Maramureşul VIP

Iosif al II-lea prefera Borcutul de Budeşti, Napoleon al III-lea pe cel din Săpânţa, care l-a şi tratat de o boală la rinichi, Iorga pleacă din Maramureş cu Divina Comedia îmbrăcată în foiţă de aur, Goga, cu o veselă şi amintirea unei poveste de iubire, iar lista ar putea continua. De la Iosif al doilea, la Ferdinand şi Mihai I, Goga, Rebreanu, Iorga sau Eminescu, marile personalităţi istorice au câte o poveste inedită care îi leagă de Maramureş.

A apărut în scrisori, în biografii celebre, în cronici, dar, mai ales, a rămas în amintirea unor oameni deosebiţi. Maramureşul a atras, dintotdeauna, ca un magnet, politicienii, vedetele, regii, scriitorii. Unii au găsit aici remedii pentru sănătate, alţii, poveşti de iubire, alţii şi-au îmbunătăţit cultura. Pentru toţi însă, de la Iosif al II-lea la Prinţul Charles, Maramureşul a fost un loc special.

Începem „Sherezada Maramureşului” cu feţele regale. Dacă am privi în istorie, atracţia moştenitorului coroanei britanice pentru Maramureş n-ar trebui să ne pară deloc ciudată sau atipică. Pe el îl atrag casele şi peisajele noastre. Pe alte feţe regale i-a atras... apa.

Scriitorul Nicoară Mihali povesteşte că: „Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza, este unul dintre împăraţii cei mai luminaţi pe care i-a avut Austria. În 1780-1790 conduce Imperiul, dar face o călătorie în Transilvania, în 1773, şi vine prin Pasul Prislop şi se opreşte la Sighet. De aici face o incursiune spre cetatea Hustului (unde se spune că ar fi avut o amantă) şi, călărind un cal nărăvaş, cade şi îşi rupe un picior. Din această cauză, rămâne vreo două săptămâni la Sighetu Marmaţiei. Este perioada în care primeşte foarte multe scrisori de la românii din Transilvania. Sunt unii care spun că atunci ar fi primit borcut de la Budeşti, şi aşa i-a plăcut, încât şi după ce a plecat, i se ducea regulat apă minerală de aici. Tot legat de ape minerale din Maramureş, se mai ştie că apa de la Săpânţa a fost trimisă lui Napoleon al III-lea, care suferea de o boală de rinichi, iar această apă i-a fost vindecătoare”.

Ca să rămânem în istorie, trecem la un alt călător celebru în Maramureş, de data asta nu împărat, ci „împărat al culturii”: Nicolae Iorga. Mihali povesteşte: „El vine în toamna anului 1905. Această călătorie a lui Iorga este de mare importanţă, cum de altfel a fost şi călătoria de mai târziu a Episcopului greco-catolic de Gherla Vasile Hosu, unchiul lui Iuliu Hosu. Ambele sunt relevante deoarece majoritatea nobilimii din Maramureş şi funcţionărimea susţineau puternic ideile austro-ungare. Aproape că nu mai exista spirit de revoltă, spirit de român. Mai ales că peste Maramureş se suprapusese destul de puternic şi populaţia evreiască. Iar călătoria acestor oameni a trezit spiritul lui Dragoş şi Bogdan, adevăraţi întemeietori de stat, şi ceea ce a însemnat cu adevărat Maramureşul şi limba română.

Iorga descrie, după călătoria sa, un Maramureş foarte mohorât şi trist. De fapt, prinde o toamnă în care ningea, apele sunt tulburi, oamenii sunt prinşi într-o culoare de gri. Tabloul pe care-l realizează despre Maramureşul începutului de secol XX nu este deloc optimist. Există aici o întâmplare frumoasă.

