Moment omagial Petre Dulfu - 160 de ani de la naştere

La Fondul Documentar al Academiei Române, din cadrul Bibliotecii Judeţene Petre Dulfu din Baia Mare a avut loc momentul omagial „Petre Dulfu – 160 de ani de la naştere”.

La eveniment au participat angajaţii Bibliotecii, oameni de cultură, profesori universitari, scriitori, medici. Moderatorul întâlnirii, directorul Bibliotecii, Teodor Ardelean, a vorbit despre Petre Dulfu şi cum a ajuns ca Biblioteca să poarte numele acestuia.

Au fost momente plăcute, de cultură adevărată, aşa cum doar la Biblioteca lui Tedi se poate întâmpla.

Au vorbit conf. univ. dr. Ştefan Vişovan, conf. univ. dr. Florian Roatiş, conf. univ. dr. Mircea Farcaş, prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu, Antoaneta Turda, un reprezentant al Şcolii „Petre Dulfu” şi alţii.

Dintre multele materiale prezentate despre Petre Dulfu, cel al profesorului Ştefan Vişovan a fost cel mai „rotund”, cel mai complet.

„Petre Dulfu este o personalitate distinctă în peisajul culturii noastre. El se individualizează nu doar prin caracterul enciclopedic al preocupărilor sale şi prin erudiţia-i  recunoscută şi unanim apreciată, ci şi prin talentul neîntrecut de versificator, posesor al unei dexterităţi lingvistice, al unei capacităţi de comunicare prin vers şi a unei inventivităţi lexicale ieşite din comun. A elaborat manuale  de limba română, abecedare şi aritmetici pentru ciclul primar,  a scris cărţi de geografie, a compus piese de teatru, a tradus în limba maghiară din Vasile Alecsandri, luându-şi chiar doctoratul cu o teză despre Activitatea lui Vasile Alecsandri în literatura română.

A tradus în limba română Ifigenia în Taurida şi Ifigenia în Aulida de Euripide etc. Cunoştea mai multe limbi străine: maghiara, franceza, germana, latina. N-a tradus oricum, ci cu o responsabilitate uimitoare faţă de cuvântul scris, faţă de fidelitatea semantică a corespondentelor sintagmelor şi cuvintelor originalului şi textului rezultat prin traducere. În acest context se impune să precizăm că, pe lângă originalul grec al tragediilor lui Euripide, Petre Dulfu a consultat traduceri în limbile franceză, germană şi maghiară. Traducerile sale sunt însoţite de note şi explicaţii menite să-l familiarizeze pe cititorul român cu mitologia şi mentalitatea vechilor greci. Aceste calităţi şi multe altele au fost scoase în evidenţă de Nicolae Quintescu în raportul înaintat conducerii Academiei Române în anul 1903, pe baza căruia i s-a acordat maramureşeanului nostru cel de-al doilea premiu al acestei prestigioase instituţii de ştiinţă, primul fiindu-i acordat în anul 1894 pentru Isprăvile lui Păcală.

Multe dintre creaţiile lui Petre Dulfu sunt adevărate epopei populare şi au o legătură strânsă cu folclorul nostru, din care acesta reia teme, motive, subiecte etc., pe care le dezvoltă şi le prelucrează artistic cu măiestria-i binecunoscută.

Alături de caracterul popular şi naţional, creaţiile lui Petre Dulfu poartă amprenta unei mentalităţi profund creştine, personajele sale apelând frecvent la ajutorul lui Dumnezeu, pe Care Îl evocă în cele mai interesante variante: Dumnezeule Hristoase, Cel din Ceruri, Slăvitul, Slăvitul Tată, Cel din Slavă, Tatăl Înduratul, Domnul, Sfântul, Atoateurzitorul, Tatăl Sfânt, Ziditorul Lumii, Domnul Sfânt, Cel Veşnic, Stăpânul, Cel Care le-a Zidit pe Toate, Ursitor al Lumii, Cel Ce la Toţi ni-e Tată, Ăl de Sus, Cel Sfânt etc.”, a spus printre altele, profesorul băimărean.

Şcoala unde a învăţat Petre Dulfu

Şcoala Gimnazială  „Petre Dulfu” este situată în centrul vechi al municipiului Baia Mare, judeţul Maramureş.

Construcţia actualului local al şcolii a început în anul 1696 şi a fost terminată în anul 1748. Ordinul iezuiţilor a deschis un gimnaziu cu patru clase, care şi-a încetat activitatea în 1706 din cauza răscoalei antihabsburgice conduse de Francisc Rakoczy al II-lea.

După ocuparea oraşului de către răsculaţi, iezuiţii au fost alungaţi din oraş. Aceştia s-au reîntors în 1713 după semnarea păcii de la Satu Mare. Sub conducerea acestora, şcoala a funcţionat până în 1773. În urma bulei papale, instituţia ajunge sub conducerea minoriţilor (care o conduc până în 1887). Numele instituţiei s-a schimbat des : Collegium Societatis Iesu, Pedagogium Regii Gymnasii, Regium Gimnasium Majus, Regium Gimnasium Nagybaniense, Gimnaziul Catolic, Gimaziul Romano-catolic. Între 1788-1809, clădirea era sub administraţia oraşului şi a servit şi altor scopuri ca: locuinţe, închisoare, club, primărie, sediu al pompierilor. Între disciplinele de învăţământ, un interes special prezintă, predarea limbii şi a religiei pentru elevii români greco-catolici şi ortodocşi. Printre cei care au predat aceste materii au fost: Ştefan Bilţiu, Teodor Sabo, Ioan Pop, Gavril Sabo, Andrei Pop. Un rol deosebit în cultivarea dragostei faţă de limba şi literatura română l-a avut Societatea de bibliotecă a elevilor români de la Gimnaziul Romano-Catolic din Baia Mare, sub îndrumarea profesorului Ioan Pop, devenită ulterior Societatea de lectură.