Jenant, mişeilor! Dragă moșule…

Știu că a trecut mult timp de când nu ți-am mai scris și mai știu că sunt cam mare pentru o astfel de scrisoare, de aceea, în acest an n-o să-ți cer nimic pentru mine.
Moșule, în acest an țara mea împlinește trei decenii de libertate și democrație. Nu știu pe unde te purta sania trasă de reni în 1989, dar pe peste 1000 de tineri, setea de libertate îi purta pe străzi, către morminte. Încă nu se cunosc vinovații pentru moartea lor, dar te rog, Moșule, mângâie-le părin­ții și șoptește-le să fie mândri că au crescut niște eroi. Și te mai rog, Moșule, ajută-i pe tineri să afle cine sunt. Spune-le despre prețul scump cu care le-a fost cumpărată libertatea și explică-le că acei tineri nu au murit pentru ca noi să murim pe dinăuntru, anchilozați în neputințe, neîncredere și deznădejde. Ci să Trăim, liber și demn, așa cum ar fi făcut-o ei.

Te mai rog, Moșule, ca de fiecare dată când cineva va înjura România și o va denigra, șoptește-i că e ca și cum și-ar jigni casa părin­tească. Spune-le tu, Moșule, că România nu înseamnă politicieni de o zi, nici probleme curente, nici prețuri mari și nici orgolii. România adevărată e o poveste și un ideal pentru care au trăit și au murit oameni. România e cămașa veche a bunicii tale și casa în care ai copilărit, e biserica satului în care ai învățat „Tatăl nostru”, e prima poezie spusă cu emoție pe scenă, e o suită de eroi și sfinți cunoscuți și necunoscuți, e mândria de a ridica porți și biserici până la cer și curajul de a striga „libertate te iubim, ori învingem, ori murim”.
România e cel mai frumos cadou pe care noi toți l-am primit. Și nu, nu e de la tine, Moșule. E un cadou cules de pe morminte, ambalat în rugăciuni, și păstrat, ca un sfânt odor, în Altarul sufletului de atâtea generații.
Te rog, Moșule, dacă primești scri­soarea mea, adu-ne în dar pu­terea de a ne iubi din nou țara.