• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 15 Noiembrie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 18 Octombrie , 2019

Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria

În 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, avea loc unul dintre cele mai importante momente simbolice din istoria României. Regele Ferdinand I și Regina Maria erau încoronați ca suverani ai tuturor românilor. Alba Iulia a fost aleasă drept oraș al încoronării datorită importanței sale simbolice covârșitoare pentru istoria românilor, pentru că acest oraș a fost capitala lui Mihai Viteazul și locul în care s-a proclamat Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918. Ceremonia încoronării a avut loc într-o catedrală ortodoxă care a fost ridicată în doar nouă luni.

 

La 15 octombrie 1922, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, avea loc ceremonia încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României întregite.
Principele Ferdinand Victor Albert de Hohenzollern, fiul lui Leopold (fratele regelui Carol I), s-a născut la 12/24 august 1865, la Sigmaringen. În baza prevederilor Pactului de familie din 1881, Ferdinand a fost numit succesor al lui Carol I de Hohenzollern la tronul României, principele Leopold renunțând la prerogativele de moștenitor al tronului în 1880. La 18 martie 1889, Ferdinand a fost recunoscut ca moștenitor al tronului României, iar la 10 ianuarie 1893 s-a căsătorit cu principesa Maria de Saxa-Coburg-Gotha.
La 28 septembrie/11 octombrie 1914, Carol I (1839-1914), primul rege al României, înceta din viață la Castelul Peleș, după o domnie de 48 de ani. A doua zi, principele moștenitor Ferdinand I depunea jurământul în calitate de Rege al României, în prezența Corpurilor legiuitoare, a membrilor familiei domnitoare și a Mitropolitului primat.
Izbucnirea Primului Război Mondial la 15/28 iulie 1914 și, apoi, proclamarea neutralității României în cadrul Consiliului de Coroană din 21 iulie/3 august 1914, au fost două evenimente importante extrem de tensionate care au marcat momentul în care principele Ferdinand a devenit rege. După doi ani de neutralitate, regele Ferdinand a acceptat, în Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, împotriva Germaniei și Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel mai important pentru realizarea idealului României Mari.
Prima provincie românească care s-a unit cu România a fost Basarabia. În fața amenințărilor Rusiei și Ucrainei, Sfatul Țării, întrunit în ședință solemnă, a votat la 24 ia­nuarie/6 februarie 1918, în unani­mitate, independența Republicii Democratice Moldovenești, o etapă importantă pe calea unirii Basarabiei cu Țara-Mamă, potrivit volumului „Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003). Două luni, mai târziu, la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării întrunit la Chișinău a votat, după 106 ani de dominație rusă, unirea Basarabiei cu România, cu majoritate de voturi. Al doilea mare moment din procesul de reîntregire a statului român a avut loc la 15/28 noiembrie 1918, când Congresul General al Bucovinei a adoptat în unanimitate, la Cernăuți, moțiunea privind „Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României”.

