Jenant, mişeilor! „Las-o mă, că merge așa!”

Dacă cineva ar face un studiu al motivelor pentru care protes­tează românii, ar ajunge probabil la o concluzie tristă: noi ne revoltăm rar, și doar hrăniți mediatic din belșug. Altfel, ni se pare mereu că nu e vorba despre noi. Suntem asemeni pastorului Niemöller care spunea: „Când au venit să îi ia pe comuniști,
n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindica­list. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu.
Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea”. Noi nu empatizăm în niciun fel cu revoltele din America, că nu suntem negri; nici cu italienii sau nemții ieșiți în stradă, că nu suntem încă șomeri și nici nu ne îngrijorează în niciun fel încăl­cările grave ale drepturilor omului cum ar fi, de exemplu, obligativitatea internării în spital a bolnavilor asimptomatici de COVID, în condiţiile în care studiile demonstrează că asimptomaticii nu transmit boala. Nu ne revoltă să vedem miniștri în chiloți la televizor, sau bând whiskey și fumând în birourile Guvernului, că deh, oameni sunt și ei. Nu ni se pare ciudat ca România să nu marcheze oficial, în niciun fel, Centenarul Trianonului, în condițiile în care Ungaria se pregăteşte de doi ani pentru acest moment.

Nu, nu mă înțelegeți greșit, nu instig la revoltă. Ci la altceva, mult mai profund. Îndemn la res­pect. Poate ar fi timpul să ne cunoaștem drepturile și să în­vățăm, legal, să ni le cerem. Să avem curajul de a gândi, de a cerceta și de a impune noi, ca cetățeni, respect. Altfel, vom fi mereu o biată masă de manevră a politrucilor trecători.
Iar dacă atunci când altora le sunt încălcate drepturile nu reacțio­năm, din nou, legal, atunci când vom fi noi victime ale abuzu­rilor, nu va avea cine să ne apere. Pentru că societatea civilă, bolnavă, astenică și hră­nită din greu cu manipulări, va fi demult moartă.