎN CELULĂ și RIDICĂ-TE GHEORGHE, RIDICĂ-TE IOANE. Doar cu acestea îți mai pot fi de folos.
- Îmi pare foarte rău, dragă unchiule. Te rog, totuși, să le imprimăm și doar pe acestea, pentru fonoteca mea de aur.
- Fie! (Au fost transmise într-un episod împreună cu alte câteva diverse P.A.)
- Superb! Mulțumesc frumos. Cu voia dumitale eu n-aș schimba subiectul și...
- Eu însă aș mai vrea să știi de la mine un mini subiect cu totul special pe care și eu l-am aflat tot de la Radu GYR, în mare taină şoptin­du-ne nouă colegilor din celulă, câteva fraze din discursul lui Horthy MIKLOS rostit în piața publică din Clujul ocupat de către ai lui, mai precis în luna septembrie 1940. Cu toții cei de față l-am ascultat cu înfiorare. Eu nu-l mai țin minte, dar poate că tu căutându-l temeinic prin presa vremii de prin biblioteci, cine știe,
s-ar putea să dai de acest discurs care, cred eu, nici azi citindu-l, nu ne-ar lăsa indiferenți.
- Am să-ncerc, dragă unchiule. Poate cine știe... Cam tot la temă să știi că eu, în urmă cu ceva vreme am fost la BUDAPESTA, cu un recital de poezie pentru românașii budapestani, care mai știu cât de cât să vorbească pe românește. A doua zi după recital (prezentat la Centrul Cultural Român, cu bustul lui Mihai Eminescu printre florile din fața sediului), domnul Ambasador, o minunată gazdă, m-a plimbat cu mașina prin măreața urbe, pe la cele mai importante obiective turistice, prilej cu care am văzut (doar pe dinafară ce-i drept) și Palatul lui Horthy, o somptuoasă clădire, azi fiind sediul Bibliotecii Naționale. Am privit-o, recunosc, cu mare admirație, dar fiind într-o zi liberă am fost nevoit să mă mulțumesc doar cu atît.
- Te invidiez sincer pentru toate acestea. Cine te-a invitat să susții ACOLO, un recital de poezie Ro­mânească?
- De ACOLO, nimeni. Cu ideea a fost un foarte bun prieten, Prof. Univ. CORNEL MUNTEAN, un intelectual de mare clasă și unul dintre cei mai importanți eminescologi, Domnia Sa predînd Limba Română la o prestigioasă unitate de învățământ budapestană. Apreciindu-mi recitalul m-a poftit să-l prezint și ACOLO, pentru acei cărora le e dor de casă și de Limba Română - „Mama noastră” -, vorba lui Mihai Eminescu. Această vizită, de natură poetică în primul rînd (abia la urmă și... budapestano - horthystă) m-a marcat pentru multă vreme fiindu-mi, la nevoie, leac de suflet. Cu siguranță că și spectatorilor (câteva sute) de la Centrul Cultural Român care m-au aplaudat minute-n șir cu ochii scăldați în lacrimi.
- Frumos ai zis, și eu...
- Și eu abia aștept să ne reîntoarcem la marele poet Radu GYR pe care dumneata l-ai cunoscut poate cel mai bine dintre toți năpăstuiții, colegi de celulă.
- Cam așa cred și eu cînd e vorba de relația mea cu poetul Radu GYR...
-  ... la care abia aștept, - insist! - să ne reîntoarcem.
- Fie! Ce mai vrei să afli de la mine? Dacă mă bagi în politică...
- Promit solemn că NUUU! Să ne reîntoarcem doar la prietenul dumitale numit, unicul mare poet al închisorilor, după mine.
- Adevăr grăit-ai! Ți-o spun eu care i-am citit (și memorat...) aproape toate poemele „tipărite” în mare secret, pe hârburi de sticlă. Le scotea cu grijă din memorie, și cu o așchie bine ascuțită la vârf le scria pe ciobul de sticlă uns cu săpun spre neuitarea noastră. Vecinilor din celulele alăturate le erau transmise, de către autor, prin Alfabetul Morse, cu bătăi în perete literă cu literă, din fiecare cuvânt, cu niște pietricele culese din curte. Metoda a fost omologată încă de la primele bătăi, în pe-re-te, vreau să spun.
- Ha-ha, că frumos ți-ai revenit din... confuzie. Bravo ție!
- Mi-am dat seama cu prisosință că atunci când îl descrii pe Radu GYR o faci cu mare sensibilitate, emo­țio­nant de-a dreptul. Mai înflorește-mi sufletul cum știi mai bine. Te rog!