La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la Alba Iulia, a fost con­vo­cată o Adunare Națională a Româ­nilor din Transilvania și Ungaria, în care au fost aleși 600 de deputați pe bază de vot universal și 628 de reprezentanți ai organizațiilor și societăților culturale, reprezentanți ai românilor din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, potri­vit volumului „O istorie a româ­nilor” (Ion Bulei, Ed. Meronia, 2007).
Cei 1.228 de deputați s-au reunit în sala Cazinoului din Alba Iulia și au decis în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. S-a cons­tituit, de asemenea, Marele Consiliu Național Român, format din 200 de membri aleși și 50 de membri cooptați. A doua zi, acest Consiliu a numit un guvern provizoriu, Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu. Acesta a trimis o delegație la București, condusă de episcopul de Caransebeș, Miron Cristea (viitorul patriarh al României), care, la 1/14 decembrie, a înmânat declarația de la Alba Iulia regelui Ferdinand I. La 11/24 decembrie, regele Ferdinand a promulgat decretul de sancționare a unirii, totodată și a Bucovinei și Basarabiei.
Tratatele de pace din cadrul Con­ferinței de Pace de la Paris (sistemul Versailles) din 1919-1920 au recunoscut desăvârșirea unității statale naționale - unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România. Totodată, Tratatul de la Versailles a permis și o nouă rezolvare a Statului Dunării. România a fost foarte activă în a determina reconstituirea Comisiei Europene a Dunării pentru Gurile Dunării. Comisia a fost reconstituită la 23 iulie 1921 la Paris, fiind compusă din România, Franța, Anglia și Italia, cu compe­tență pentru partea maritimă a fluviului. A fost creată și o nouă comisie pentru zona fluvială a Dunării, în care intrau toate statele riverane și care a înlocuit Comisia Interaliată a Dunării.
Tensiunile politice din perioada de după Marea Unire, precum și contextul internațional, ce viza, în pri­mul rând, semnarea tratatelor de pace și confirmarea noilor granițe ale României, au făcut ca trecerea la pregătirea practică a actului Înco­ronării să întârzie aproximativ un an și jumătate.
Primii pași în această direcție au fost făcuți în timpul guvernului condus de generalul Alexandru Averescu (13 martie 1920-13 decembrie 1921), fiind constituită o Comisie de încoronare, alcătuită din generalul Constantin Coandă (președintele Senatului), mitropolitul Miron Cristea, Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Nicolae Iorga ș.a., potrivit volumului „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I” (vol. II, Ioan Scurtu, 2004). La 15 iulie 1920, Comisia
s-a întrunit pentru prima dată, apoi a avut mai multe ședințe în cadrul cărora s-a discutat programul pri­vind încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria. La 20 noiembrie 1920, comisia a stabilit ca festi­vitățile să se desfășoare atât la Alba Iulia, cât și la București. De asemenea, s-a decis construirea Catedralei Încoronării.
După ce a câștigat alegerile pentru Adunarea Națională Constituantă, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu (19 ianuarie 1922-27 martie 1926) a readus în discuție proble­ma Încoronării. La 24 august 1922, a avut loc la Sinaia o întâlnire între regele Ferdinand și Ion I.C. Brătianu în cursul căreia s-a convenit ca serbările Încoronării să se desfă­șoare în toamna acelui an.
Din punct de vedere organizatoric, dar și material, efortul depus pentru realizarea acestui important eveniment a fost considerabil. În prim plan s-a aflat construcția Catedralei Încoronării cu toate anexele sale. Aceasta a fost ridicată după planurile arhitectului Victor G. Ștefănescu și a fost pictată în interior de Costin Petrescu și Pierre Bellet. A fost sfințită în ziua de 8 octombrie 1922.
A fost redactat „Documentul Încoro­nării” și a fost difuzată „Proclamația Majestății Sale Regele către popor” (ambele cu data de 15 octombrie 1922), în care, între altele, regele afirma: „Punând pe capul meu, în această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oțel de la Plevna, pe care noi și glorioase lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile și de pretutindeni, prin credința lor, prin munca și prin jertfele lor, au asigurat unitatea națională; și salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas și o simțire, de la Tisa pân la Nistru și până la Mare”, conform volumului „Istoria româ­ni­lor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I” (vol. II, Ioan Scurtu, 2004).
Un Te Deum oficiat în noua cate­drală, în prezența regelui, reginei, membrilor guvernului și a mai multor invitați de seamă, a marcat, în dimineața zilei de 15 octombrie 1922, începerea manifestărilor prilejuite de Încoronare. Cele două coroane au fost sfințite în cadrul unei slujbe religioase.
Regele și regina au purtat mantii special confecționate din catifea și brodate cu fir de aur. Coroana regelui a fost adusă de președintele Adunării Deputaților, Mihail Phere­kyde, iar cea a reginei era ținută de președintele Senatului, Mihail Orleanu. Coroana regelui era cea din 1881, purtată de Carol I. Acesteia i s-au adăugat trei pietre prețioase, reprezentând cele trei provincii românești care s-au unit cu Țara-Mamă: Basarabia, Bucovina și Transilvania. Coroana reginei Maria era din aur și cântărea 1.800 de grame. Regele și-a pus singur co­roana pe cap, apoi tot el a așezat-o pe cea a reginei. Ziarul „Vremea” din 17 octombrie 1922 consemna: „Regele s-a încoronat singur după obiceiul napoleonian; luând co­roana, o așează liniștit și sigur pe fruntea sa. Prin acest gest autocrat, dar binevenit a dat satisfacția că nici președinții Senatului și Camerei, nici primul ministru nu au așezat pe fruntea suveranului coroana, ci însuși regele și-a pus-o în timpul ceremoniei”, notează același volum.
S-a intonat Imnul Regal, după care momentul a fost marcat cu urale și 101 salve de tun. A avut loc, apoi, pe platoul din fața catedralei, defilarea trupelor. Regele a primit defilarea călare, înconjurat de ofițeri români și ai misiunilor Aliate, pre­zente la acest moment istoric.
A doua zi, 16 octombrie 1922, festivitățile s-au desfășurat la București, capitala României. S-a trecut pe sub Arcul de Triumf, cea mai importantă construcție din București, a cărei realizare i-a fost încredințată arhitectului Petre Antonescu. A urmat Te Deum-ul de la Mitropolie și, apoi, defilarea prin Piața Universității, în fața statuii lui Mihai Viteazul. Seara, la Cercul Militar, regele a oferit o masă la care au participat oficialități ro­mâne, precum și delegații din mai multe țări, precum Franța, Italia, Spania, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Danemarca, Belgia, Portugalia, Japonia. S-au remarcat, între oaspeți, mareșalul Foch, comandantul armatei franceze în timpul Primului Război Mondial, și generalul Berthelot, șeful Misiunii militare franceze în România (1916-1918).
În cei 13 ani de domnie ai regelui Ferdinand I, numit în documentele vremii „întregitorul țării de la Nistru până la Tisa și rege al tuturor românilor”, dar și „cel Leal”, România a cunoscut o serie de progrese pe toate planurile: politic, economic, cultural.