Este primit la curtea familiei Anderco din Borşa, familie în care s-a născut primul scriitor maramureşean consacrat, Artemie Anderco. Iar în biblioteca familiei Anderco Iorga găseşte o ediţie specială din Divina comedie a lui Dante Alighieri. Cartea era îmbrăcată în foiţă de aur, şi adusă de la Torino de studentul la medicină Artemie Anderco. Lui Iorga atât de mult i-a plăcut această carte încât aproape că o ia cu forţa din biblioteca familiei şi nu o va mai returna niciodată.

În schimb, Iorga îşi dă seama că nu a făcut un gest tocmai nobil şi în 1934 îşi reaminteşte de Artemie Anderco şi îi publică jurnalul de călătorie. De fapt, este una dintre cele mai frumoase cărţi de călătorii care s-au publicat în perioada interbelică şi care poartă semnătura unui autor maramureşean”.

După primul Război Mondial, o altă poveste frumoasă a familiei regale are loc în Maramureş. Scriitorul Nicoară Mihali spune: „Regele Ferdinand era bolnav de cancer la colon şi era un împătimit biolog şi îndrăgostit de natură. Face o incursiune în Maramureş. Aproape pentru toţi care au călătorit în Maramureş, poarta de intrare este Pasul Prislop şi trec prin Borşa.

Regele Ferdinand îl cunoaşte pe primarul de atunci, Timiş Petre Gabor, căruia îi conferă titlul Coroana României în grad de cavaler, una dintre cele mai înalte distincţii pentru perioada respectivă. Primarul îi pune la dispoziţie un cal şi îl va duce în locul unde au fost învinşi tătarii în 1717 în locul numit „Preluca tătarilor”, şi la Lacul Iezer de la poalele Munţilor Rodnei, unde Regele îngenunchează copleşit de frumuseţea lacului cu forma României.

Această călătorie a fost în toamna anului 1923 şi în vara anului 1924 revine însoţit de regină şi de suita regală pentru că tocmai se căsătorise fiul său Carol al II-lea. Practic, „luna de miere” a lui Carol al II-lea a fost în Maramureş. Acest lucru e deosebit, iar Carol al II-lea va reveni în 1925 să aibă întâlnire cu gărzile, că avea el un fel de premilitărie. Atunci se întâlneşte cu toţi comandanţii de garnizoană. Este aclamat şi foarte bine primit la Sighetu Marmaţiei, unde vine singur în interes de serviciu”.

Dacă tot vorbim de familia regală, mai trebuie amintită o călătorie celebră. Regele Mihai vine în Maramureş, însoţit de sociologul Dimitrie Gusti. Ajunge în vara anului 1939 în Borşa. Atunci era primar Mihali Gavrilă Ştrifundă, eliberatorul Maramureşului de mai târziu. Atâta onoare i se aduce regelui, încât din drumul ţării şi până la biserică va călca pe un covor de flori. Fiica primarului premiat de Rege, Veronica Timiş, avea atunci 12 ani şi este desemnată să-i ofere viitorului rege un buchet de flori. Peste aproape 70 de ani, în 1998, Regele revine în Borşa şi autorităţile vremii află că este în viaţă Veronica Timiş, cea care i-a dat flori în tinereţe şi o desemnează să-i ofere din nou un buchet de flori. Când îi dă florile, Regele o recunoaşte. Ochii ei se umplu de lacrimi şi Regele îi spune „eu am mai întâlnit undeva aceşti ochi”. În sinceritatea ei, deja octogenară, Veronica Timiş recunoaşte că în tinereţe i-a mai oferit un buchet de flori.

Nici marii scriitori nu au ocolit Maramureşul. Dimpotrivă. Nicoară Mihali povesteşte: „O altă călătorie foarte frumoasă a fost a 5 scriitori care vin din Bucureşti, dintre care cel mai reprezentativ este Liviu Rebreanu. Era în decembrie 1924. Sunt primiţi la Palatul Culturii din Sighetu Marmaţiei. În toată perioada de două săptămâni când călătoresc în mai multe oraşe din Ardeal, în jurnalul său, Rebreanu mărturiseşte că se simţea rău pentru că îl durea îngrozitor o măsea. În clipa în care ajung în Maramureş şi i-au primit cum se cuvine cei de la Sighet, cu un pahar de horincă puternică, lui Rebreanu îi trece durerea de dinţi şi dintr-o dată devine optimist. Toţi au rămas uimiţi că a citit ca un adevărat actor din proza pregătită pentru seara de lectură”.

