Maramureşul şi primul război mondial

Era o zi de vară. Cea mai frumoasă vară din secolul XX. În 28 iunie, maramureşenii erau la coasă. Deodată s-a răspândit vestea că „o să fie bătaie”. Maramureşenii au primit vestea începerii primului război mondial la 1 august, când toate clopotele au început să bată, a năpastă. De atunci, Maramureşul n-a fost niciodată la fel. În urma tragediei lor, a rămas o statistică seacă: la o populaţie de 75.388 de români din comitat, au participat direct pe front 9.645. Au murit pe câmpul de luptă 1.037 ostaşi, morţi în temniţe, în pribegie sau în spitale 171, s-au întors acasă 953 invalizi, 698 răniţi, dar ulterior vindecaţi. I GAZETA de Maramureş va prezenta, pe parcursul mai multor săptămâni, un serial altfel decât în cărţile de istorie: Maramureşul şi primul război mondial.

Pentru istorici, e prima conflagraţie mondială, pentru patrioţi, e războiul sfânt pentru reîntregirea Ţării, pentru oamenii de rând, mobilizaţi pe front a fost „marea bătaie”. Punctul zero, după care nimic nu nai avea să fie la fel.

O poveste care începe cu „a fost odată” şi care, pentru mai bine de 1000 de maramureşeni s-a terminat în gropi comune, lagăre, închisori şi spitale cu „în veci pomenirea lor”.

Primul război mondial a schimbat radical Maramureşul, dar mai ales maramureşenii. Istoria, datele şi cifrele sunt cuprinse în cărţi şi tratate. Trăirile însă, pot fi desprinse doar din trăirile oamenilor.

La 100 de ani de la declanşarea primei conflagraţii mondiale, GAZETA de Maramureş vă propune o întoarcere în timp. Una neconvenţională. Vă invităm ca, pe parcursul mai multor săptămâni, să trăiţi primul război mondial ca şi maramureşenii de acum un secol. Aşa cum reiese din memorii, scrisori, legende, date.

Deşi ne aflam în plină „belle epoque”, iar Sighetul se afla în plină dezvoltare, economică, culturală, religioasă, populaţia de rând o ducea foarte greu. Analfabetismul cel mai mare din Imperiul Austro-Ungar era în zona noastră. Doar 28% din cetăţenii din Maramureşul Istoric ştiau scrie şi citi. Românii aveau şcoli foarte puţine, de 10 ori mai puţine proporţional cu populaţia maghiară din centrul Transilvaniei, de exemplu din zona Harghita – Covasna. Aşa că, pentru maramureşenii de rând, cauzele izbucnirii primului război mondial erau mai mult sau mai puţin înţelese. Gravitatea situaţiei era însă înţeleasă pe deplin.

Vestea a venit în plină vară. Se spune că a fost cea mai frumoasă vară de la începutul secolului XX şi în 28 iunie, de exemplu îşi aminteşte Mihai Dan că era la coasă şi a venit un om din sat, foarte îngândurat şi necăjit spunând că a fost asasinat arhiducele moştenitor şi „o să fie bătaie”, plângându-le de milă tinerilor care vor merge în război şi vor muri pe fronturi.

Confirmarea a venit la 1 august. Atunci s-au tras clopotele în toate satele şi s-a decretat mobilizarea generală. Cu toţii au trebuit să meargă spre regimentele lor pentru a fi trimişi apoi pe câmpurile de luptă şi la moarte.

Maramureşenii au fost încorporaţi în primul rând în Regimentul 85 Infanterie cu sediul la Sighet. Mai aveau apoi Regimentul 12 Honvezi, regimentul de la Satu Mare şi alte unităţi militare.

Introduşi în sectoarele cele mai grele ale fronturilor, în regimente de asalt (numite în popor şi de „şturm”) având „dreptul” de a purta în lupte tricolorul naţional român şi a porni la atac pe muzica marşului „Deşteaptă-te române” au luptat şi mulţi au căzut fără voia lor pentru o cauză străină neamului nostru. La lupte au luat parte mii de români maramureşeni, majoritatea înrolaţi în Regimentul 85 Infanterie cu garnizoana la Sighet. Au luptat pe fronturile din Galiţia, Ucraina, Serbia, Italia, în marile bătălii de la Lemberg, Doberda, Manilova, Piave. Pentru a întregi tabloul suferinţelor îndurate de românii maramureşeni şi în primul război mondial, amintim foametea şi rechiziţiile forţate din zonă. În anul 1915 episcopul greco-catolic Victor Mihalyi de Apşa este nevoit să se adreseze primul ministru al Ungariei pentru a ajuta populaţia înfometată a Comitatului Maramureş. Cererea nu a fost satisfăcută motivându-se prioritatea pentru trenurile militare şi apropierea liniei frontului.

