• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 15 Iulie , 2019

Investiție de 6 miliarde lei la punctul de lucru al pompierilor militari de la Șomcuta Mare

Prefectul Vasile Moldovan, împreună cu inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Gheor­ghe Pop de Băsești” al jude­țului Maramureș, colonel Pavel Baltaru, primarul orașului Șomcuta Mare,
Gheorghe Buda, maiorul Nicușor Miclăuș, comandantul Detașamentului de pompieri „Căpitan Adrian Marchiș” s-au deplasat la sediul punctului de lucru, unde s-au întâlnit cu reprezentanții societății care execută lucrările de moderni­zare la clădire. Locația va fi dotată cu tot ceea ce este necesar pentru buna gestionare a situațiilor de urgență.
 

„Investiția pentru finalizarea lucrărilor și dotarea în vederea funcționării eficientă a unei structuri integrate (pompieri militari – SMURD - Serviciul Județean de Ambulanță) se ridică la valoarea de 6 miliarde lei. Autoritățile administrației publice locale au tot interesul să finalizeze lucrările de amenajare, compartimentare și dotare, iar împreună cu domnul primar, pompierii militari și reprezentanții constructorului am stabilit detaliile în ceea ce privește lucrările care mai sunt de executat și dotările specifice pentru fiecare încăpere din clădire. „Noi vom întreprinde demersurile necesare, la nivel central, pentru operaționalizarea structurii integrate de la Șomcuta Mare și deservirea de către personal specializat a ambulanței SMURD, respectiv Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș”, a spus prefectul Vasile Moldovan, președintele CJSU Maramureș.


Operaționalizarea structurii integrate de la punctul de lucru Șomcuta Mare al Detașamentului de pompieri „Căpitan Adrian Marchiș” Baia Mare este prevăzută să fie realizată la sfârșitul lunii august. De intervențiile pompierilor militari la producerea unor situații de urgență, respectiv de acordarea primului ajutor medi­cal de urgență vor beneficia 24.000 de cetățeni ai unității administrativ-teritoriale, dar și ceilalți locuitori care trăiesc în zona istorică a Țării Chioarului.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.