Jenant, mișeilor! / Ciudații

Noi, românii, chiar suntem ciudați. Constanți în defecte și metehne, perseverenți în greșeli și de aceea, ciudați. Se pare că nu învățăm nimic din trecut și, poate, de aceea, suntem pedepsiți să-l repetăm. De la oamenii simpli, la liderii politici, cu toții ne definim mereu în funcție de ceva. Sau mai bine zis împotriva a ceva. De parcă, dacă nu există un obiectiv „anti”, nu existăm nici noi. Cei mai mulți dintre liderii politicii există doar în raport cu adversarii lor, își construiesc discursul doar în raport cu „dușmanii politici” și singurul lor program electoral este a-i ataca. Sunt convinsă că, fără Drag­nea și PSD de exemplu, opoziția din România ar deveni și mai inertă decât acum (dacă e cu putință). La fel, întreaga societate e cuprinsă ca o febră de un „război” fără nicio miză, în care are, culmea, și satisfacții, iluzionându-se că, astfel, cons­truiește ceva. M-a uimit pasiunea cu care o țară întreagă vorbește despre niște plăcuțe de înmatriculare, cu argumente pro și contra, în ambele tabere, și nimeni nu e îngrijorat de pildă de criza de pestă porcină cu implicațiile sale foarte grave, de faptul că indicele ROBOR a luat-o razna și că lunar, creditele românilor devin tot mai scumpe, sau de multe alte subiecte reale, care ne afectează viața de zi cu zi. Aceste teme nu înfierbântă în niciun fel rețelele de socializare, nu scoate lumea în stra­dă și nu creează curente „anti”. Nu știu dacă e superficialitate, manipulare, dezinformare sau dezinteres, de aceea am numit-o ciudă­țenie. E ca și cum ai sta într-o casă cu canalizarea înfundată, fără curent electric, cu robineți defecți și fără încălzire și, în loc să te apuci de reparat chestiuni elementare, te cerți cu nevasta pe tema culorii perdelelor. Iar apoi, peste o vreme, te miri că nu s-a schimbat nimic substanțial în casă și că, indiferent de culoarea perdelelor, trăiești în aceeași mizerie.