Jenant, mişeilor! Dublul standard al toleranței

Cred cu tărie în drepturile omului, toleranță și libertate. Dar nu în cele din tratate și „spiciuri politicaly corect”, ci în cele probate cu fapte. Din păcate, „minunata lume nouă”, care se construiește sub ochii noștri, e tot mai departe de litera și spi­ri­tul acestor valori fundamentale europene. Instituțiile europene, asociațiile internaționale din domeniul drepturilor omului, organizațiile de peste ocean și, în general, toată „armata” de politicaly-corect se sesizează imediat și se întreabă dacă nu cumva e discriminare să împarți femeile în „doamne” și „dom-nișoare” sau chiar să folosești „mamă” și „tată”, nu părinte. Dar, în cazuri cu adevărat grave, tace. În urmă cu o săptă­mână, 750 de oameni au murit după un atac asupra unei Bi­serici Ortodoxe Orientale din regiunea Tigray, din Etiopia. Niciun oficial european nu a vorbit despre persecuțiile împotriva creștinilor și nimeni nu a organizat, măcar pe „feisbuc”, un amărât de protest. Nici acum, nici în alte cazuri similare, din păcate extrem de dese. Iar noi, românii, știm cel mai bine asta, pentru că „Europa tolerantă” ne tratează des cu discriminare și xenofobie. Am urmărit uluită scandalul iscat în jurul cărții „Copiii căpșuna­rilor”, scrisă de Sara Olausson și dată ca material de studiu
facultativ în mai multe școli din Suedia. Cartea a fost nomi­nalizată la categoria de cea mai bună carte pentru copii în Suedia și prezintă viața grea a acestor copii, care au nume ro­mâ­nești, iar părinții lor sunt pre­zentați drept cerșetori care pretind că au plecat la cules de căpșuni. Din cauza ei, un băiat român, Mario, ai cărui părinți munceau cinstit în Suedia, a fost la un pas de sinucidere. Iar familia a trebuit să se întoarcă în țară, din cauza umilințelor la care fiul lor era supus. În replică, autoarea cărții a spus: „Mă sperie ura. În carte nu se menționează din ce țară provin copiii. Dar numele sunt într-ade­văr românești”.

Culmea, pe ai noștri politicieni nu i-a speriat ura cu care sunt priviți românii plecați la muncă peste hotare. Și nici nu li s-a părut anormal ca o nație în­treagă să fie catalogată ca fiind „căpșunari” sau „cerșe­tori”. Nimeni nu a luat atitudine și nimeni nu încearcă să îndrepte situația. Cât despre oficialii UE, ce să mai spun… Ei sunt ocu­pați cu cazuri grave de discri­minare. Apropo, dacă spunem „doamna căpșunar” sau „dom­nișoara căpșunar” e discrimi­nare, dar „căpușunar – săraci - cerșetori”, nu?