• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 11 Decembrie 2018

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 19 Noiembrie , 2018

Incursiunea Armatei Rusiei Țariste - începutul Marelui Război în Maramureș

Dr. Ilie GHERHEȘ

În tabla de valori a umanității își disputau imensul capital de orgolii, state deja angajate mi­litar, politic și strategic, grupate în cele două tabere geo-strategice beli­gerante: Tripla Alianță (Ger­mania, Austro-Ungaria, Italia) - pe de o parte și Antanta (Franța, Marea Britanie, Rusia) - pe de altă parte. Nu mai puțin adevărat este și faptul că unele state au ezitat să-și decline opțiunea sau, dimpotrivă, să-și rea­firme angajamentul pentru o tabără sau alta, funcție cu interesele specifice pe care fiecare le avea, la momentul de referință.
În acest climat deosebit de tensionat intervine, la 15/28 iunie 1914 asa­sinarea, de către un student sârbo (Gavrilo Princip), la Sarajevo, a arhiducelui Franz (Francisc) Ferdi­nand și a soției acestuia; principele fiind moștenitorul prezumtiv al tronului austro-ungar.1

Îngrozitorul incident a determinat izbucnirea, la 28 iulie 1914, a celui care avea să devină, în istoriografie, primul război mondial. Conflictul a început, așadar, prin atacarea Serbiei de către Austro-Ungaria, iar de la acest moment declarațiile de război au curs în funcție de angajamentele politico-militare ale diferiților rivali sau, dimpotrivă, aliați; cert este că bilanțul acestui cumplit experiment istoric, încheiat în 11, a XI-a, ora 11, a anului 1918 consemna: „Astfel se încheie, după 52 de luni de bătălii cumplite, un conflict ale cărui cauze au fost uitate de toată lumea, dar care se soldează cu distrugeri îngrozitoare: 8 milioane de morți, 20 milioane de răniți și mutilați, o zdruncinare profundă a edificiului european”.

Polemologic vorbind și fără a intra prea mult în detaliile ecuației confruntării dintre trufia istorică habsburgică, altoită acum cu cea ungară și cumulată sub auspiciile monarhiei bicefale austro-ungare (1867-1918) și tendințele panslaviste ale celei de-a treia Romă (Moscova), vom ilustra că țarismul era bine pregătit pentru eventuala incursiune spre vest (centrul Europei) sau spre sudul balcanic. Marota istorică utilizată de ideologii panslavismului a fost scoasă și acum din jobenul acestora, invocându-se îngrijorarea și salvarea elementului slav din regiunea de referință. Stă dovadă în acest sens acțiunea de spionaj strategico-militar antebelic desfășurată de ruși în Galiția, la frontiera de vest a acesteia, respectiv la granița galițiano-ungară: „Rușii au practicat domeniul artei nobile a spionajului pe scară mai largă și mai scumpă. S-a întâmplat de exemplu, ca în primăvara lui 1914, în Galiția să apară agenți francezi și să facă oferte pentru cumpărarea pădurilor din Byt­kov / Bitcov la granița ungaro-galițiene. În acest scop s-a înființat un consorțiu francez având în frunte pe contele Monjeau.

Curând au sosit niște ingineri francezi în Drohobiț/Drohobych, Borislav și Bitcov, care au bătut ținuturile săptă­mâni în șir.
Pe baza hărților de stat-major au măsurat toate trecătorile, pasajele, s-au interesat de tot ceea ce poate fi folosit în domeniul tacticii militare. În sfârșit au cumpărat Bitcovul cu douăzeci de milioane, din care au achitat două mi­lioane de franci arvună, apoi, după o lună, s-au desesizat. La prima năvălire în Carpați (a rușilor - n.n. I.G.), locuitorii din Bitcov au recunoscut cu uimire în cei doi ofițeri - pe cei mai harnici ingineri francezi.” 2