- Deși au trecut atâția amar de ani și azi o pot spune că dacă necuratul a avut oamenii lui în temnițele comuniste, care ne-au schingiuit inima­ginabil, Bunul Dumnezeu ne-a trimis în acest iad roșu, persoane și personalități care cu harul dăruit lor au fost și apostoli ai mântuirii fraților lor de suferință, căci fiecare poezie era un pașaport pentru o trecere mai lină prin infern. Noi acolo, prin harul acestora, de care am avut parte zile și nopți, ne-am convins că trupul slab nu poate trăi fără hrana spiritului mereu treaz în noi. Un emisar al cerului în acest iad a fost fără-ndoială și poetul-profesor Radu GYR, supranumit pe drept cuvânt și poetul temnițelor. Poeziile Lui erau adevărate cuminecături care te eli­berau de teroarea detenției. Aceste preocupări spirituale, cu ajutorul poeziei uitai de foamea, setea, frigul și dorul de cei dragi, sufletul fiindu-ți, miraculos cuprins de un nou dor de viață. Radu GYR, apostol al spe­ranțelor a ridicat din cenușa unei țări pustiite de focul năvălirii haitei roșii, pe toți care-i ascultau versurile.
- Superbe aprecieri, unchiule! Uneori am închis ochii și mi s-a părut că-mi vorbești dintr-un amvon.
- Și totuși despre prietenul Radu
mi-ar fi drag să-i mai știi încă o cali­tate de excepție - solidaritatea! - do­ve­dită cu prisosință, nouă tuturor.
- În ce fel?
- Într-o perioadă îndelungată a suferit de-o boală, atât de cumplită încât, conform regulamentului, avea dreptul ca și peste zi să stea culcat în pat în timp ce noi ceilalți eram obligați ca peste zi, până seara târziu să stăm în poziția șezut pe marginea patului metalic, tip cazarmă. Pentru a fi solidar cu noi, Radu GYR, stătea peste zi în poziția obligată pentru noi ceilalți, cu un efort inimaginabil și o stare cumplită de amețeală din cauză căreia de multe ori îl ridicam de jos în stare de inconștiență. Nu-i păsa, însă, luându-şi locul, solidar cu noi, pe marginea patului, zilnic între orele cinci dimineața și zece seara. Erau nenumărate gesturile dânsului de jertfă și dăruire pentru noi toți.
- Unchiule, țin minte că în acea seară superbă petrecută în cinstea eliberării dumitale de către noi toți, unul dintre noi mai îndrăzneț, în mod direct te-a întrebat cum a fost la... Zarca? Te-ai prefăcut că nu l-ai auzit și...
- Zău că-mi vine să mă repet! Pentru tine, însă, dar mai ales pentru cei care o să-ți citească articolul, foarte pe scurt, căci simt cum mă ia cu leșin, vreau să-ți spun c-a fost locul cel mai infernal pe care cineva și-l poate închipui. Un fel de temniță în... temniță. Regimul era al tăcerii, înfometării, al beznei absolute, al izolării totale. În acel spațiu odios nu puteai să te așezi pe ceva, ci să stai necontenit în poziție verticală, cu mâinile încătușate şi cu picioarele înlănțuite, mereu având grijă să nu faci nici cel mai mic zgomot cînd te mutai de pe un picior pe altul, în momentele de epuizare. Eu am fost izolat la Zarca pentru simplul (? - P.A.) motiv c-am convertit, la Greco-Catolici, un tînăr protestant care și-a recunoscut convertirea după o serie de schingiuiri insuportabile. Cam acelaşi regim mi s-a aplicat și mie, precum mi-am amintit, oripilat, adineauri.
- Groaznic, unchiule drag. Ai avut și dumneata...?
- Să lăsăm! Mai bine să ne reîntoarcem la Radu GYR... Nu se apleca niciodată în fața asupritorilor și n-a pactizat niciodată cu necuratul. Pentru poezia „Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane” pe care a scris-o după ispășirea primei con­damnări a fost iarăși condamnat, de data aceasta cu pedeapsa capitală. Incredibil, dar foarte adevărat. Pedeapsa, însă, i-a fost strămutată, după un scurt timp, în muncă silnică pe viață.
- De câțiva ani, spre fericirea noastră a tuturor, rudenii sau simpli cunos­cuți ești liber, ca pasărea cerului, cum se spune. În tot acest timp nu
ți-a fost dat, măcar o dată să dai față cu careva dintre acești criminali??? Ce le-ai zice de s-ar întâmpla?
