• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 29 Ianuarie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 17 Aprilie , 2015

La românii din Poroscovo

În 1 aprilie, Asociaţiile „Boema OJT„ Baia Mare şi „Maramureş-Solotvino” au dus ajutoare la românii din Poroscovo şi Svaleavca. E vorba de 50 de scurte şi 50 perechi de încălţăminte (Boema, cu sponsorizare Aramis Baia Mare), încălţăminte şi dulciuri (Maramureş-Solotvino), abecedare (DRRPD-MAE). Deplasarea s-a făcut din Slatina, cu un microbuz asigurat de preşedinta Ana Bococi.

 
 

Au participat: Ana Bococi, Ioan Huzău, Diana Dan („Maramureşul-Solotvino”) şi jurnalistul Ananei Gagniuc („Boema OJT”), plus şoferul microbuzului. Mihai Cozma nu a putut participa, în aceeaşi zi fiind invitat de secretarul de stat Ioan Sebastian Hotca să participe la manifestările de la Fântâna Albă, dar invitaţia a venit după ce se stabiliseră detaliile plecării la Poroscovo. A fost o vizită de o zi, cu întoarcere târzie.

 
 

Românii din Poroscovo – organizare de tip ţigănesc

 

Poroscovo e o localitate la cca. 175 km de Slatina, cu o populaţie de cca. 6000 de persoane, dintre care peste 2200 sunt români, cu nume tipic româneşti. Li se spune „volohi” sau „ţigani albi”. De fapt, modul de viaţă şi organizarea e de tip ţigănesc. Foarte săraci, şi-au construit case din chirpici sau lemn la marginea satului, în buza pădurii. Fiindcă le-au construit fără autorizaţie, nu pot fi racordaţi legal la curent electric. Aşa că şi-au tras curent unul de la altul. Ca şi ţiganii, familiile au mulţi copii (6-15 copii, recordul înregistrat fiind de 27 de prunci), iar fetele nasc începând de la vârsta de 14 ani.

Ca şi ţigani au un echivalent al bulibaşei, căruia îi spun „birău” sau „baron”. Laci birăul e foarte bogat, căci împrumută bani cu camătă: la un împrumut de 1000 de grivne, în fiecare lună adaugă 300 de grivne. Împrumuturile sunt garantate cu cardurile de ajutor social sau pentru alocaţia de creştere a copiilor. Probabil că unii dintre cei care se împrumută mizează şi pe banii pe care îi vor trimite cei plecaţi la muncă în altă parte a Ucrainei.

Casele birăului şi a fratelui său (care are magazinul „de cartier”) fac notă discordantă cu casele sărăcăcioase ale volohilor: adevărate vile cu porţi mari din fier forjat. Dar, din curţile lor, tot în uliţele strâmte şi noroioase se iese. La vremea vizitei, doar cu cizme de cauciuc se putea merge pe ele. Am făcut un tur cu maşina pe aceste uliţe, împreună cu pastorul baptist Ion Pătraş. În „cartierul” mărginaş locuiesc şi câteva familii de ucraineni, urmează românii (majoritari) şi apoi câteva case de ţigani. Nu am ajuns în tot „cartierul”, Pătraş evitând zonele unde risca să-şi împotmolească maşina. Pe uliţe am întâlnit şi copii desculţi, iar într-o curte am văzut un ţânc gol-puşcă, deşi temperatura nu era deloc prietenoasă.

 

Ne-am oprit cu ajutoarele la biserica baptistă, singura în limba română. Ajutoarele au fost distribuite în incinta bisericii, singurul loc pretabil pentru întâlnirea cu localnicii. Pastorul a insistat ca distribuirea să se facă de faţă cu noi, pentru a nu fi acuzat că „palmează” ajutoare. De distribuţie s-a ocupat Vasile Lacatos, care cunoştea familiile şi a avut grijă ca o familie să nu primească mai mult un obiect. Nu şi-a făcut griji privind mărimea hainelor sau a încălţămintei: „La câţi copii sunt într-o casă, precis i se potriveşte cuiva”. La întâlnire au fost prezente doar femei cu copii şi numai doi bărbaţi. Întrebându-i de această situaţie, au răspuns că bărbaţii sunt la lucru în Ucraina. Lumea a aşteptat liniştită să-i vină rândul la ajutor, fără să se îmbulzească sau să se ţigănească. O parte din ajutoare şi din abecedare au fost dirijate spre Svaleavca (satul unde locuieşte Vasile Lacatos). Cu excepţia a trei familii, care au întârziat la întâlnire, fiecare din cei prezenţi a primit câte ceva. Drept recunoştinţă ne-au oferit un „spectacol” de cântări baptiste în limba română (textele cântecelor fiind proiectate şi pe un ecran de pânză)

 
 

Biserica baptistă – element de păstrare a românismului

 

Biserica a fost dată în folosinţă în 2011, fiind ridicată cu sprijin din SUA, de Fundaţia Neemia, prin intermediul lui Peter Costea, avocat român (baptist) din SUA, având o avere de 1,7 milioane dolari. E cel care a candidat ca independent la europarlamentarele din România în 2014, dar nu a obţinut mandatul. Legătura s-a făcut prin soţia pastorului, născută în Oradea, legătură favorizată de faptul că Peter Costea are origini în Bihor.

