• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 26 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 11 Aprilie , 2014

Mă tot mir / Disperare PP-DD

S-a terminat cu apatia din politica maramureşeană, s-a sfârşit epoca incompetenţilor şi a politrucilor de conjunctură. Nimic nu mai poate opri drumul glorios al politicii maramureşene spre performanţe de nebănuit mai acum două săptămâni. Un cutremur de o magnitudine nemaiîntâlnită a zguduit din temelii lumea politică maramureşeană. Marele mahăr al PP-DD Maramureş, Pamfil Cristea, a recrutat două personalităţi pe care le consideră „două forţe care sunt nume marcante în politica din Maramureş”. Un partid aşa de tânăr, de vivace, de pueril am putea spune, avea nevoie de doi pensionari care să-i revigoreze activitatea, să-i asigure supcesul pe plan local, naţional, internaţional, cosmic şi galactic. Aceste două stele strălucitoare de pe firmamentul partidului lui Dănuţ Diaconescu nu puteau fi alţii decât Luca Ştefănoiu şi Mircea Mihordea.

 

Stomatologul Mihordea şi-a afirmat hotărât intenţia de a revigora viaţa politică maramureşeană, declarându-se adversarul de moarte al politicienilor care au probleme cu limba română. Prevăd o luptă deschisă în interiorul PP-DD Maramureş, pentru că Luca Ştefănoiu se exprimă mai defectuos decât Răducioiu după două luni de stat în Italia. Interesant este că Mircea Mihordea, fost senator PRM, a fost exclus pe vremuri din Biroul Executiv Judeţean tocmai pentru lipsă de activitate în filială. În schimb, a fost foarte activ în Parlament; a avut trei iniţiative legislative, dintre care două au fost respinse definitiv şi una, aia referitoare la statutul juridic al curvelor, a fost retrasă chiar de iniţiator, adică de însuşi Mihordea. Mare trebuie să fie degringolada şi disperarea în PP-DD...

 

Cu Luca Ştefănoiu treaba e şi mai groasă, respectiv şoriciul de pe obrazul fostului parlamentar e mai gros decât îşi poate cineva închipui. Ştie toată lumea în ce condiţii a omorât un copil de cinci ani. A dat vina pe merele verzi mâncate înainte de a se urca la volan, apoi a zis că a consumat nişte murături, a mai dat vina şi pe maşina care a urcat pe trotuar pentru că era defectă, nu pentru că era el muci de beat şi, în fine, a zis că avut „o pierdere de conştiinţă”. Exclus! Conştiinţă n-a avut niciodată şi nici n-o să aibă. Una peste alta, PP-DD are ce merită, cuplul Ştefănoiu-Mihordea aşişderea.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.