Jenant, mişeilor! / Vinovaţii a căror nume nu se pronunţă

Motto: „Mai bine haimana,

Întrebat de un ziarist străin „cum au fost cei 25 de ani de la căderea comunismului”, procurorul Ceauşeştilor în procesul de la Târgovişte, Dan Voinea a răspuns mirat: „a căzut comunismul în România? Când?”.

De fapt, vorba lui Paler, s-a schimbat doar rechinul mare, cu alţii, mai mulţi şi mai mici. Sunt multe schimbări în cei 25 de ani, dar sistemul, în mare, a rămas acelaşi. Şi de neînvins. Despre ce fel de democraţie putem vorbi astăzi când nu există niciun vinovat pentru victimele Revoluţiei şi ale Mineriadelor? Când fostul procuror de caz, acelaşi Voinea, mărturiseşte că i s-a cerut să blocheze dosarul? Şi când, un ministru a avut curajul să interzică, prin ordin, militarilor să dea declaraţii la parchet?

Astăzi, cele două dosare, care au stat la rădăcina democraţiei româneşti, au fost redeschise doar datorită presiunilor CEDO.

Culmea e că, şi în cazul Revoluţiei, şi al Mineriadelor şi a celorlalte abuzuri de după ’90, românii au avut de fiecare dată impresia că i-a lovit vreo fatalitate, nenorocul, destinul nefast etc. De fapt, toate nenorocirile noastre au, ca în rechizitoriul lui Voinea, un făptuitor clar, doar că nu vream sau nu putem să admitem asta. Poate pentru că ar însemna să recunoaştem şi că am fost manipulaţi, dezinformaţi, prostiţi.

Comparativ cu datele de acum 10 ani, procentul celor care cred că în decembrie 1989 a fost doar Revoluţie a crescut simţitor. Încet, dar sigur uităm. Probabil pe asta şi mizează vinovaţii a căror nume nu-l mai pronunţă aproape nimeni. Culmea e că, în timp ce ne neantizăm memoria, ne mirăm de ce nu o ducem mai bine. Răspunsul îl dă Iorga: „cine uită nu merită”. Pentru ceilalţi, va exista mereu varianta „golăniei”.