Mă tot mir / Snobi la patriotism

Io n-am trecut prin aşa mare şoc de multă vreme, şi aşa de mare a fost şocul încât mi-am şi făcut cerere de concediu, ca să mă duc undeva departe. Zilele trecute l-am văzut la televizor pe individul ăla fără gât, cu mare priză pe vremuri la curvele de pe litoral, care răcneau din toţi bojocii: „Nu vrem Kent, nu vrem valută, numa’ Petre să ne ...ută!”
Eczact, aţi ghicitără, pe Petre Roman
l-am văzut. Da’ nu simpla lui apariţie cu gâtu-n pungă m-a şocat, ci vorbele pe care le-a rostit meşteşugit, rotindu-şi glo­burile oculare pe sub sprâncenele stu­foase precum mopurile femeilor de serviciu de la Apaca, care şi ele scandau, înainte vreme, cam ce răcneau „fe­tiţele” de la malul mării. A zis Petrică aşa: „Iubirea de ţară nu-mi dă pace!” Zicerea asta era pusă de Petrişor în legă­tură cu lupta anticorupţie, adicătelea se rupe cămaşa pe el de dragul patriei din cauză că o fură nişte nemernici.
Băi, frate, era să fac şoc anafilactic,
mi-a fugit imaginea de la televizor, ju­mă­tatea dinspre televizor a trandafirului japonez mi s-a ofilit instantaneu, vreo patru cărţi de pe noptieră mi s-au prăbuşit inexplicabil şi mi s-au aburit geamurile de la camera cu pricina. Până să mă înfricoşez de tot şi să chem de urgenţă vreun exorcist, vreun şaman ori vreo babă pricepută la vindecat gâlci şi specialistă în descântece de urcior, de junghi, de dragoste şi dezlegare, de scă­pat de mătrici şi alungat duhurile necurate, mi-am dat seama că am teleco­mandă. Am scăpat de imaginea homi­ni­dului ăsta neterminat, cu gâtul lipsă la inventarul anatomic al fizicului corpului său, şi lucrurile au început să revină la normal, chiar la paranormal, pentru că am început să gândesc, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, nu-i deloc o operaţiune facilă.
Forţat de această terifiantă şi cutre­mu­rătoare experienţă, mi-am adus aminte că un alt Petrică, mai exact Petru Po­pescu, a scris un volum intitulat „Dulce ca mierea e glonţul patriei”. Vorbind despre volumul amintit, la a nu ştiu câta reeditare, Petru Popescu zicea urmă­toa­rele: „Ah, patriotismul românesc: trece iar şi iar pe sub o furcă caudină stră­veche: anumiţi români sunt negaţi ca patrioţi de alţi români, prin nimic mai meritorii. Suntem snobi la patriotism noi, românii”.
De snobismul ăsta suferă şi Petre Roman şi ăia pe care îi condamnă el. O soluţie radicală pentru vindecarea tutu­ror ar fi un ceai. Dulce ca mierea, da’ avem atâta metal?