Curs valutar
Euro
4.5680 RON
Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc
1.4823 RON
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa 
G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac
Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2.
Luni , 1 Aprilie , 2013
Iustinian şi concepţia orientală a regalităţii
La 1 aprilie 527, Iustinian a fost numit co-împărat al Imperiului bizantin de către împăratul în funcţie, Iustin, un fost senator analfabet, care iubea prea mult confortul la care ajunsese, la cei şaptezeci de ani ai săi, pentru a-l mai interesa conducerea efectivă a statului. Aceasta a fost lăsată în seama lui Iustinian, strălucit regent şi nepot al împăratului. În acelaşi an, Iustin a murit, întreaga putere revenindu-i lui Iustinian.
Iustinian s-a născut într-o familie umilă de ţărani iliri (posibil slavi), în apropiere de Serdica, Sofia modernă, în anul 482. Unchiul său, Iustin, l-a dus la Constantinopol şi i-a asigurat o educaţie aleasă. Iustinian s-a remarcat în asemenea măsură în armată, apoi ca ajutor şi ucenic al lui Iustin, timp de nouă ani, încât i-a secondat la tronul imperiului. La moartea lui Iustin, Iustinian avea patruzeci şi cinci de ani.
Începutul domniei lui Iustinian nu a fost lipsit de greutăţi. În ianuarie 532, a fost cât pe ce să fie răsturnat de o insurecţie populară, răscoala cunoscută sub numele de Nika. Tentat să fugă, se pare ca a fost reţinut de determinarea soţiei sale, Teodora, care l-ar fi convins că „cel mai frumos giulgiu e purpura”, şi salvat de fermitatea celor doi principali generali, Belisarios şi Narses, care au reprimat răscoala cu maximă duritate, conducând detaşamente de goţi aflaţi în cadrul trupelor imperiale. Pagubele au fost considerabile în capitală. În timpul răscoalei, catedrala Sfânta Sofia a fost complet incendiată, împreună cu o parte a palatului imperial. Răsculaţii au atacat închisorile şi au eliberat prizonierii.
Iustinian a început imediat reconstrucţia catedralei Sfânta Sofia (sfinţită în anul 537), care a rămas până în 1453 cea mai mare biserică a creştinătăţii. De altfel, Iustinian şi-a manifestat talentele de constructor şi de restaurator în întregul imperiu, nu doar în capitală.
Pentru a se lansa în recucerirea părţii occidentale a imperiului, Iustinian a trebuit să plătească, în două rânduri, un preţ exorbitant: o „pace eternă” cu duşmanii ereditari din răsărit, perşii, punând capăt luptei endemice şi ruinătoare pentru controlul Mesopotamiei Superioare, între Eufrat şi Tigru.
Regatul vandal din Africa ameninţa prin flota sa navigaţia în Marea Mediterană. Împotriva opiniei generalilor săi şi a prefectului pretoriului, Ioan din Capadocia, Iustinian l-a trimis în Africa pe Belisarios, în fruntea a 18.000 de oameni, în anul 533. În mai puţin de un an, Africa de Nord Centrală şi Orientală a redevenit romană.
Recucerirea Italiei a părut la început la fel de uşoară. În anul 533, Iustinian l-a trimis pe Belisarios, de data aceasta în fruntea unei armate de 12.000 de oameni, pentru a cuceri aproape întreaga Italie, începând cu Roma, simbol al unităţii regăsite a Imperiului roman. Belisarios s-a întors triumfător la Constantinopol în anul 540, dar, după plecarea lui Belisarios, ostrogoţii s-au răzvrătit împotriva autorităţii împăratului de la Constantinopol.
Iustinian s-a văzut nevoit să-l trimită pe Narses să readucă sub stăpânirea sa Italia, acţiune care a însemnat trei ani (552-554) de război necruţător şi dezastruos pentru ţară. În anul 552, profitând de un război civil între vizigoţi, Iustinian a cucerit Betica, în sudul Spaniei. Cele două treimi ale Mediteranei Occidentale au redevenit astfel romane.
