• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 12 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 21 Octombrie , 2013

Mă tot mir / Salam cu prafuri

Ăştia de cântă pe la nunţi de fete de ghenerali, fac puşcărie dacă trag pe nas? Tare mă tem că nu. Florin ăsta, pe vremuri Fermecătoru’, actualmente Salam, a recunoscut că s-a preocupat cu consumul de droguri, ceea ce îi scuteşte pe procurori de oareşceva alergătură, pentru că ce dovadă mai consistentă poate exista decât recunoaşterea săvârşirii infracţiunii? 

 

Salam zice că preocupaţiunea asta a lui a fost cauzată de o durere nemărginită, dar că nu a fost dependent niciodată de droguri şi le-a consumat numai când a fost în anumite cercuri. Scuza asta cu durerea mi-a plăcut mult, dar nu prea stă în picioare. Păi la cât de rău m-a durut o măsea acum vreo câţiva ani de zile, nici cartelul de la Medelin, cu produsele lor specifice cu tot, nu mă putea linişti. Asta nu înseamnă că trebuia să fac ce a făcut Salam.

O fi ştiind Salam că unele medicamente sunt considerate droguri, că durerea are o unitate de măsură, numită „dol” şi că s-a inventat chiar un instrument care măsoară durerea şi care se numeşte dolimetru. Sunt oameni pentru care dolimetru nici nu are o scală aşa de mare şi cu toate astea nu trag pe nas. Nu e o scuză acceptabilă nici măcar faptul că Salam a consumat droguri numai în anumite cercuri. Putea să le consume în anumite pătrate, în anumite triunghiuri sau în anumite dodecaedre, că tot aia era.

 

Mai zice Salam că, din fericire, nu şi-a pierdut minţile. Nici nu a existat vreodată pericolul ăsta, pentru simplul motiv că nu poţi pierde ceva ce n-ai. E posibil, totuşi, să-şi pierdut memoria, pentru că Salam nu prea îşi aduce aminte cât timp s-a drogat: un an, un an jumate sau poate doi. De la un an la doi ani e o diferenţă cam mare. În condiţii normale nu prea ai cum să uiţi.

 

Şi-acum vine partea frumoasă a poveştii. Salam a devenit sfătos nevoie mare. După ce procurorii i-au găsit acasă niscaiva plicuri cu cocaină, Salam i-a sfătuit pe toţi dependenţii de droguri să le arunce la gunoi. Nu mai bine o făcea el, înainte să-l caute de prafuri procurorii? Spăşit, Salam i-a trimis pe toţi oamenii cu necazuri la biserică. Aici iarăşi n-am priceput. De ce la biserică şi nu la moschee? Că numele de „salam” şi l-a luat din arabă, adicătelea „pace”. Altfel îşi lua numele de Florin Tihnă. Care tihnă s-ar putea să dureze vreo doi, doi ani jumate, trei, cât i-o ajuta memoria pe judecători... 

Comentariile celorlalți

Dinu pe 21.10.2013 la 21:02
eu sunt de parere ca numele de salam l-a luat de la alimentara

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.