• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 17 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 18 Septembrie , 2015

Jenant, mişeilor! / Corectitudine politică. Ipocrizie şi cenzură

Dacă cerşetorii români din Suedia sunt numiţi ”politically correct” ”EU – migranter” iar gunoierii (”garbage men”) au ajuns, pe baza aceluiaşi principiu “sanitation engineers” (tehnicieni igienizatori), mă aşteptam să apară şi un termen pentru valurile de migranţi care curg spre Europa. Cred că, ”politically correct” ar fi să-i fi numit cumva, măcar „migranţi non-UE, cu nevoi speciale”.

Dar, prea „adormită” acum de aburii corectitudinii politice, Europa nu mai poate reacţiona nici măcar cu termeni noi. Numai în Franţa există peste 700 de ZUS (zone urbane sensibile) în care poliţia recunoaşte că e depăşită şi, resemnată, îi sfătuieşte pe cetăţenii ne-musulmani să le evite. Mii şi mii de musulmani închid străzile pentru a-şi ţine rugăciunea de vineri, rup în bătaie medicii bărbaţi care îndrăznesc să le trateze soţiile, instaurând ceea ce presa străină numea „ocupaţia fără tancuri şi soldaţi”. În ciuda nenumăratelor plângeri, autorităţile locale refuză să intervină, deoarece se tem să nu provoace revolte ale musulmanilor şi să iasă de sub ”politically correct”. De fapt, politica asta a făcut mai mult rău Europei, decât toate valurile de migranţi şi toate grupările teroriste la un loc.

În cartea sa „A Study Of Our Decline” (Un studiu al declinului nostru), filosoful Philip Atkinson avertiza: „Folosind scuza de a nu vrea să ofenseze pe nimeni, „Corectitudinea politică” le impune oamenilor să se poarte precum un nebun care vrea să le facă pe plac tuturor. Adică toţi trebuie să se comporte precum acel nebun! Toţi trebuie să accepte noţiunile „Corectitudinii politice” ca pe un adevăr. În caz contrar, vai de ei! Este aceeaşi mentalitate care a inspirat Inchiziţia şi l-a obligat pe Galileo Galilei să retracteze. Aceeaşi mentalitate care i-a inspirat pe nazişti şi a dus la holocaust. Odată ce libera exprimare este băgată în cămaşa de forţă a adevărului oficial, se ajunge la nebunia care domneşte în toate statele totalitare. Viaţa, atât cea privată, cât şi cea publică, devine o şaradă golită de sens, în care prosperă iluzia şi domneşte teroarea”. Iar Europa de azi, plăteşte ca şi America rezultatul „neo-cenzurii”, pe care unii îl numesc marxism cultural. Ne purtăm asemeni unui lord britanic, nimerit în vremurile actuale, care, în timp ce hoţii îi jefuiesc casa şi îi violează nevasta, el caută cuvintele potrivite prin care îi poate invita afară fără să-i jignească. Ne temem să spunem „homosexual”, „negru”, „ţigan”, „musulman”, „migrant”, de teamă să nu jignim. Ne-am obişnuit să mascăm faţa hâdă a adevărului prin cuvinte frumoase, uitând că, problema în sine rămâne şi dincolo de cuvinte.

În 1968, conservatorul Enoch Powell, revoltat de politica dusă de Partidul Laburist de „predare a cetăţii” valurilor de imigranţi veniţi din fostele colonii, spunea într-un discurs memorabil: „Este ca şi cum ai privi o întreagă naţiune lucrând de zor la înălţarea propriului rug funerar.” Cine a spus că istoria nu e ciclică?

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.