De fapt, împotrivirea iniţială a consilierilor şi generalilor lui Iustinian nu era nejustificată: în mai multe privinţe, această recucerire a fost un simulacru. Ea a fost o reuşită indiscutabilă în Africa, dar pe un teritoriu relativ limitat, mai cu seamă în profunzime. Rezultatul războaielor din Italia a însemnat un dezastru pentru imperiu. Iustinian nu a avut timp să redreseze situaţia, nici să fortifice teritoriul cucerit.
În anul 568, longobarzii au pus stăpânire fără dificultate pe cea mai mare parte a teritoriului, chiar dacă Bizanţul a păstrat Italia Meridională şi exarhatul de Ravenna până la Roma; reluarea în stăpânire a acestuia, simbol evident al romanităţii, a costat exagerat de mult. Recucerirea duce la neglijarea apărării şi întăririi celorlalte provincii, îndeosebi a fortăreţelor din Balcani, în momentul în care slavii au început să treacă graniţele imperiului.
Iustinian a fost animat de o preocupare extramilitară, pur ideologică, cea a universalismului roman. Asta nu înseamnă că nu are o imagine clară despre reformele necesare pentru a-şi exercita puterea. Iustinian şi-a lăsat numele codificării dreptului, realizare datorată chestorului Palatului Sacru, Tribonian. Împăratul a dispus regruparea legilor aflate în vigoare în „Codul lui Iustinian” (Codex Iustinianus); de asemenea, a reunit jurisprudenţa în „Digeste” (Digesta).
Iustinian i-a înzestrat pe studenţii la drept cu un manual, „Institutele” (Institutiones) şi a adus legile posterioare promulgării Codului în 529 într-o culegere de „Novele” (Novellae), redactate în cea mai mare parte în greacă, deoarece domnia sa este cea în timpul căreia limba greacă era vorbită de majoritatea supuşilor din imperiu, devenind astfel limbă oficială a statului.
Iustinian a încercat, de asemenea, să reformeze administraţia imperiului, sprijinindu-se pe cei doi prefecţi ai pretoriului, urâţi de populaţie, dar destoinici, Ioan din Capadocia şi Petru Barsymes. Conştient de anarhia care domnea în provinciile străbătute de miliţiile private, aflate în slujba celor puternici, care îşi impuneau taxele asupra ţăranilor în detrimentul aristocraţiei municipale tradiţionale şi al micilor proprietari, principalii contribuabili, Iustinian a încercat să restabilească o autoritate conferindu-le guvernatorilor provinciilor ansamblul puterilor civile şi militare, în mod tradiţional separate de Roma. Tentativa sa de a realiza această reformă s-a soldat cu un eşec răsunător în anii 535-536: trebuie să o amâne pentru 548.
O caracteristică a domniei lui Iustinian a fost aceea că împăratul a încurajat ceremoniile fastuoase de la curte, depăşindu-i din acest punct de vedere pe Diocleţian şi Constantin. Will Durant afirmă că îi lipsea legitimitatea la tron, ştiut fiind faptul că era succesorul unui uzurpator; neavând nici prestigiul ţinutei şi nici pe acela al originii, el a recurs la un ritual şi la un aparat care să impună respectul, ori de câte ori ieşea în public sau se întreţinea cu ambasadorii străini. A susţinut concepţia orientală a regalităţii divine printr-o etichetă spectaculoasă şi ceremonii fastuoase.
Începând cu anii 541-542, Iustinian s-a confruntat cu o dificultate majoră: ciuma, necunoscută până atunci în lumea romană, şi-a făcut apariţia. Ea a lovit Constantinopolul timp de patru luni. Impactul real al epidemiei a rămas controversat, dar ea a slăbit, pentru o vreme îndelungată, o serie de oraşe bizantine deja vlăguite, cu atât mai mult cu cât epidemia a cunoscut recurenţe regulate în anii care au urmat, mai cu seamă în 557-558. În timpul domniei lui Iustinian, mai multe cutremure au afectat numeroase oraşe ale imperiului, reconstrucţia acestora secătuind trezoreria. În fine, împăratul a trebuit să repare şi stricăciunile hunilor care au devastat Moesia şi Tracia, înaintând spre Constantinopol.
