• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 10 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 8 Iulie , 2014

Mă tot mir / Cultura de ce n-ar avea?

Dom’le, ne-am pricopsit cu o colecţie de tablouri a mai prima, singurul lucru care ne lipsea ca să putem spune că măcar cultura merge bine în România. Fix unsprezece tablouri au fost recent expuse la Muzeul Ţăranului Român din capitala patriei noastre, tablouri avându-i ca subiecte pe Nicolae Guţă, Vali Vijelie, Adi Minune, Cornelia Catanga, Marian Mexicanu, Dan Bursuc, Florin Salam, Sorinel Puştiu şi Carmen Şerban. Artistul mişto care i-a imortalizat pe cantautorii ăştia de tot rahatul este, bineînţeles, de etnie romă, foarte talentat de altfel şi priceput la făcut tablouri cu foiţă de aur, că altfel n-are tablourile valoare. Dacă e cu aur pe ele, are valoare, aşa cam la patru-cinci mii de euro.

 

Foarte tare, frate! Directorul de la MŢR, Virgil Niţulescu, se scuză oarecum, afirmând că astfel de expoziţii temporare sunt obişnuite în cadrul instituţiei, artiştii care expun fiind masteranzi la UNARTE. Mai mult, o astfel de expoziţie se realizează numai în urma unei recomandări venite din partea unui profesor universitar sau a unui critic de artă. În cazul ăsta, recomandarea a venit din partea marelui, inegalabilului, minunatului, unicului şi ăl mai al dracului critic de artă din România, unu’ de-i zice Pavel Şuşară.

 

Nu cu mult timp în urmă, angajaţii muzeului amintit i-au cerut marelui manager Virgil Niţulescu demisia de onoare, din cauză că acesta promovează un kitsh agresiv şi activitatea sa reprezintă „un permanent atentat la identitatea şi prestanţa acestei instituţii culturale.” Cerea asta venea după ce Niţulescu aprobase proiectarea în cadrul instituţiei a unor filme puţin porno şi cu evidentă tentă homosexuală şi expunea unor imaginii care promovau lesbianismul. Asta ca să fie toată lumea mulţumită.

 

Este evident că angajaţii de la MŢR sunt exclusivişti, profund conservatori şi refractari la nou. Îi bănuiesc că nici nu înţeleg ce are homosexualitatea, lesbianismul şi cretinismul de tip manelistic cu tradiţiile poporului român. Păi maneaua, cu toate răgetele aferente, s-a născut la ţară, din tragismul unei iubiri imposibile dintre o lesbiană şi un homosexual. Acuma-i clar? Şi pentru că tot e mare critic Şuşară, mai lipseşte să facă el o zicere despre tabloul în care maneliştii ocupă locurile personajelor biblice din Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci, în care Florin Salam e Isus şi Dan Bursuc e Iuda. Dacă până şi Salamul are Iude, cultura de ce n-ar avea?

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.