Istoria neromanţată a clădirii Liceului „Németh László” Baia Mare

Am preferat să realizăm un material separat deoarece dorim să facem câteva precizări importante. Nu vrem să se creadă că avem ceva cu Biserica Reformată sau cu comunitatea maghiară din Baia Mare. GAZETA de Maramureş a încercat întotdeauna să aibă un ton echilibrat în ceea ce priveşte sensibilităţile, atât româneşti cât şi cele maghiare. Ne dorim ca relaţiile dintre românii de aici şi maghiari să fie cât mai normale, aşa cum au şi fost, de fapt. Baia Mare poate fi un exemplu de bună convieţuire cu minoritatea ma­ghiară şi de faptul că aici există învăţă­mânt în limba maghiară, există plăcuţe trilingve, manifestări culturale ale comunităţii maghiare şi multe altele.

De aceea ne-a plăcut manifestarea de începere a noului an şcolar, chiar dacă pentru presa băimăreană românească nu a fost o traducere a discursurilor celor prezenţi. Ceea ce a devenit interesant s-a întâmplat după manifestarea de pe strada Podul Viilor.

Un grup de maghiari ne-a abordat pe tema liceului şi a Bisericii Reformate. Ne-au întrebat dacă cunoaştem istoria acestei clădiri şi dacă ne interesează anumite clarificări cu privire la clădire. Oamenii erau deranjaţi de anumite apariţii în spaţiul public a unor informaţii legate de clădire şi care, conform acestor maghiari, nu sunt total adevărate. Cei în cauză nu doresc să apară cu numele deoarece le este frică de unii dintre liderii maghiari de aici. Nu am comentat aceste temeri şi pentru că subiectul a devenit interesant prin implicaţii am ascultat povestea clădirii, o poveste însoţită de schiţe, planşe, copii din arhivele şcolilor, fotografii.
„Această clădire este, într-adevăr, a Bisericii Reformate, dar o parte a ei este a statului român. Am lucrat la fosta şcoală ajutătoare şi ştim situaţia acestei clădiri. Nu este aşa cum se acreditează ideea că statul nu s-a îngrijit de clădire, că nu a investit nimic timp de 60 de ani. Nu avem nimic cu nimeni, dar ne-ar plă­cea să se respecte adevărul de către toate părţile. A fost destul de multă ură şi dezbinare!”, ne-au spus sursele noastre.

Povestea este destul de lungă şi interesantă dar încercăm să redăm momentele mai importante şi câteva concluzii.
­La începutul anilor 1800 a fost construi­t[ această clădire de către Biserica Re­formată, fiind şcoală reformată. Există o fotografie datată 1846 în care apare această clădire în forma iniţială, aşa cum a fost construită de Biserică. După 1918, după Unire a urmat o perioadă în care oraşul a avut o dezvoltare, ceea ce a dus la creşterea nu­mărului de copii de şcoală. Există documente din 1935 prin care se cerea oficialilor români suplimentarea spaţiului pentru înfiinţarea de noi clase deoarece crescuse numărul de elevi.
Nu s-a făcut acest lucru şi nu s-a putut extinde şcoala decât în timpul ocupaţiei maghiare. Trebuie spus că exista clă­direa aşa cum este acum, doar partea dinspre biserică.

Am găsit un site maghiar, probabil al Bi­bliotecii Naţionale din Ungaria, în care este o vedere cu ştampila 1942 şi în care apare clădirea fără extindere. Dar şi o altă vedere în care ştampila este 1943 şi în care clădirea este extinsă cu parter pe partea spre râul Săsar. Par–tea nou construită apare cu acoperiş.
A urmat naţionalizarea, şcoala a rămas tot maghiară, tot confesională, după care a rămas maghiară dar nu a mai fost confesională.
În anii ’50 erau foarte puţine şcoli în Baia Mare. De fapt, erau trei.
Începuseră să apară şi clase de elevi români. Iar şcoala a devenit mixtă. Sau a devenit şcoală de stat românească. Imediat după naţionalizare s-a numit Şcoala maghiară 1B. După aceea s-a numit Şcoala Generală nr. 4.  
În 1961 s-a aprobat construirea unui etaj. Construcţia a fost executată de sta­tul român. Ulterior, au fost făcute reparaţii periodic.
Şcoala a devenit şcoală ajutătoare şi a funcţionat aşa până de curând. 
În 1994 era un mare haos pe problema retrocedărilor. Biserica Reformată a cerut clădirea din Centru Vechi. S-au căutat actele, documentele pentru partea construită de statul român. La acea vreme, director era Tudor Moanţă. La Arhive, în acea perioadă nu s-a găsit ni­mic legat de şcoală. De fapt, toată do­cu­mentaţia era pusă într-un alt dosar care se referea la reabilitarea şcolii „Petre Dulfu”. Dar actele, documentele au fost văzute. Nu există niciun dubiu, statul român a ridicat un etaj, a introdus gaz, toalete, s-au făcut lucrări pe partea elec­trică. Această reparaţie capitală, cum era numită în acte, a costat 234 de mii lei.

În Új Szó din 2012 a apărut un text în care Biserica solicita maghiarilor din Baia Mare sprijinul pentru lucrările de reabilitare pentru că statul român, de când are această clădire nu a investit nimic în ea. Ceea ce este un fals. În decursul anilor s-au făcut reparaţii, când a fost nevoie, pentru bunul mers al activităţii găzduite. De asemenea, este vorba de etajul clădirii, pe partea spre râul Săsar, care a fost construit de statul român.

Cei care ne-au arătat toate acestea nu vor decât respectarea adevărului. Să se recunoască faptul că o parte din clă­direa actuală a fost construită de stat. Este regretabil că Bela Balog, istoric ce a lucrat la Arhive, a scos o carte în care se vorbeşte de această clădire, istoric, chestii din astea. Prezentarea se opreşte în 1961, înainte de a avea loc reparaţia capitală. Prin omisiune,  s-a creat o idee că statul a lăsat o clădire valoroasă în paragină.
 

Concluzii

Statul român a ridicat o parte din clădirea Bisericii Reformate. Unii spun că ar fi trebuit compensarea acestor lucrări de către Biserica Reformată, cea care a cerut retrocedarea şi care a şi primit clădirea.
Dar este o problemă. În momentul naţionalizării, statul român nu a intabulat clădirea, ca atare nu era proprietar. O situaţia regăsită în majoritatea cazurilor de retrocedare.
Practic, statul, după cum ne-au explicat specialiştii în retrocedări, a făcut o semi-ilegalitate.
Pe de altă parte, în aceeaşi situaţie sunt administraţiile de după 1989 care au finanţat lucrări la aceste clădiri, nefiind proprietare.