În Maramureș cele șase divizii trimise de armata țaristă au intrat prin patru trecători ale Carpaților. În funcție de sursa bibliografică cercetată, aceste incursiuni sunt prezentate relativ ase­mănător. În acest context am sublinia rolul elementului evreiesc în Marele Război, evident dintr-un izvor istorio­grafic filosemit, dar suficient de cre­dibil, având în vedere taberele belige­rante: „Pe frontul de est, războiul dintre Rusia și Puterile Centrale se ducea pe teritoriile locuite de aproape patru mi­lioane de evrei.
În toamna anului 1914, forțele rusești ocupaseră Galiția (Sighetul a fost sub ocupație între 3 și 6 octombrie 1914)… la declanșarea războiului evreii dornici să-și dovedească loialitatea față de țările în care locuiau, au contribuit din plin la eforturile de război atât prin înrolări voluntare, cât și prin contribuția financiară la eforturile de război. Majoritatea populației evreiești de pe teritoriul Monarhiei austro-ungare apro­ba intervenția armată împotriva Ru­siei antisemite, iar intelectualitatea evreiască a contribuit din plin la propaganda de război.” 3
Rușii în Valea Tisei
Nici în raportul întocmit de preotul greco-catolic Ioan Doroș din districtul Sighetului, la 9 noiembrie 1914, ca urmare a adresei nr. 322 din 26 oc­tombrie 1914 a vicarului Marmației, Tit Bud, prin care se cerea o descriere amă­nunțită, preoților sau altor notabilități de încredere, despre invazia rușilor în raza lor de competență, ne este prezentată, relative lapidar, prezența rușilor în zonă:
„Informațiunile ziarelor, singuraticilor, ca și faptul că ostășimea dela linie și honvezimea așezată în Sziget - se retrăsese - de mult din oraș, ne dădu-se la cunoștință că Rușii deja au intrat în Marmația și că sunt la Frassin - Körös­mezö, unde nu era ostășime de a noastră, numai niște glotași bătrâni, neapți și puțini pentru a da piept cu Oastea Rușilor!” 4

Cu destulă obiectivitate, punând în ba­lanță mai multe surse istorice, este relatată această realitate și în unele surse militare austro-ungare: „Cea de-a patra divizie rusă care a intrat în Maramureș, aproape că nu a întâmpinat nici o rezistență până la Sighet: doar câteva plutoane de-ale noastre au încercat să-i rețină la Frasin, așteptând ca dinspre Munkacevo să sosească ajutoare mai consistente la Câmpulung la Tisa, acolo unde plănuiam bătălia decisivă.” 5

Același cronicar de război relata, mai departe, parcursul trupelor țariste, precum și confruntările avute cu acestea: „Când, la 30 septembrie, (1914 - n.n. I.G.), au apărut primele trupe rusești, am încercat să anunțăm pe sigheteni dar, spre surpriza noastră telefonul nu funcționa. Liniile fuseseră tăiate. În această situație, am trimis un călăreț care însă nu a mai ajuns. Cum nu cunoșteam capacitatea inamicului am încercat să-i reținem cu cei 1.200 de soldați pe care-i aveam. Luptele s-au dat într-o vale îngustă, de-a lungul căii ferate fiind ajutați de artilerie, asta în timp ce artileria rusească nu a reușit
să-și așeze tunurile. Au încercat din toate puterile să le ducă sus pe munte, dar cum caii lor nu puteau urca, tunarii erau aceia care le târau pe povârnișuri. Nefiind apărați ne-a fost ușor să-i împușcăm unul câte unul.” 6
Iată, așadar o descriere de calendar, strict statistic, a unei confruntări în care au fost secerate mai multe vieți, dar atitudinea ofițerului austro-ungar rămâne la limita cinismului absolut, moartea fiind acceptată ca o certitudine, ca un sacrificiu specific războiului.
Rușii la porțile orașului reședință de comitat, Sighet
Același cronicar ungur preciza și starea de spirit declanșată în orașul reședință de comitat, Sighet, odată cu întețirea zvonurilor despre apropierea frontului și despre avansul trupelor rusești: „Știrea invaziei armatelor rusești a fost dusă în oraș de păstorii ruteni chiar din primele zile ale războiului, fapt care a provocat panică printre locuitori. Degeaba a încercat primarul Szöllösy Antal să calmeze situația, cei cu dare de mână au părăsit orașul, comercianții
și-au închis prăvăliile și întreaga activitate era paralizată. La 29 septembrie s-a răspândit știrea că rușii sunt deja în satele din apropiere și că la noapte vor ajunge la Sighet, populația a luat cu asalt gara și, cu toate eforturile auto­rităților de a calma situația cine a reușit să urce în trenul de călători, s-a refugiat.” 7

În aceeași notă de panică generală se înscriu și amintirile combatantului Mihail Dan, zis al lui Ileș, „al lui Dumnezeu”, sătean din Apșa de Mijloc, surprinzând dinăuntrul fenomenului, panica militară austro-ungară: „În 2/10 (1914 - n.n. I.G.) într-o vineri de seară văd că fug trupele noastre, husari, infanterie și trenurile fug în jos cât pot. Odată comandantul nostru de la Pec [brutărie] dă ordin să fugim unde vom putea.
Au fost o învălmășeală fără capăt, nu încăpeau a fugi carele pe toate ulițele prin Sighet, și peste oameni treceau, multe spargeri se făceau.” 8

