Maramureşeni, sclavi în UE

Oficial, în Europa lucrează circa 13.000 de maramureşeni, de mai bine de un an. Neoficial, numărul lor e mult mai mare. Numai că, de cele mai multe ori, visul muncii în străinătate se transformă într-un coşmar.

Prin anunţurile de mică publicitate, cunoştinţe sau prin firme de recrutare. Oricum ajung maramureşenii în străinătate, rezultatul e, de cele mai multe ori acelaşi: devin sclavii străinilor sau, mai rău, a altor români, fără drepturi şi fără să-şi primească banii munciţi, trăind în condiţii mizere şi făcând foamea în marile capitale Europene.

„Am fost de două ori şi de două ori am luat ţeapă”. Aşa îşi începe povestea PB, un bărbat matur, cu experienţă în domeniul construcţiilor, care a vrut să facă şi el un leu muncind afară. Prima dată a rămas fără cazare, ajungând să doarmă în baia unei hrube, a doua oară, fără serviciu. Cei mai mulţi dintre românii care merg în străinătate ajung să lucreze pentru alţi români, care la rândul lor lucrează pentru un străin. Şi cum, maramureşenii lucrează de obicei la negru, pentru câteva luni, nimeni nu le face forme legale. La plecarea din ţară, angajatorul le promite casă, masă şi între 50 şi 70 de euro pe zi. Acolo lucrurile se schimbă radical. În loc de cazare în condiţii decente, ajung să doarmă înghesuiţi ca sardelele într-o cămăruţă, alteori nu au nici măcar pat. Cât despre bani, aceştia se lasă mult aşteptaţi. Iar uneori nu mai vin niciodată.

La plecarea din ţară li se promite că imediat ce ajung vor primi câţiva Euro, măcar 100, astfel încât să aibă bani de trai. Numai că nu mai primesc cu săptămânile. Astfel că, ajung să facă foamea şi nu au nici măcar bani să ajungă la serviciu.

Ajutor de la conaţionali? Nici vorbă. Toţi românii care se întorc acasă spun cu un gust amar că mai bine te înţelegi cu arabii decât cu ai noştri: „nu-ţi dă nimeni o gură de apă sau un colţ de pâine, darmite să te ajute să-ţi găseşti de lucru sau să-ţi dea ban. Nici vorbă”. Astfel că, mulţi nu au nici măcar bani să se întoarcă acasă. Angajatorii români le promit că le vor trimite banii în ţară, dar asta nu prea se întâmplă.

Nici cei care merg cu contract de muncă nu au mai mult noroc. Pe hârtie li se promite asigurarea tuturor condiţiilor: transport, cazare, masă, plată bună. Numai că, până la urmă află că transportul şi-l plătesc singuri, cazarea execrabilă li se trage din salariu, iar cu masa se descurcă. Iar lista umilinţelor nu se opreşte aici. Mulţi români se plâng că, deşi sunt chemaţi de angajator la muncă sunt ţinuţi în camere cu zilele, astfel încât nici bani nu câştigă, pe alţii îi lasă în mijlocul unei metropole să se descurce să ajungă la cazare, altora nu li se dă nici bani de pâine sau de drum. Doamne fereşte să se îmbolnăvească cineva. Legal, angajatorii care le fac contracte angajaţilor sunt acoperiţi: dacă cineva e nemulţumit, i se trimite lichidarea. Odată semnată hârtia, orice protest sau plângere e inutilă.

Alţii preferă să tacă,     sperând că îşi vor primi banii pentru munca prestată, astfel că flagelul umilinţei pare fără sfârşit.

OFERTA SALARIALĂ pe ţări şi meserii

Îngrijitori persoane vârstnice

- Suedia - 1.000 euro.