Lucrarea lunii la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» - Soţia artistului (Anastase Demian)

Anastase Demian s-a născut la Budapesta, în 1899 într-o familie de origine macedo-română şi a trăit până în anul 1977, când s-a stins din viaţă la Baia Mare. Şi-a început studiile de specialitate în 1919 la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, dar în acelaşi an a plecat la Paris unde a frecventat o perioadă cursurile Academiei Julian şi a lucrat la Ateliers des Arts Sacrées îndrumat de Maurice Denis, cunoscut pictor francez din grupul Les Nabis.

Deşi a rămas la Paris până în 1925, Anastase Demian nu a rupt legătura cu ţara. A trimis lucrări spre a fi expuse în expoziţii organizate la Cluj  şi, de asemenea, a colaborat cu ilustraţii (desene, vignete) la activitatea publicistică a mai multor reviste din ţară, printre care Gândirea. După întoarcerea în ţară a fost profesor de arte decorative la Şcoala de Arte Frumoase din Cluj (1926-1930) şi apoi la Institutul de Arte Plastice «Ion Andreescu» din Cluj (1949-1955).

Dr. Ioan Anghel Negrean

În anii 1925, 1927 şi între anii 1973-1977 a activat temporar în Centrul Artistic Baia Mare. În anii deceniului 1920 energiile sale creatoare s-au concentrat asupra picturii de şevalet, fiind de asemenea prezent pe simezele unor importante evenimente epoziţionale la Cluj şi Bucureşti. Apoi, deşi a continuat să exploreze îndeosebi motivul antropomorf feminin, începând din anii deceniului 1930, participările creaţiei lui Anastase Demian la manifestări expoziţionale publice au fost rare şi discrete, dobândind caracter de excepţie. În schimb, interesul creativ major s-a transferat în domeniile picturii bisericeşti (murale/parietale) şi, respectiv în cel al graficii (de şevalet şi de reproducere): ilustraţia de carte şi de revistă, precum şi grafica publicitară.

Dintre cele mai notabile picturi bisericeşti de factură bizantină realizate de Anastase Demian se cuvin amintite cele din catedralele de la Cluj, Timişoara, Arad şi Târgu Mureş. S-a implicat activ în munca de ilustrare a revistelor Gândirea şi Erdélyi Helikon din Cluj, la Luceafărul şi Vremea din Timişoara, şi a ilustrat volume  semnate de Lucian Blaga, Emil Isac, Octavian Breazu, Sabin Drăgoi, Mihail Sadoveanu, Ion Creangă, Radu Boureanu ş.a.

Experienţa sa profesională în mai multe domenii artistice şi profesionalismul de care a dat dovadă l-au recomandat pentru amenajarea şi decorarea pavilioanelor României din cadrul Expoziţiilor Universale de la Paris (1937) şi New York (1939).

Activitatea sa profesională a fost răsplătită prin acordarea mai multor distincţii: Premiile I şi II la Expoziţia de afiş comercial  de la Paris (1920), Marele Premiu la Salonul Oficial de la Paris (1927), Premiul I la Salonul Oficial de la Bucureşti (1927) şi Medalia de aur la Expoziţia Universală de la Paris (1937).

Lucrarea intitulată Soţia artistului, este o compoziţie figurativă cu un singur personaj, un seminud feminin ipostaziat şezând, încadrat în spaţiul plastic al tabloului ca un „portret cu mâini” văzut din spate şi puţin din lateral. Scena este plasată într-un interior întunecos care face ca totul să fie învăluit în mister. O fantă de lumină caldă, venită din partea stângă, luminează cu discreţie şi scoate în evidenţă braţul stâng, o mică parte a trupului şi chipul femeii văzut din profil. Este ca şi cum personajul ar fi surprins în intimitatea propriului budoar de raza de lumină care pătrunde brusc în odaie prin spaţiul creat de întredeschiderea uşii şi ea, curioasă, întoarce capul spre stânga pentru a se dumiri.

Anastase Demian alege să organizeze spaţiul plastic într-o compoziţie statică, dominată de verticala personajului  şi deschisă spre stânga de direcţia privirii femeii. În cadrul spaţiului compoziţional se evidenţiază două centre de interes. Suntem invitaţi să lecturăm imaginea plastică începând din partea stângă-jos, de la mâna personajului, care este centrul de interes secundar în compoziţie, dar important prin faptul că de aici începe lectura.

De aici privirea ne este direcţionată pe un traseu ascendent, pe linia braţului femeii care reprezintă, de fapt, axul principal al organizării compoziţionale. Urmăm acest traseu vizual până la chipul profilat al personajului, situat în mijlocul părţii superioare a spaţiului plastic, care este principalul centru de interes al lucrării. Apoi privirea coboară pe traseul desenat de corpul personajului în  partea dreaptă, traseu mult mai discret, pus în evidenţă de un contrast valoric mult diminuat. Această verticală curbată se întoarce apoi sinuos înspre stânga, pe linia  veşmântului căzut pe talia personajului compunând astfel o elipsă verticală ce încadrează trupul femeii.

Pictorul foloseşte o construcţie cvasipiramidală, de tip clasic, în vârful căreia este situat chipul încărcat de senzualitate al femeii, exponent prin particularizare al „eternului feminin”.

Repartizarea maselor valorice evidenţiază dominanta în proporţie covârşitoare a tonurilor închise, situate pe majoritatea suprafeţelor care compun spaţiul plastic, tonalitate care apropie foarte mult contrariile cromatice şi creează armonia întregului. Pe de altă parte, aceste mase valorice închise şi întinse au ca efect scoaterea în evidenţă şi susţinerea prin contrast valoric de închis-deschis a acelui segment al reprezentării motivului antropomorf, realizat de artist în tonuri deschise, pe traseul „desenat” prin lumină între cele două centre de interes, stânga jos – centru sus.

Dar, cu adevărat cele mai importante virtuţi artistice pe care  Anastase Demian le etalează în această lucrare şi prin care îşi etalează pe de plin anvergura talentului său de mare pictor sunt cele legate de alegerea inspirată a registrului cromatic, de modul în care ştie să creeze armonii cromatice sublime şi de modul plin de rafinament în care artistul ştie să lucreze suprafaţa pânzei şi să creeze la nivelul epidermal al pastei pigmentare, încântătoare vibraţii cromatice dătătoare de voluptăţi picturale menite să încânte privitorii.

Pentru evidenţierea principalului centru de interes al compoziţiei (chipul femeii) pictorul alege să folosească două culori complementare (albastru şi oranj) pe care nu le foloseşte în tente pure, ci doar în stare de saturaţie medie şi de asemenea evită juxtapunerea celor două contrarii chiar dacă nu sunt foarte sonore, prin interpunerea unei zone de pasaj acromatic aproape de negru, o trecere menită să genereze un acord cromatic al complementarelor care, astfel, se integrează organic în cromatica lucrării şi nu tulbură cu nimic armonia ansamblului, ci doar subliniază cu discreţie profilul portretului. Mai există aici o mică suprafaţă colorată cu roşu (buzele chipului feminin), un roşu care se înscrie şi el în armonia ansamblului, care nu disonează ci potenţează cu ponderaţie cromatica tabloului.

Acest roşu este susţinut de la distanţă de frumoase grizări închise de verde, aşejate cu măiestrie de pictor în fundalul care înconjoară portretul. Tot în redarea cromatică a fundalului, pictorul ne delectează cu frumoase treceri, aproape imperceptibile, de la griuri de verde la griuri de roşu, de la griuri de albastru la griuri de oranj.