Aceeași îngrijorare fără măsură a cuprins și autoritățile care s-au grăbit să se autoevacueze, convinse fiind de iminența prezenței rușilor în oraș: „În ziua de joi, 1 octombrie, populația a fost anunțată că în gară au fost pregătite trenuri pentru refugiați și că cei care doresc, pot să plece. La această știre, cei care nu încăpuseră în trenul de persoane și nici pe căruțe s-au înghesuit în cele patru trenuri de marfă și au pornit în seara ploioasă și rece. În ultimul tren, dotat și cu vagon de călători se afla și prefectul, ceferiștii și o parte dintre consilieri. Convoiul de refugiați care se îndrepta spre inima imperiului a fost urmat de armată, jandarmerie și de lunga caravană care ducea bolnavii și cadrele militare.” 9

Momentul descris mai sus, apocaliptic de-a dreptul pentru unii, oricum de rea prevestire pentru toți, a fost surprins mult mai sintetic, dintr-o perspectivă istorică de mare anvergură, de către Dr. Alexandru Filipașcu, care în a sa „Istorie a Maramureșului” nota: „În zilele de 3-6 octombrie (1914 - n.n. I.G.) Maramureșul a stat sub ocupația trupelor rusești. Armata și funcționarii s-au retras spre Sătmar, Baia Mare și Năsăud, iar populația civilă a rămas pe loc. Dr. V. Filipciuc s-a refugiat cu ultimul tren, care la Bocicoi a fost atins de obuzele rusești distrugându-i-se două vagoane din urmă. Eu am privit invazia și retragerea trupelor rusești de pe înălțimea Arșiței, din hotarul Pe­trovei, de unde se deschide o largă pri­veliște spre văile Vișeu și Tisa.” 10

După cum se știe, în atari momente de grea cumpănă istorică este nevoie de conducători înțelepți, inspirați și cu multă stăpânire de sine, pentru gestionarea acestor genuri de crize. Sighe­tul și Maramureșul a avut parte, și de data aceasta, de astfel de bărbați, selectați în special dintre ungurii și evreii care se considerau și erau repre­zentanții Maramureșului, adică cei îndrituiți ca să-l reprezinte în pertrac­tările cu comandanții ruși: „Faptul că ocuparea s-a făcut fără bombardamente și violențe i se datorează unui evreu Feuerwerger Lázár, fiul rabinului Aitzik Leib, care a mediat între admi­nistrația locală și armatele rusești. În momentele în care trupele maghiare părăsiseră deja orașul, iar cele rusești se aflau în apropiere, primarul (vice­primarul - n.n. I.G.) Dobay Sándor și consilierii orașului se sfătuiau asupra modului în care să salveze localitatea de bombardamente, respectiv cum să anunțe co­man­dantul armatei rusești că la Sighet nu mai există soldați și că orașul demilitarizat e gata să se predea. Feuerwerger Lázár s-a oferit să ducă știrea. Inițial, ajuns în apro­pierea trupelor de muscali a fost prins și declarat spion, gata să fie împușcat. Ca norocul, printre muscali erau și evrei, așa că a reușit să scape și, legat fedeleș, să fie dus în fața polcovnicului (comandantului - n.n. I.G.): se pare că diplomația i-a reușit, pentru că rușii au intrat în Sighet fără o singură împușcătură.” 11

Performanța de a preda orașul trupelor țariste, fără a suferi nici o pierdere, poate fi interpretată în fel și chip acum din perspectiva a mai mult de un secol depărtare în timp.
Oricum, avantajele pentru oraș rămân incalculabile, iar rușii, în urma acestei incursiuni militare și-au dovedit, cu adevă­rat, comportamentul unei armate imperiale, civili­zate, capabilă să gestio­ne­ze un moment de criză într-un mod onorant.

Note

1.  Berstein, Serge, Milza, Pierre, „Istoria Europei”, vol. IV, Institutul European, Iași, 1998, p. 336;
2. Batin, Laurențiu, „Maramureșul și maramureșenii în primul război mondial”, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2014, p. 21-22;
3. Popescu, J. Ioan, Ghibborim. „Evrei sigheteni în primul război mondial”, în Revista Arhivei Maramureșene, Baia Mare, Anul V, Nr. 5, 2012, p. 176-177;
4. Gherheș, Ilie, „Debutul primului război mondial în fostul Comitat Maramureș. Rușii în Sighet și în Slatina Marmației (Solotvino-Ucraina)” (I), în Familia Română, Anul 15, Nr. 1 (52), Martie 2014, p. 111;
5. Popescu, J. Ioan, op. cit., p. 196;
6. Ibidem;
7. Ibidem, p. 197;
8. Dan, Mihai, „Istoria ce am petrecut în crâncenul război”, Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare, 2008, p. 13-14;
9. Popescu, J. Ioan, op. cit., p. 197;
10. Filipașcu, Alexandru, „Istoria Maramureșului”, Ediția a II-a, Edi­tu­ra EIKON, Cluj-Napoca, 2014, p. 219;
11. Popescu, J. Ioan, op. cit., p. 196.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.