• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 10 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 24 Iunie , 2016

Legea pensiilor speciale pentru aleşi, haos şi măsuri absurde

Primarii vor primi pensii speciale la fel ca parlamentarii. Sumele vor fi cuprinse între 500 şi 6.500 de lei, în funcţie numărul de mandate şi de salariu. Legea era în fapt o rediscutare a Legii după ce iniţial aceasta a fost respinsă de Curtea Constituţională. Ciudat e că banii vor fi suportaţi din bugetele locale.  Cei mai mulţi aleşi maramureşeni spun că şi-ar fi dorit alte variante de stimulare.

 

 

 

 

Senatul a adoptat, marţi, propunerea legislativă privind pensiile speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. Proiectul a întrunit 101 voturi „pentru”, 6 abţineri şi un vot „împotrivă”, deşi liberalii au susţinut în permanenţă că se opun, dar la vot au votat cot la cot cu PSD, UNPR şi ALDE.

Potrivit celor adoptate, aleşii locali vor primi pensii speciale după un mandat întreg. Sumele vor fi cuprinse între 500 şi 6.500 de lei, în funcţie numărul de mandate şi de salariu. Nu vor beneficia de această pensie cei care au fost condamnaţi definitiv cu executare în exercitarea funcţiei de ales local, primar, viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean şi vicepreşedinte de CJ. Nu se pot cumula pensia de ales local şi cea de parlamentar. Această lege va intra în vigoare din ianuarie 2017, iar banii pentru pensiile aleşilor locali vor fi acordaţi de la bugetele locale.

 

Legea era în fapt o rediscutare a Legii după ce iniţial aceasta a fost respinsă de Curtea Constituţională. Proiectul de lege a mai intrat în luna aprilie pe ordinea de zi a plenului, însă a fost retrimis la comisie, la propunerea liderului grupului PSD din Senat, Mihai Fifor.

 

În decembrie 2015, Parlamentul a adoptat propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în cazul acestei legi, iar în ianuarie CCR a declarat, în unanimitate, că legea e neconstituţională.

 

„Curtea constată că legea supusă controlului de constituţionalitate încalcă art.1 alin.(5) din Constituţie, întrucât normele pe care le reglementează nu îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate cu privire la natura juridică a indemnizaţiei pentru limita de vârstă, al sferei beneficiarilor săi şi al modului de stabilire şi calcul al indemnizaţiei. De asemenea, legea este contrară prevederilor constituţionale cuprinse în art.16 alin.(1) şi art.138 alin.(5), întrucât, pe de o parte, creează o inegalitate nepermisă de tratament juridic între aleşii locali, iar, pe de altă parte, stabileşte cheltuieli bugetare fără stabilirea unei surse de finanţare reale, contrar cerinţelor de certitudine şi previzibilitate bugetară inerente conţinutului normativ al textului constituţional”, se arată în motivarea deciziei CCR.

 

Acum însă, decizia Senatului României este definitiva si legea va fi trimisa la promulgare. Potrivit amendamentelor aduse proiectului de lege, în raportul iniţial, din 26 aprilie, persoanele alese după 1992, de către cetăţeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect şi liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă aşa cum au fost prevăzute în Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau cele prevăzute de alte pensii speciale, au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie lunară pentru limita de vârstă.

 

Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate, şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat, cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitate, cu respectarea limitei numărului de mandate.

În situaţia în care mandatele pentru care se cuvine indemnizaţia pentru limită de vârstă sunt diferite, procentul se aplică indemnizaţiei brute lunare aflată în plată corespunzătoare fiecărui tip de mandat.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizaţia brută lunară a unui primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de Consiliu Judeţean, aflat în exercitarea mandatului, cu aceeaşi dată. Un alt amendament adoptat prevede că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii Judeţene care au fost şi parlamentari trebuie să opteze pentru una din cele două pensii speciale.

 

„Cererea pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă se depune la autoritatea administraţiei publice locale competente, în funcţie de locul de provenienţă a madatului/mandatelor exercitat/exercitate”, se arată în proiect. Unul dintre punctele nevralgice ale legii e faptul că indemnizaţiile vor fi suportate din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor din Capitală, ale judeţelor şi municipiului Bucureşti, ceea ce pare imposibil.

 

Primarii maramureşeni se simt umiliţi de modul în care a fost adoptat proiectul de lege. Dorin Vasile Paşca, primarul oraşului Baia Sprie, spune că: „mai bine ne dădeau salarii, decât să ne facă de râs. Ar fi fost o variantă mai bună ca primarii care lucrează pe proiecte europene să fie plătiţi de acolo, astfel nu erau grevate bugetele locale, iar primarii erau stimulaţi să atragă mai mulţi bani europeni. Nu ştiu cum se vor plăti aceste indemnizaţii din bugetele locale, decât aşa, mai bine dacă nu ne dădeau deloc”.

 

Şi Liviu Lazarciuc, primarul comunei Bocicoiu Mare crede acelaşi lucru: „nu ştiu cum vor fi plătite. Până când ies eu la pensie, cu siguranţă că legea va mai fi modificată. Personal, când am venit la primărie am înţeles la ce responsabilităţi şi condiţii mă înham şi fiecare primar ştie ce a ales şi ce are de făcut. Eu nu aştept niciun fel de indemnizaţie, nu mă plâng nici de salariu, este o funcţie publică în care muncim pentru binele comunităţii”.

 

Totuşi, la un calcul simplu, o comună cu doi primari pensionari şi doi viceprimari ieşiţi la pensie ar putea plăti mai mult pe indemnizaţiile aleşilor decât pe iluminatul public.

Vom reveni.

 

 

„Mai bine ne dădeau salarii, decât să ne facă de râs. Ar fi fost o variantă mai bună ca primarii care lucrează pe proiecte europene să fie plătiţi de acolo, astfel nu erau grevate bugetele locale, iar primarii erau stimulaţi să atragă mai mulţi bani europeni”.

Dorin Vasile Paşca, primarul oraşului Baia Sprie

 

„Nu ştiu cum vor fi plătite. Până când ies eu la pensie, cu siguranţă că legea va mai fi modificată. Personal, când am venit la primărie am înţeles la ce responsabilităţi şi condiţii mă înham şi fiecare primar ştie ce a ales şi ce are de făcut”.

Liviu Lazarciuc, primarul comunei Bocicoiu Mare

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.