• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 21 Aprilie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 12 Martie , 2021

Mănăstiri dispărute din județul Maramureș

Puțini sunt cei care mai știu azi că, în hotarul Șomcutei, a existat un lăcaș de cult, anume o mănăstire. Existența ei este trădată de toponimul „La mănăstire” și de câteva obiecte ce i-ar fi aparținut și care se păstrează azi în diferite colecții. Muzeul Județean de Istorie din Baia Mare a făcut cercetări pentru a găsi urme arheologice ale acestei mănăstiri.

Chiar în cursul anului trecut, un an marcat de pandemie, spe­cia­liștii muzeului au fost pe teren pentru a căuta urme ale acestei mănăstiri. Deocamdată nu s-a găsit nimic. Dar, într-un material mai amplu, specialiștii muzeului băimărean prezintă povestea fascinantă a acestei mănăstiri. Un material în care sunt pre­zentate hărți, obiecte, documente, apărute cu zeci și sute de ani în urmă.

În rândurile de mai jos, pre­zentăm analitic datele care sunt cunoscute, până în clipa de față, referitoare la mănăstire.
Localizarea mănăstirii, la nord de Șomcuta, spre Satulung, o datorăm primelor hărți militare pentru Transilvania, realizate între 1769-1773, pe care acest edificiu apare reprezentat la circa 2,7 km nord-vest de bise­rica de lemn din localitate, în dreapta văii Curazilor/Hura­zilor și la 1.7 km sud-vest de confluența acestei văi cu valea Bârsău, pe terasa formată între aceste văi, într-o zonă, la acea vreme, împădurită.

Cum se poate observa, pe hartă apare biserica mănăstirii, cu două construcții anexe, una dispusă la sud de aceasta, reprezentată pe hartă cu un dreptunghi negru, iar cealaltă, la sud-vest de biserica mănăs­tirii, consemnată pe hartă cu dreptunghi roșu. Legenda expli­­ca­țiilor pentru hărțile acestei ridicări fiind extrem de sumară, nu putem aprecia dacă acestea sunt construcții edificate din lemn sau din piatră. În câteva rânduri, la finele anilor 70 și începutul anilor 1980, Viorica Ursu și Lucia Pop au încercat, pornind de la topo­nimul ,,La Mănăstire”, cunoscut în hotarul Șomcutei, să iden­tifice pe teren amplasamentul mănăstirii. Au fost sesi­zate, cu aceste ocazii, pe terasa mai înaltă din stânga văii Bâr­său, porțiuni de teren de culoare neagră și roșiatică, probabil de arsură, dar nu au fost descoperite vestigii arheologice. În anul 2020, utilizând pe de-o parte hărțile din secolul al XVIII-lea, precum și cele cadastrale realizate între 1970-1974, pe care apare toponimul, specialiștii Marius Ardeleanu și Ovidiu Papuc au încercat să gă­sească locația edificiului. Deoarece nu s-a putut verifica întreaga te­rasă, din pricina terenului înierbat sau cultivat, rămâne ca viitoarele cercetări să clarifice, într-un fel sau altul, prezența, la suprafața solului, a unor eventuale urme ale viețuirii în acest loc. Cu certitudine, însă, la suprafață, în locul numit azi „la mănăstire” nu mai sunt sesizabile urme supraterane ale unor cons­trucții ce ar fi putut aparține vechii mănăstiri.

Potrivit documentelor scrise cu­noscute până în prezent, cea mai veche informație pe care o cu­noaștem privind existența acestei mănăstiri datează de la începutul secolului al XVIII-lea, respectiv din anul 1708, când aici este găzduit un comisar imperial – Sigismund Szaniszló – însăr­cinat cu strângerea darurilor în natură (animale) pentru armata aus­triacă, în acel moment în război cu armata curuților (Răs­coala curuților 1703-1711). Aces­ta men­ționează, în jurnalul său, în data de 13 mai, că a ajuns noap­tea la Șomcuta și a văzut satul pustiu, iar pe preotul român l-a găsit târziu. De aici s-a dus la Mănăstirea Șomcuta (Somkúti Monoszteriára), de unde a plecat în zori. În arhive, mai există și alte infor­mații, prin care se certi­fică existența acestei mănăstiri.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.