Biserica - ridicată cu acte în regulă -, e proprietatea Fundaţiei Neemia. E o clădire din care jumătate e destinată locuirii familiei pastorului, iar jumătate e „sala de cântări” (biserică şi şcoală). Aceasta e bine dotată: laptop Apple ultra-slim, proiector, staţie de amplificare, internet, microfoane, bănci, pupitru, cataloage cu textele cântecelor. Se cântă şi în română şi în ucraineană. Între cântece, pastorul citeşte din cartea sfântă, explicând sensul celor citite (un fel de predică de la noi).

Copiii nu au şcoală în limba română şi oricum nu prea merg la şcoală, decât atunci când nu au de lucru pe acasă. Ion Pătraş arăta că faptul că nu merg la şcoală a fost unul dintre factorii care au contribuit la păstrarea limbii române (una arhaică) şi a obiceiurilor. Cei câţiva români care au mers la şcoala de pe lângă biserica penticostală ucraineană au abandonat limba română.

 

Sunt şi copii „volohi” care urmează (cu uşoare intermitenţe) şcoala în limba ucraineană, dar localnicii sunt nemulţumiţi că românii trag în jos nivelul de învăţământ. Pătraş sublinia că această nemulţumire reprezintă un factor care ar favoriza înfiinţarea unei şcoli în limba română.

Pe fondul dificultăţilor financiare generate de conflictul cu Rusia, autorităţile au început să condiţioneze acordarea ajutorului social şi a alocaţiei pentru copii (principala sursă de venit, la care se adaugă tăierea lemnelor din pădure şi plecatul la muncă în alte zone din Ucraina) de frecventarea cursurilor. Acest fapt ar impune mersul la şcoală. Dacă nu va fi şcoală în limba română, copiii se vor duce la cea ucraineană, cu consecinţa dezrădăcinării. Dar e greu de realizat aşa ceva: e nevoie de teren, de construcţie, de aprobări, de profesori calificaţi. Cadrele calificate ar accepta cu greu condiţiile din Poroscovo. Pastorul Ion Pătraş (care e din zona Cernăuţi) şi soţia lui au acceptat, fiindcă au unde locui şi sunt susţinuţi de fundaţie, care le acordă 300 dolari pe lună.

 

În prezent, o fac pe învăţătorii pastorul Pătraş şi Vasile Lacatos (deşi nu au calificare). Dar îi învaţă alfabetul. Să citească şi să socotească. I-am întrebat cum fac cursurile, pe grupe de vârste? S-au amuzat. „Vin şi copii de 7 ani şi de 15 ani. Căci noi îi învăţăm doar să scrie, să citească şi să socotească în română. Iar asta depinde de cât de des vin la ore Dacă vin rar, şi la 15 ani mai au de învăţat”. În Poroscovo sunt cca. 1200 de copii „volohi”, dintre care 800 de vârstă şcolară. Dintre aceştia, zilnic vin la ore cam 70 (dar se rotesc între ei).

Pastorul Pătraş spune că a obţinut aprobare pentru un teren pe care să construiască o biserică baptistă, chiar lângă cartierul volohilor. Au nevoie de o alternativă în cazul în care fundaţia sistează finanţarea. Soţia pastorului a sugerat că pe terenul bisericii s-ar putea construi o şcoală sau măcar un centru de zi pentru 2-300 de copii, unde aceştia să vină de toamna până primăvara, când sunt nevoiţi să stea în case. Şi să se continue măcar cu acţiunea de alfabetizare în limba română. Deocamdată nu au nicio licărire de finanţare (speră mai mult să vină bani de la baptiştii americani, decât de la autorităţile ucrainene sau române).

 

O şcoală în limba română pare a fi „un pod prea îndepărtat”. Marea majoritate a volohilor apar înregistraţi la recensământ ca ucraineni (neştiind carte, nu au putut sesiza că una au declarat şi alta s-a scris în formularele de recensământ). Apoi obţinerea aprobărilor, a terenului, construirea şi dotarea şcolii, asigurarea de cadre calificate care să accepte condiţiile de acolo presupun mari eforturi financiare şi de durată.

 

Centrul de zi ar fi o soluţie mai accesibilă pentru alfabetizare şi pentru păstrarea limbii şi obiceiurilor (chiar cu tributul plătit credinţei baptiste). În timp, misiunea de alfabetizare ar fi preluată de „vârfurile” celor care se remarcă în prezent la ore.

 
 

Fără şcolarizare, românii din Poroscovo nu au nicio şansă de a-şi depăşi condiţia, continuând să rămână mână de lucru ieftină pentru muncile grele, la care nu se înghesuie ucrainenii. Iar ajutoarele sunt oricând binevenite, dar reprezintă doar un pansament, nicidecum o soluţie.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.