Jenant, mişeilor! Străini. De noi înșine

Cred că amestecul ăsta de inferioritate - admirație - adoptare instantă a tot ce înseamnă „străin”, ni se trage oarecum din comunism. Pe vremea Răposatului, o pungă de plastic din Occident valora mai mult decât un sac de nuci, iar întâlnirea întâmplă­toare a unui grup de străini pe Litoral, te făcea, automat, „extraterestru” în ochii celorlalți. Mai nou, Occidentul, devenit mult mai accesibil pentru români, din toate punctele de vedere, nu mai e la modă. Noua atracție a devenit Asia, de altfel, o destinație generoasă de vacanță, cu o cultură impresionantă și peisaje pe măsură. Problema e că foarte mulți dintre românii care vizitează cel mai întins continent, au impresia că s-au „iluminat” instant. Nu știu dacă o fi de vină celebra carte „Eat, pray, love” sau pur și simplu ușorul snobism, dar printre pozele cu peisaje luxuriante de pe facebook, găsești citate pline de înțelepciune sau constatări admirative despre cum își păstrează asiaticii credința și tradiția. Desigur, admi­rația și respectul pentru asiatici sunt perfect justificate, nejustificată e însă ipocrizia. Dacă pe budiștii care se roagă în temple îi consideră un adevărat model, pe românii ortodocși din biserici îi cataloghează drept primitivi. Odată ajunși în Asia, îmbrățișează cu entuziasm mâncarea, portul și tradițiile localnicilor, pe când acasă, tot ce ține de tradiție și identitate li se pare perimat.

De fapt, ei nu se apropie de o altă cultură, ci doar se înstrăinează de ei înşişi. Pentru că nu poți să înțelegi și să iubești un alt popor, dacă întâi
nu-l cunoști și nu-l iubești pe al tău. Nu poți iubi în străinătate nici cre­dința, nici natura, nici tradițiile, dacă nu le iubești în propria țară.