- Pe călăul Briceag, atunci securist din Dej, l-am văzut adesea plimbându-și câinele prin parcul Clujului. Niciodată nu mi-am dorit să-l abordez. Nu știu cu ce vorbe... Îi mulțumeam poate pentru că mi-a dat ocazia, pe bune, să trec prin infernul iadului roșu fără să mă mistui cu adevărat, ci doar pentru o sacră mistuire de dragul neamului și a Patriei, pentru care atîția și-au dat viața.
- Frumos ai spus și emoționant până la lacrimi, așa că...  SĂ TRĂIEȘTI CÂT TRICOLORUL!
- Ooo, da! Îți mulțumesc nespus. Mă gândesc, Doamne, ce frumos ar fi acest final al dialogului nostru, care durează de ceva vreme...
- Nu chiar... Te rog mult de tot. Prin iadul Sighetului ai trecut?
- Doar pentru o scurtă perioadă.
Ne-au mutat urgent după ce ne-au prins, pe câțiva, că punem semne morților pentru a-i recunoaște mai ușor la îngropăciunea din gropile comune din Cimitirul Săracilor. Am fost pedepsiți cumplit, mai ceva ca la Aiud unde ne-am întors. De fapt, din cei 14 ani de detenție (1940 - 1964; P.A.), 12 aici i-am pătimit dimpreună cu Radu GYR, coleg de celulă de la care i-am învățat pe de rost, aproape toate poeziile, scrise acolo pe cioburi de sticlă, dar și să vorbesc germana și franceza, scris și citit, spre uimirea celor de-afară.
- Dar pe la Gherla, orășelul dumitale natal, ai fost?
- Doar pentru un an și cîteva luni. Dacă eram într-o celula de la etaj puteam să-mi văd, printre zăbrele, casa prunciei, precum părinții printre nori și stele.
- Și te-aș mai întreba ceva, dragă unchiule. În calitate de preot, de data aceasta, cum le-ai putut fi de folos, nu puțini sunt sigur, celor cu sufletele nevoite, poate chiar în ceasul de pe urmă?
- Foarte emoționantă întrebarea ta, dragă Tonicule. Îți voi răspunde pe foarte scurt în timp ce-mi voi șterge o lacrimă cu care n-aș vrea să te molipsesc. Deci: Aș vrea să știi că asistența spirituală se făcea, colegilor de celulă nevoiți, în mare taină și pericol aşijderea. Tot astfel se oficiau și Sfintele Slujbe, unele chiar de pomenire. De asemenea și devoțiunile. La-ntrebarea de-acum aproape un ceas, îți răspund acum: nu-mi aduc aminte să fi cunoscut vreun moroșan pe unde am fost târât. Dar asta nu înseamnă că au fost scutiți, că doar Sighetul a fost vestit în așa ceva, mai ales când a fost vorba de elitele și Înalții Prelați ai acestui neam, nemeritat lovit de soartă și din acest punct de vedere. N-ai vrea să punem punct discuției noastre, căci, vorba românului: Ce-i prea mult nu-i sănătos!
- Nu înainte de-a Vă mulțumi recunoscător și mai ales nu înainte de-a ne aminti de binețea moștenită de la Tata (n. 10 august 1910 - P.A.): SĂ TRĂIȚI CÂT TRICOLORUL! pe care s-o rostim din inimă pentru neamul și toate neamurile noastre.
Unchiul SEBI: AMIN!

 

 

Domnule Președinte, domnilor Judecători ai Poporului

În rechizitoriul său (31 mai), Onorata Acuzare a spus răspicat: „Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită”. Și a mai spus acuzarea: „Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați”. Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost, pentru mine, o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte.
(Radu GYR: Ultimul cuvânt la Tribunalul Poporului)

 

 

Notă: La baza acestui material a stat, în primul rând, o corespondență deosebită purtată, în câțiva ani, cu Unchiul Sebi, după eliberarea sa din închisoare, revederea planificată nefiind cea închipuită.
Și tot de această dată și pe această cale doresc din tot sufletul să le mulțumesc recunoscător pentru colaborare lui Victor Cutcan - Zizu din Cluj (verișor după mamă) și lui Cristi Marcocean de la CRISTAL SRL Baia Mare (Str. G. Coșbuc nr. 34).
Secvențe biografice: Pe Internet, pentru RADU DEMETRESCU - GYR (Pseudonim pentru Radu Gyr).

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.