În ciuda unei politici repetate de amânare a plăţii impozitelor, populaţia a suportat din ce în ce mai greu o fiscalitate destinată unei politici de grandoare pe care nu o înţelegea.
Moartea marelui împărat, la 14 noiembrie 565, a fost resimţită ca o uşurare de populaţia imperiului. Imperiu care a cunoscut sub Iustinian extinderea sa maximă, când s-a întins din sudul Spaniei până în Eufrat, de ambele părţi ale Mediteranei.
Un antic şi un modern despre Iustinian
„Era fals, şiret, ipocrit, disimulându-şi bine mânia, viclean, abil, un artist perfect în susţinerea unei opinii pe care, în realitate, nu o împărtăşea, capabil chiar să stoarcă lacrimi... în funcţie de necesităţile momentului. Era un prieten schimbător, un duşman aprig, un adept zelos al asasinatului şi al furtului.”Procopius din Cezareea„Era de statură mijlocie, bine clădit, nu purta barbă, avea obrazul arămiu şi părul buclat, iar comportamentul său amabil şi surâzător putea ascunde o multitudine de scopuri. Era sobru ca un anahoret, mânca puţin, şi respecta îndeobşte un regim vegetarian; ţinea post uneori până la epuizare. Chiar şi în timpul acestor posturi se scula devreme şi se ocupa personal de treburile statului, până târziu în noapte. Adesea, când colaboratorii săi credeau că s-a retras să se odihnească, el se cufunda în studiu, dornic să devină muzician şi arhitect, poet şi jurist, teolog şi filozof, tot aşa cum era împărat; cu toate acestea, n-a scăpat de superstiţiile vremii. Spiritul său era în permanenţă treaz, preocupat, în egală măsură, de proiecte vaste şi de detalii mărunte. Din punct de vedere fizic nu era nici puternic, nici viteaz; încă de la primele tulburări din timpul domniei sale a vrut să abdice şi n-a participat niciodată la numeroasele sale campanii militare. Era uşor influenţabil de către prieteni şi, prin urmare, a oscilat adeseori în politică. Nu de puţine ori s-a lăsat influenţat în judecăţile sale de către soţia sa.”Will Durant
Controversata Teodora
Despre Teodora, soţia lui Iustinian, s-a scris mult, portretul cel mai amănunţit, deşi impregnat de o vădită ostilitate, realizat fiind de Procopius din Cezareea, în celebra sa „Istorie secretă”.
Procopius recunoaşte că împărăteasa era foarte frumoasă, dar dă asigurări că a fost fiica unui dresor de urşi, a crescut în circ, a practicat actoria şi prostituţia, a comis numeroase avorturi, a născut un copil nelegitim, era lacomă de bani şi putere, îi plăceau luxul, bijuteriile şi fastul, dormea mult, bea şi mânca din plin. Ioan din Efes, vorbind despre împărăteasă se mulţumeşte s-o numească „Theodora târfa”.
E sigur că împărăteasa şi-a manifestat de multe ori temperamentul arogant. S-a implicat activ în diplomaţie şi în politica ecleziastică, numind şi destituind înalţi ierarhi ai Bisericii. Era inteligentă şi nu ierta jignirile. A construit un „lăcaş de pocăinţă” pentru prostituatele care-şi regretau trecutul. La bătrâneţe, a devenit un paznic sever al moralei publice. A adoptat doctrina monofizită, i-a protejat pe eretici şi a sfidat papalitatea.
În anul 548, Teodora a murit, pentru Iustinian aceasta însemnând o lovitură ce i-a zdrobit curajul, limpezimea minţii şi vigoarea. Împăratul a lăsat conducerea imperiului pe mâna subordonaţilor, a neglijat lucrările de apărare şi s-a consacrat teologiei.
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.
