• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 11 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 18 Martie , 2016

Investiţii la Clubul Copiilor din Sighet

Investiţiile la Clubul Copiilor din Sighetu Marmaţiei continuă şi în acest an. Reprezentanţii instituţiei, cu sprijinul administraţiei locale, şi-au propus atragerea unor fonduri cu ajutorul cărora să asigure copiilor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţilor. Clubul a fost mutat într-o altă clădire, în urmă cu mai bine de 10 ani, din cauza retrocedărilor de la acea vreme.

 

După mutarea în imobilul de pe strada Gheorghe Doja, la Clubul Copiilor din municipiu s-au alocat fonduri pentru consolidarea construcţiei, dar şi pentru modernizarea sălilor în care elevii îşi desfăşoară activitatea. În anul 2008 au fost făcute investiţii majore pentru instituţia de învăţământ nonformal, fiind schimbate geamurile, uşile, pardoseala, dar şi acoperişul. De asemenea, au fost făcute investiţii şi în instalaţia de încălzire.

 

„În anul 2008, clădirea în care noi ne desfăşurăm activitatea a avut parte de reparaţii capitale. S-au montat geamuri termopan la toată instituţia, s-au pus uşi termopan, holurile au fost placate cu gresie, sălile de curs, cu parchet. Avem condiţii foarte bune pentru activităţile pe care noi le desfăşurăm aici. După cum se poate vedea în fiecare sală de curs, copiii lucrează, vin din plăcere, este o adevărată bucurie pentru copii să se întâlnească cu ceilalţi colegi de grupă şi încep munca şi la vioară şi la karate şi la informatică, deci activitate este şi sunt foarte mulţumit”, a arătat Ioan Muntean, directorul Clubului Copiilor din Sighetu Marmaţiei.

Atât administraţia locală, cât şi Inspectoratul Şcolar au sprijinit activităţile desfăşurate la Clubul Copiilor. În urmă cu câţiva ani, printr-o hotărâre de guvern, clădirea a fost dată în folosinţă Inspectoratului Şcolar, iar de atunci se află în administrarea acestuia. Anul acesta conducerea Clubului şi-a propus să obţină fondurile necesare pentru refacerea clădirii, deoarece în prezent, datorită numărului mare de elevi, unele cursuri se desfăşoară şi în alte instituţii de învăţământ.

 

„Noi, în proiectul de buget pe care l-am făcut la sfârşitul anului 2015, am prevăzut suma pe care am şi cerut-o inspectoratului şi ministerului, de 10 miliarde (de lei vechi - n.r.) pentru refacerea clădirii”, a precizat Ion Muntean.

Deşi clădirea este destul de veche, aceasta a fost consolidată în anul 2008, astfel că activităţile educative se pot desfăşura fără nici un fel de restricţii.

„În prezent nu există fisuri în clădire, nu există bucăţi de tencuială desprinse, nu există deficienţe în structura şi fundaţia clădirii, eu consider că deocamdată activitatea se desfăşoară în condiţii de siguranţă a copiilor şi a personalului care lucrează aici”, a adăugat Ioan Muntean.

 

Întrucât activitatea clubului este variată, copii frecventează cursurile ani la rând.

„Eu vin aici din clasa a III- a şi mă simt foarte bine, toţi colegii sunt foarte buni şi înţelegători şi ne distrăm foarte bine împreună. Avem condiţii foarte bune, o să vin în continuare aici”, a spus un elev.

 

În prezent, la Clubul Copiilor  sunt înscrişi peste 1200 de elevi, dintre care aproximativ 600 sunt cursanţii instituţiei de învăţământ nonformal din municipiu. Activităţile se desfăşoară după-amiază, în funcţie de programul elevilor.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.