Jenant, mişeilor! Instabilitatea la români

De la „celebrul vid de putere” din perioada postdecembristă încoace, nevoia de „stabilitate” politică a devenit laitmotivul societății românești. Iar „liniștea” și nevoia de „a fi lăsați să lucreze”, li se cere pe rând, ba politicienilor, ba alegătorilor, garni­sită cu un argument solid de genul: cade economia, pleacă investitorii, se supără UE etc. De fapt, stabilitatea politică nu a fost niciodată o caracte­ristică a clasei politice românești. Numai după Unirea din anul 1918, nu mai puţin de 29 de guverne s-au perindat la cârma ţării până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Asta înseamnă un guvern la fiecare 7 luni și jumătate. Dar multe dintre ele, ca și Guvernul General Constantin Coandă sau Guvernul Take Ionescu au condus țara doar… o lună.
Până și comuniștii au schimbat șapte prim-miniștri, e drept de două ori mai puțin decât regimul democrat de după 1989 și într-o perioadă de timp mult mai mare. Cert este că și politicienii și alegătorii iubesc cu aceeași pasiune cu care urăsc. Și trec destul de repede de la o extremă la alta.
Pasul din vârful muntelui în fundul prăpastiei e extrem de mic. La alegerile din 26 mai l-a făcut PSD-ul. Dar înainte de el a fost și PRM-ul lui Vadim, și PNȚCD, și PDL-ul lui Băsescu și lista poate continua, fără a omite defunctele alianțe.
Nici momentele nu par să difere foarte mult, atât doar că s-au schimbat oamenii. Ludovic Orban va deveni un fel de Crin Antonescu, scos pe linie moartă din viața publică; Dan Barna are toate șansele să devină un fel de Traian Băsescu la începuturile alianței DA; iar Cioloș are toate șansele să repete rolul lui Stolojan din 2004 și să se retragă din cursa pentru prezidențiale. Dragnea, după ce își va ispăși pedeapsa va deveni un fel de Năstase, doar cu o dorință mai mare de răzbunare, cred.
Românii, după ce vor trece din nou de la extaz la agonie și invers, o vor lua de la început, cu speranțe noi și proaspete și „amintiri politice” tot mai puține.
De ce mi se pare că românii seamănă cu Drew Barrymore în filmul „Mereu la prima întâlnire”?