 

 

Catedrala ortodoxă din Alba Iulia a fost construită special pentru momentul încoronării din 1922 în condiţiile în care la acea vreme în Cetatea de tip Vauban din oraş nu exista niciun alt obiectiv simbolic pentru români, ci doar clădiri austro-ungare precum Palatul Principilor Transilvaniei sau clădiri militare. Construcţia lăcaşului a început la sfârşitul lunii martie a anului 1921, fiind construită într-un timp record de aproximativ 10 luni. Pentru realizarea esplanadei din faţa catedralei s-a decis dinamitarea unei părţi a zidului cetăţii şi a fost dărâmată o parte din Bastionul Mihail, fiind creată panorama de astăzi. Regina Maria vorbeşte în memoriile sale despre Catedrala Încoronării din Alba Iulia: „Alba Iulia este frumoasă. Un orăşel-cetate vechi şi acolo, în mijlocul zidurilor crenelate, fostul guvern a construit catedrala mică unde urma să aibă loc încoronarea. Ea este în centrul unui scuar, înconjurat de o clădire ca o mânăstire. A fost foarte mult criticată şi are, fireşte greşeli, dar, în general arată extrem de frumoasă şi plăcută şi a fost minunat împodobită şi îngrijită”.
 

 

Coroana Regelui Ferdinand a aparţinut unchiului său, Carol I, fiind coroana cu care acesta fusese încoronat în anul 1881 şi care fusese făurită din oţelul de la un tun turcesc, capturat în timpul Războiului de Independenţă. În schimb, coroana reginei a fost comandată special la o casă de bijuterii celebră din Paris, fiind construită din aproximativ 1,8 kilograme de aur donat de un localnic din Munţii Apuseni. Coroana are pandantive laterale pe care sunt inscripţionate simboluri: în partea dreaptă simbolul heraldic al României, iar în partea stângă simbolul heraldic al casei reginei din Borough. Regina Maria era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii şi a Ţarului Alexandru al II-lea. Pentru ceremonia de încoronare au fost comandate şi două mantii, cea a regelui fiind făcută în străinătate, iar cea a reginei în ţară.

 

Cele mai interesante relatări despre acea zi se regăsesc însă în însemnările Reginei Maria:
„Ploaie! Aceasta a fost prima impresie - dar nu o ploaie tare, doar o stropitură pe fereastra mea, mici linii lungi şi distanţate, ceea ce din fericire înseamnă că erau doar picături şi la linia orizontului se ridica un soare palid”.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.