Gheorghe Todincă, directorul Muzeului Maramureşului din Sighetu Marmaţiei explică: „Din Maramureş, la o populaţie de circa 75 de mii de români, au fost mobilizaţi şi trimişi pe front peste 10 mii de oameni. Doar sub 100 de intelectuali, învăţători, dascăli şi avocaţi, puţini au fost trimişi ca ofiţeri în rezervă pe fronturi pentru a-şi conduce oamenii în lupte. Deci, din cei 10 mii doar vreo 70 erau intelectuali.

Au fost trimişi pe câmpurile de bătaie şi băgaţi în cele mai grele locuri ale luptelor. Se spune că contele Istvan Tisa a afirmat că România poate va avea Transilvania, dar fără români. De altfel, dacă luăm o altă statistică, din cei peste 450 de mii de români încorporaţi în fostul Imperiu austro-ungar, peste 41 de mii au căzut pe câmpurile de luptă. Este o cifră enormă. Contele a spus asta pentru că ştia că dacă începe războiul se vor trimite românii în linia cea mai grea a fronturilor şi indiferent cum va fi pacea, pacea va găsi Transilvania fără români. În sensul să fie decimaţi. Nu se poate afirma asta, că nu au murit toţi, dar au murit foarte mulţi. În orice caz, mărturie a numărului mare al morţilor stau monumentele din fiecare sat maramureşean unde sunt trecuţi toţi cei căzuţi în cele două războaie mondiale şi se observă foarte clar diferenţa între numărul mare al morţilor din primul în raport cu al doilea război. De exemplu, doar în satul Ieud au murit în Primul Război Mondial 96 de persoane. Şi la fel, în toate satele Maramureşului găsim aceeaşi situaţie, zeci de morţi din fiecare sat în Primul Război Mondial.

Şi ca să apelam tot la statistici, din Maramureş din cei 10 mii de români mobilizaţi au murit pe fronturi peste o mie şi peste o mie sunt daţi dispăruţi. În orice caz, numărul total al celor întorşi valizi de pe front este în jur de 6 mii şi ceva. Deci, mai mult de o treime au pierit sau s-au risipit pe fronturi.

În urma celor decedaţi sau dispăruţi au rămas peste 2500 de văduve şi orfani. Acestea sunt cifre oficiale scrise în 1919 după terminarea războiului.

Populaţia a dus-o foarte greu în timpul războiului. S-au făcut rechiziţii forţate de la ţărani. În primii doi ani de război numărul animalelor a scăzut la peste două treimi în fiecare localitate. Era o mare grijă pentru hrănirea oamenilor. Pentru că din cauza războiului au fost făcute rechiziţii şi la alimente. Maramureşul putea să-şi asigure singur hrana, din surse proprii, doar pe 90 de zile din 365. Şi pe lângă aceasta au venit rechiziţii şi li s-au luat şi puţinele alimente pe care le aveau”.

La o populaţie de 75.388 de români din comitat, au participat direct pe front 9.645 şi mobilizaţi la partea sedentară 753. Au murit pe câmpul de luptă 1.037 ostaşi, morţi în temniţe, în pribegie sau în spitale 171. s-au întors acasă 953 invalizi, 698 răniţi, dar ulterior vindecaţi. Numărul celor deplin rămaşi la sfârşitul războiului este de 6.500 de ostaşi. În urma decedaţilor şi dispăruţilor în marea conflagraţie au rămas 1.039 văduve şi 2.556 orfani. După clasele sociale au luat parte la lupte sau activităţi legate de război 36 de intelectuali, 73 comercianţi sau meseriaşi şi 10.290 de ţărani.

„De exemplu, unii jurau să nu păcătuiască cu femei în timpul războiului pentru că sperau îndurare de la Dumnezeu, să nu fie împuşcaţi. Alţii jurau să nu tragă în duşmani ci să tragă în sus. Se cunosc cazuri de acestea, ba chiar în folclorul maramureşean este amintit un soldat din Vadu Izei. Acesta a fost lăsat de o unitate austro-ungară care se retrăgea din faţa ruşilor. Soldatul a fost lăsat cu mitraliere pline şi se spune că a făcut „morman de morţi”. Dar se vorbeşte de el că atât de mulţi a împuşcat încât atunci când a fost luat prizonier, duşmanii i-au dat drumul să plece acasă pentru că era considerat un blestem pentru toţi. Atât pentru cei care erau ai lui cât şi pentru cei care l-au prins. Chiar şi ai lui se temeau să stea cu el pe front din moment ce omorâse o mie de oameni, pentru că se temeau ca pedeapsa să nu cadă asupra lor”

- Gheorghe Todincă, directorul Muzeului Maramureşului din Sighetu Marmaţiei.