Jenant, mişeilor! Toleranță

Străbunica mea spunea că de la fiecare om poți să înveți ceva. Singura condiție este să fii dispus să asculți și să înveți.
Din păcate, unul dintre paradoxurile zilelor noastre este faptul că, deși cunoaștem mulți oameni, interac­țio­năm, vorbim, aflăm mereu lucruri noi, părem tot mai puțin dispuși să auzim „versiunea celorlalți”. Din păcate, e vremea oamenilor cu idei puţine și fixe, care nu vor să discute, ci să convingă. Pe facebook, avem prieteni din aceeași sferă de interes ca și a noastră, în viața reală, îi căutăm pe cei care ne dau mereu dreptate, iar din vastele posibilități de informare le căutăm mereu pe cele care ne dau dreptate, nu pe cele care ne ajută să aflăm adevărul.
Discuțiile pe orice teme și în aproape orice domeniu, au devenit o ches­tiune plictisitoare și inutilă. De la politică, la mass-media și cultură, ne „împachetăm rapid” adversarii cu jigniri și înjurături sau cu verdictul dur „n-ai dreptate” sau „minți”.
Suntem înguști, la minte și la suflet, împietriți în idei, iluzii, ironii și răutăți. Culmea, cel mai folosit cuvânt rămâne totuși „toleranța”. Deși, „toleranții” și „democrații” înțeleg că libertatea noastră se limitează la a le da lor dreptate. Vindecarea ar trebui să vină tot de la lucrurile simple pe care le aplicau bătrânii, asemeni străbunicii mele. Primul ar fi bunul simț; al doilea, omenia; și al treilea, mult-hulita modestie.
Când vom începe să-i acceptăm pe ceilalți cu ideile și crezul lor, înainte de a le accepta limba, cultura sau
sexualitatea, atunci vom fi cu ade­vărat toleranți.