O poveste deosebită îl leagă pe Octavian Goga de judeţul nostru: „O altă călătorie foarte interesantă este cea a lui Octavian Goga, când se afla într-o campanie electorală în 1934 la Baia Mare. El avea o iubită din tinereţe în persoana învăţătoarei Aurelia Rusu, care preda la şcoala din Bontăieni, comuna Şişeşti. O cunoscuse la o nuntă la Braşov în 1906. Erau pe cale să se logodească. A existat între ei un fel de corespondenţă, o bună perioadă de timp, dar câtă vreme Goga pleacă din nou la studii la Budapesta, moare tatăl său şi este nevoit să se întreţină singur la universitate. Este aproape disperat că nu-şi va putea continua studiile fără ajutorul tatălui său şi atunci face o căsătorie din interes, fiica celebrului Cosma, care era unul dintre marii magnaţi ai Sibiului. Goga îşi aminteşte în diferite perioade de iubirile pasagere, deşi soţia sa i-a interzis categoric să publice corespondenţa cu alte femei.

Într-o seară Goga ajunge la Aurelia Rusu. După aproape 30 de ani vrea să o vadă. Ea nu s-a mai căsătorit, a urmărit activitatea şi avea toate poeziile lui Goga deci l-a iubit în ascuns toată viaţa ei. Dar Aurelia s-a răzbunat şi nu i-a deschis şi atunci el i-a spus că face o masă festivă la Baia Mare şi ar avea nevoie de veselă. Ea avea o veselă deosebit de frumoasă care circula la nunţile din zonă. Investise vreo trei salarii de învăţătoare în această veselă. Aurelia Rusu i-a trimis vesela la Baia Mare, Goga a petrecut cu paharele ei, dar nu s-au mai văzut. După eveniment, Aureliei nu i-a mai trebuit vesela înapoi, şi a fost donată Bisericii Greco-catolice din Baia Mare”.

Sunt şi foarte mulţi politicieni care au vizitat Maramureşul cu diverse întâmplări. La un moment dat, Vintilă Brătianu, ministru în perioada interbelică, a fost întâmpinat de ţăranii din Maramureş. Iar acesta l-au ţinut ostatic vreo trei ore până le-a promis că le rezolvă anumite cereri.

Alţii au dus o bucăţică din Maramureş în Parlament. Corneliu Zelea Codreanu le arată deputaţilor o bucată de pâine din Maramureş, făcută din rumeguş, ca exemplu pentru modul în care sunt umiliţi ţăranii maramureşeni, descendenţi ai voievozilor. Iar lista, cu siguranţă, ar putea continua.

Adolescentul Eminescu, în Maramureş 

„Merită să amintim un amănunt extraordinar. Cei care au cercetat călătoriile pe care le făcea Iosif Vulcan prezentând Revista Familia au descoperit că nici nu debutase bine Eminescu la 16 ani şi ajunge în Ardeal. A fost la Oradea cu Iosif Vulcan şi membrii redacţiei Familia. De aici au fost invitaţi la o sărbătoare populară la Şomcuta şi în suita lor îl aduc şi pe Mihai Eminescu. În actele acelea oficiale este trecut şi tânărul Eminescu, care nu avea decât vreo 16 ani când a ajuns şi în această zonă. În Maramureşul Istoric Eminescu nu a ajuns niciodată, deşi în scrisorile sale aminteşte că şi-ar fi dorit foarte mult să ajungă şi aici”.

Nicoară Mihali