Jenant, mişeilor! Bunul simț, ca terapie

Am mai spus, suntem parado­xali. Și nu în sens profund, bi­blic. Suntem un popor de su­fe­rinzi, fizic, psihic și moral, iar cei care n-au probleme și le caută, le amplifică sau le inventează.

Am mai spus, suntem parado­xali. Și nu în sens profund, bi­blic. Suntem un popor de su­fe­rinzi, fizic, psihic și moral, iar cei care n-au probleme și le caută, le amplifică sau le inventează. În mod ciudat, în era „auto­cu­noaș­terii”, „dezvoltării personale” și excursiilor mistice în scopul re­găsirii de sine, oamenii sunt mai „pierduți” ca niciodată. Citesc cărți despre „Cum să fii fericit”, plătesc bani grei la psihologi sau falși-guru care le promit „raiul pe pământ”, deși ei se bălăcăresc în mocirla propriei nefericiri și caută răspunsuri din citate celebre de pe facebook. Prea plini de noi, considerându-ne speciali și extraordinari, avem impresia că problemele noastre sunt unice în istoria omenirii, drept urmare avem nevoie de o rețetă nouă, inedită și cu totul specială, ca și noi de altfel. De parcă, soluțiile probate și trăite de bunicii și străbunicii noștri sunt desuete și noi, putem inventa ceva mai bun. De fapt, de când e lumea și sufletul omului, soluțiile sunt aceleași, doar două: normele creștine, lăsate de Dumnezeu și normele sociale, lăsate de strămoși. Sau credința și bunul simț. În momentul în care ne oprim din fițe și ifose și ne întoarcem la valorile de bază, universul nostru haotic și complicat se simplifică. Ca în poveștile bunicii, lumea e fru­moa­să dacă o vezi frumoasă și dacă, acolo unde ești, încerci să o înfrumusețezi. Grimasele oamenilor dispar, dacă le zâmbești; stresul și deznădejdea par copi­lării în momentul în care ești recunoscător pentru ceea ce ai; orgoliul și frustrările dispar când te pui în locul celorlalți și le acorzi aceleași circumstanțe pe care ți le acorzi ție și, în general, mai toate problemele dispar în momentul în care te oprești din lamentare și acționezi, discuți, încerci să găsești soluții. Cea mai bună soluție e tot cea dată de bă­trânii noștri: rugăciunea și bunul simț. Atunci când te porți nu „cum e lumea”, ci cum ar trebui să fie, aprinzi candela și rostești o rugăciune, nu ești nici depresiv, nici dezorientat, nici nefericit. Pentru că abia atunci te regăsești și realizezi că ceea ce căutai nu era ascuns nici în terapii moder­ne, nici în misticism asiatic, nici în tehnici sofisticate, ci în locul cel mai la îndemână și totodată mai tainic din întreaga lume: sufletul tău.