Minoritățile etnice din Maramureș

În contextul războiului din Ucraina, o trecere în revistă a situației minorităților naționale din Maramureș este binevenită. Mai ales că minoritatea ucraineană din nordul țării este importantă. Am folosit date și informații ale ISU Maramureș. Uitându-ne la cifre, făcând comparații și citind tomuri de date oficiale, putem spune, nu că ar fi o noutate, că Maramureșul este un județ mare și cu o importantă componentă minoritară.

Într-o ierarhie a potențialului demografic, județul Mara­mu­reș, cu o populație apropiată de o jumătate de milion de locuitori (478.659 locuitori, conform recensământului din anul 2011), se încadrează în categoria jude­țelor mijlocii-mari, ocupând locul 15 în privința populației totale, în timp ce, în cadrul Regiunii de dezvoltare Nord-Vest, acesta ocupă o poziție de mijloc, după județele Cluj şi Bihor, şi înaintea județelor Satu Mare, Bistriţa-Năsăud şi Să­laj.
Potențialul demografic respectiv constituie o premisă sem­ni­ficativă pentru dezvoltarea so­cio­e­co­no­mică generală a ju­dețului.

Analiza evoluției populației la nivelul întregului județ, începând cu recensământul populației din 1910, reliefează o stagnare în pri­ma jumătate a secolului XX, care îşi are explicația în intensele procese politico-militare şi națio­nale ce au avut loc în această perioadă, respectiv două războaie mondiale şi schimbarea de trei ori a graniței politice şi a suveranității naționale. După cel de-al Doilea Război Mondial, populația județului parcurge o perioadă de creștere, determinată de îmbunătățirea con­di­țiilor de trai şi de politica demografică din anii șaizeci şi șaptezeci ce au condus la o creștere susținută a natalității, valorile înregistrate în județ fiind printre cele mai ridicate din țară. După schimbarea contextului politico-economic şi social în 1990, asemănător întregii țări, populația scade pe fondul reducerii drastice a natalității şi a unui sold migraţional negativ.
La recensământul populației efectuat în ianuarie 2002, populația județului Maramureș era formată din trei grupuri etnice importante: români (82%), maghiari (9,1%) şi ucraineni (6,7%), la acestea adăugându-se rromii (1,7%); celelalte comunități naționale nu depășesc un punct procentual din populația totală, doar comunitatea germană se mai poate distinge din punct de vedere numeric şi al concentrației spațiale.

Populația românească este majoritară în 61 de unități administrativ-teritoriale (53 de comune şi toate orașele) din totalul din județ, singurele comune unde aceasta este minoritară sunt cele din nordul județului, în arealul specific ucrainean. Doar în comunele Coltău, Băiuţ şi Ulmeni (comună rurală în 2002), ponderea românilor se situează sub 75%, din cauza pre­zenței semnificative a maghiarilor şi rromilor.

Populația maghiară a cunoscut evoluții fluctuante pe parcursul secolului XX, cele mai abrupte fiind consemnate după Trianon şi Viena, când comunitatea s-a înju­mă­tățit sau dublat,  deține majoritatea în comuna Câmpulung la Tisa (79%) şi ponderi mai însemnate în Băiuţ sau Săcălăşeni şi în centrele urbane.

Populația ucraineană, a cărei evoluție demografică a fost constant pozitivă până în 1990, este concentrată în regiunea de graniță cu Ucraina, în așezările foarte mari ce compun comunele Repedea (cu maxima de 97,7%), Poienile de sub Munte, Ruscova, Bistra, Rona de Sus şi Bocicoiu Mare, toate cu majoritate etnică.
Populația rromă a crescut permanent, devenind cea de-a patra categorie etnică începând cu 1992. Evoluția acestei comunități este mai greu de apreciat, până în 1992 înregistrarea fiind uneori defectuoasă, ca urmare a identificării subiective sau a conștientizării etnice duplicitare. Populația germană, reprezentată prin ţipţerii din zona Vişeu, a constituit o comunitate importantă până la Primul Război Mondial, deținând chiar majorități etnice în Vișeu de Sus sau ponderi însemnate în așezări de pe Tisa (Crăciuneşti, Bocicoiu Mare, Remeţi, Săpânţa, Sighetu Marmației), de pe Vișeu, Iza (Bogdan Vodă, Botiza, Dragomirești, Ieud, Strâmtura etc), Ruscova (Ruscova, Poienile de sub Munte) sau chiar din afara Maramureșului istoric (Copalnic-Mănăştur). Evoluția numerică a fost pozitivă sau staționară până în 1990, după care numărul acestora s-a redus cu o treime datorită emigrației.

Populația evreiască a constituit una dintre cele mai importante comu­nități (a treia din punct de vedere numeric) înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, frecvența cea mai ridicată înregistrându-se în Maramureșul istoric, pe Valea Vișeului şi Valea Izei, mai ales în comunitățile mai mari (Borşa, Moisei, Vişeu de Sus, Rozavlea, Botiza), în cele ucrainene (Ruscova, Bocicoiu Mare, Poienile de sub Munte) şi izolat la vest de lanțul vulcanic, în Ulmeni sau Șomcuta Mare. Cea mai importantă comunitate a existat în Sighetu Marmației, aceasta formând majoritatea relativă până la deportarea acestora.