Mă tot mir / Dacă iese, cum se face?

Acuma, dacă tot s-au hotărât liberalii să-l propună catindat la alegerile pentru primăria Bucureştilor pe Munteanu, Dragoş Munteanu, Teofan Dragoş Munteanu, Marian Teofan Dragoş Munteanu, io nu mai pot de bucurie pe de o parte şi nu mai pot de năcaz pe de altă parte. Mă bucur că dameza aia, Pandele, Firea Pandele, Vrânceanu Firea Pandele, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, o să aibă un contracandidat serios. Foarte serios, extrem de serios. Şi mă necăjesc de nu mai pot, pentru că nu-s bucureştean, ca să-l pot vota şi io.

Marian ăsta, care nu-i Marean, e de alt calibru, a stat o vreme pe lângă Ţuţea, de la care s-a adăpat cu înţelepciunea ultraşă ortodoxă,  naţionalistă şi legionară. No, acuma Ţuţea zicea că Leibnitz genuit Kant, Kant genuit Fichte, Fichte genuit Hegel, Hegel genuit Marx. Marian ar putea duce mai departe discursul ăsta, mai ales în campania electorală, şi să demonstreze că Marx genuit Lenin, Lenin genuit Stalin, Stalin genuit Ceauşescu, Ceauşescu genuit Iliescu, Iliescu genuit Bombonel, Bombonel genuit Ponta, Ponta genuit nevasta lui Pandele. Pe cale de consecinţă, în acest mod simplu, se demonstrează că tuta Pandele e de porc şi naşpa, reprezentând, de fapt, o simplă dejecţie a unor împuţiţi de comunişti, mai mult sau mai puţin celebri. Şi pentru că bucureşteanul, imparţial ca tot românul, e musai anticomunist, victoria lui Marian e asigurată.

Dacă discursul ăsta e prea alambicat pentru capitalişti, Marian poate coborî puţin nivelul, explicându-le votanţilor cât de pidosnică e creatura asta cu gură tip lovitură-de-sapă, cât e de matracucă şi de cotrohariţă, din moment ce se uita la răposatul fost soţ al ei, rece-n copârşeu, şi plângea nevoie mare, în vreme ce Pandele o prindea de buci, ca s-o consoleze. Chestia asta trebuie musai să aibe efect, pentru că la toţi ne plac curvele, da’ nu ne place să le votăm, pentru că una e să te sexeze una ca Gabriela aşa, pe bune, şi alta e să te fu...ă politic şi administrativ.