Jenant, mişeilor! „Vai, ce bine!”

Cunosc o persoană, onorabilă și cumsecade de altfel, dar care, indiferent ce știre aude, răspun­de mecanic: „Vai, ce bine!”. Ticul verbal optimistico-haios devine însă tragi-comic, când, fără să se gândească, omul răspunde „Vai, ce bine!” când îi spui că cineva e bolnav sau că a murit. Poporul român mi se pare că a devenit în ultima vreme ca și persoana din po­vestea mea. „Castrați” moral, speriați, ascunși după iluzii, manipulați, prostiți, nu mai avem nici puterea, nici înțelep­ciunea să reacționăm la vești alt­fel decât mecanic.

Crește brusc numărul bolna­vilor de Covid și suntem ame­nințați din nou cu starea de urgență? Nicio problemă, bine că ne-am simțit liberi cu ștampila în mână, în rest, locul oilor e în „țarc”. Hai că ne mai scot ei când au nevoie de noi. În rest, masca sus, mintea și sufletul jos, că n-are nimeni nevoie de ele! „Vai, ce bine!”.
Brambureala din școli e tot mai mare, școala online nu poate fi practicată de mulți elevi, că
n-au tablete și internet; școala offline nu va mai avea în curând cine să o țină, din pricină că
n-are cine înlocui cadrele didactice bolnave. Dar să nu ne întristăm de la „mizilicuri”
de-astea. Un „vai, ce bine!” tot or învăța și copiii ăștia să scrie!

Economia are nevoie de ven­tilație, mai ceva ca bolnavii de Covid, firmele sunt în pragul dezastrului, cu tot cu programele de sprijin care se vor termină curând și nu vor fi înlocuite de nimic, iar numărul șomerilor va exploda. Dar nu contează, rămâne cum am stabilit: „Vai, ce bine!”.
Dezbaterile din America ne arată și nouă cam cum ar trebui să ne raportăm la candidați și aleși. Cum ar trebui să avem curajul de a-i trage la răspundere și de-ai lua la întrebări. Numai că noi am inversat rolurile, în loc să tragem noi de mânecă, ne trag ei pe noi de urechi. Dar alt­fel, e pe bază de democrație. „Vai, ce bine!”.
Am ajuns atât de lași și neoameni, încât dacă destinul unor oameni ar sta în puterea noastră și nu a lui Dumnezeu, i-am condamna la moarte prin lapidare pe cei care nu gândesc ca noi: nu poartă mască, nu votează cum vrem noi și au „obrăz­ni­cia” de a gândi altfel. Dar nu-i problemă, că învățăm toleranță, nediscriminare și alte bla-bla-uri de acest fel. „Vai, ce bine!”.

Înainte să ne trezim din somnul cel de moarte al rațiunii și fricii, din păcate, vom învăța să strigăm, din toți rărunchii: „Vai, ce rău!”.