• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 12 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 26 Iulie , 2013

Luptătorii paraşutaţi de aviaţia americană, omagiaţi la Zilele Rezistenţei Naţionale

Nu mai e niciun secret pentru nimeni: nu ştim să ne cinstim eroii şi istoria. Încă un eveniment important a trecut neobservat pe agenda zilei încărcată de scandaluri mondene şi circuri politice. Cea de-a patra ediţie a Zilelor Rezistenţei Naţionale, adăpostite de Academia Ortodoxă de la Sâmbăta de Sus, s-au desfăşurat la finele săptămânii trecute sub semnul împlinirii a 60 de ani de la paraşutarea de către aviaţia militară SUA a luptătorilor anticomunişti, capturaţi de Securitate şi executaţi în 1953.

Niciun oficial însă din rândul autorităţilor nu a fost prezent la manifestare. Au fost în schimb prezenţi foşti deţinuţi politici şi oameni care cinstesc istoria acestui Neam. Printre ei, şi un grup din Baia Mare, în care s-a aflat şi directorul Şcolii Gimnaziale Lucian Blaga din Baia Mare, Iustin Talpoş, care ne-a declarat: „S-au comemorat 60 de ani de la paraşutarea luptătorilor de către aviaţia americană, împotriva regimului comunist. Aceşti oameni au revenit în ţară pentru a lupta la eliberarea noastră de sub jugul comunist şi rusesc. Au fost trădaţi şi arestaţi, apoi executaţi la Fortul 13 de la Jilava. A fost prima misiune NATO de anvergură pe teritoriul României de la ocuparea acesteia de către ruşi. Din păcate, azi, foarte puţină lume ştie acest lucru, şi mai rău este că şi mai puţini acordă importanţă celor care s-au jertfit pentru noi. Uneori ne întrebăm dacă “revoluţia” din 1989 a fost în zadar”.

 

Printre cei care au transmis un mesaj s-a numărat şi maramureşeanul Aurel Vlad, venit tocmai de la New York, combatant în gruparea de rezistenţă armată Gheorghe Popşa din Munţii Maramureşului, fost deţinut politic şi fratele legionarului Mihai Vasile Vlad, executat de regimul comunist la 31 octombrie 1953 în lotul paraşutiştilor.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.