Jenant, mișeilor! / Cortexul sufletului românesc

Profesorul Dorel Săndesc, unul dintre marii medici ai României, preia şi explică o idee genială a lui Mircea Cărtărescu, pentru a-şi explica de ce, la un moment dat al vieţii a vrut să se întoarcă în România, deşi aici nu avea nicio oportunitate, şi să renunţe la Franţa care îi oferise toate o­portu­nităţile. Era ilogic şi iraţional, şi a înţeles de ce sufletul are raţiuni pe care mintea nu le înţelege.
Aşa cum organele sunt reprezentate pe cortex nu în funcţie de mărime, ci de importanţă (de exemplu: picioa­rele au o reprezentare mică, pe când ochii, mâinile, buzele o reprezentare mare), la fel sunt reprezentate şi perioade, evenimente, locuri, pe cortexul sufletului nostru. 
Un eveniment scurt ca şi perioadă de timp, ne poate marca foarte mult, „ocupând” o mare parte din sufletul nostru, pe când o perioadă lungă de timp poate fi reprezentată printr-un simplu punct, nelăsând nicio urmă semnifi­cativă. Cred că, la fel ca şi indivizii, şi neamurile au suflet şi că pe „cortexul” lor sunt reprezentaţi oa­meni, locuri, evenimente. Aşa se explică de ce sufletul neamului ro­mânesc înseamnă, ca substanţă: cre­dinţă, simplitate, onestitate, tradiţie, eroism, figuri luminoase, martirice, domnitori patrioţi, deşi necredinţa, orgoliile, corupţia, trădarea, laşitatea au o mult mai mare răspândire în istoria României.
Numai că, în timp, ele au fost estompate şi, din întreaga tevatură, din toate luptele, fenomenele, războaiele pentru putere, rămâne un singur punct. Şi acela efemer. Pe când celelalte au prins rădăcini care nu pot fi şterse.