• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 26 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 2 Iunie , 2017

Mă tot mir / Două întâlniri pentru petrecut momente

Nu mai puteam io să aflu în ultima vreme ce mai face Vali Vijelie. Nu mai auzisem nimic de el în ultima vreme, nicio ştire despre cum a omorât el o vacă pe linia dublă continuă fără să aibă carnet de conducere, el, nu vaca, nici cât a mai câştigat ca să mănâncă şi gura lui ceva caviar la o paranghelie în cimitir, nici cum se spală între degetele de la picioare cu şampanie Moet, nici nimic. Acuma m-am liniştit, că presa care nu doarme m-a înştiinţat următoa­rele: „Vali Vijelie a petrecut momente alături de amanta sa”. Aşa o ştire nu­mai despre un manelist zăbălos putea fi. Înţelege fiecare ce vrea din „a petrecut momente”, că şi momentele astea-s de două feluri, ca şi surprizele: plăcute şi neplăcute.
Ceva concluzie parţială totuşi putem trage, pentru că ştirea ne mai spune că Vali Vijelie şi amanta lui s-au dus la veterinar. Am zis concluzie parţială, pentru că ştirea nu precizează care dintre ei e suferind şi ce beteşig are. Că­ţelul care-i însoţea bag de samă că era un fel de animal de companie ca la orbi, să nu se rătăcească cumva inteli­genţele astea două. Că şi prostia e un fel de orbire.
No, acuma ne pregătim să vedem o întâlnire şi mai şucară şi mai la nivel înalt, pentru că se duce mutul nostru, al tuturor, în America. Săptămâna viitoa­re Iohannis se întâlneşte cu Trump, alături de care va petrece momente. O să fie un fel de întâlnire între Donald Duck şi Santa Klaus, ceea ce nu-i puţin lucru, că nici în desene animate nu cred că s-a mai întâmplat aşa ceva.
Cică Iohannis va face o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, de unde putem trage concluzia că se va echipa corespunzător, cu cască, bască, eventual mască. Pe feisbuc, Iohannis ne-a anunţat că va discuta cu Trump despre perspectivele de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic din România şi Statele Unite ale Americii şi că el va aborda priorităţile de acţiune în cadrul relaţiei bilaterale şi va reconfirma angajamentul ferm al ţării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil şi de încredere al americanilor. 
Am o singură dilemă: întâlnirea dintre ăştia doi va dura 45 de minute, asta-i sigur, şi io nu pot pricepe cum o să discute atâtea lucruri, că-n timpul ăsta Marele Mut n-are vreme decât să salute de sosire şi de plecare...

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.