Jenant, mișeilor! / Dor de Steinhardt

Pe lista oamenilor pe care mi-aş fi dorit să-i cunoscut, el, Nicolae Stein­hardt, ocupă primul loc. Nu ştiu dacă din cauza faptului că m-am îndră­gostit iremediabil de „Jurnalul fericirii”, pe care o consider lectură obli­gatorie, sau pentru că mi-am imaginat de multe ori o conversaţie cu monahul plin de spirit şi spiritualitate de la Rohia, în faţa unei cafele şi a unui pahar de sirop cu apă.
Cred că nu întâmplător paradoxul era una dintre temele lui preferate, pentru că el însuşi era un paradox: om fiind, ştie că posibilităţile lui sunt limitate şi, totuşi, ştie că stă în puterea lui să le depăşească.
Evreu, şi mai degrabă agnostic, crezând şi rugându-se totodată celui în care ştie că nu crede îndeajuns
să-i ajute, asemeni tatălului copilului demonizat din Noul Testament, are curajul şi puterea să se arunce în pră­pastia suferinţei pentru a nu-şi trăda prietenii. Acolo, într-o celulă mizeră de închisoare, descoperă ceea ce a căutat cu însetare în liberate: cre­dinţa - ca singură şi sigură reţetă de fericire.
Povestea lui de viaţă cu care îşi demonstrează crezurile şi axiomele mi se pare impresionantă. Cred că în Fran­ţa, Anglia sau Germania, Stein­hardt ar avea cel puţin o statuie. În România, memoria monahului de la Rohia e promovată şi păzită doar de Biserică şi de călugării mănăstirii pe care o iubea atât de mult, Rohia. În 30 martie s-au împlinit 28 de ani de la trecerea lui la cele veşnice. Mi-l imaginez acolo sus, în Raiul pe care şi-l imagina cu căţeluşi, pisici şi dulceaţă servită în pahare colorate, zâmbind trist şi privindu-ne. Ne-ar spune, cu voce hotărâtă, că singura noastră soluţie e curajul şi că, fără el, nicio virtute nu e posibilă. Iar cel mai mare act de curaj este credinţa.

M-am gândit, de multe ori, ce l-aş întreba. Şi, cel mai des, îmi vine în minte întrebarea dacă crede în „vindecarea” Neamului românesc de nonvalorile, deznădejdea şi depersonalizarea în care a intrat. Nu ştiu de ce, cred că mi-ar răspunde, zâmbind şugubăţ: „Cred Doamne, ajută necredinţei mele”.