• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 6 Mai , 2016

În România mineritul a murit, în Europa şi în lume, renaşte. Paradoxuri!

Recent a avut loc Forumul Minier Român în Bucureşti, o manifestare la care s-au întâlnit specialişti din domeniu cu autorităţi, cadre didactice, oficiali ai satului român, într-o dezbatere despre minerit şi tot ce decurge din această activitate economică foarte importantă. Printre multele concluzii, pe care GAZETA de Maramureş le-a prezentat în numărul trecut, s-a discutat despre situaţia din Europa în ceea ce priveşte resursele minerale şi modul de exploatare a acestora.

 

 

Pe scurt, Europa a redescoperit „mina” şi în Europa se investeşte mult în repornirea activităţii minere şi cele conexe. O atitudine contrară celor ştiute de noi, consideraţi un fel de fraieri ai continentului deoarece România a trebuit să „lichideze” mineritul neferos şi metalurgia neferoasă pentru a nu face concurenţă ţărilor din clubul în care am intrat după momentul 1989. O poveste cu mineri, minerit, dureri ale pământurilor româneşti…

 

În România încă se vorbeşte de reducerea mineritului, atât cât mai e, deoarece este o industrie energofagă, o gaură neagră în care se pompează bani de la buget. Încă se spune că, prin reducerea capacităţilor productive, atât cât mai sunt, sau prin lichidarea celor închise până în 2007 se fac economii, s-au făcut economii care au ajutat ţara să meargă înainte. O minciună ce se foloseşte din greu, mai ales de politicieni, pentru a desfiinţa şi ultima unitate productivă din domeniul minier. Greu de înţeles de ce este o aşa înverşunare negativă pe o ramură economică ce a susţinut întotdeauna economia românească. Nu trebuie să fi academician pentru a constata că o economie dezvoltată, productivă, puternică are la bază industria minieră şi metalurgia, osatura unei industrii aşa cum a avut şi ar trebui să aibă România.

Nu vorbim de exagerările din perioada comunistă, ci de o economie în care să se poată produce ce este nevoie. Orice industrie productivă pleacă de la resurse minerale, de la fire, cărbune, cupru, aur, petrol, sare, piatră, nisip… Pe lângă acestea este nevoie de unităţi de prelucrare, după care produsele sunt trimise în industria prelucrătoare, în siderurgie, în industria militară, auto-moto, alimentară, IT şi cam tot ceea ce se face în lumea asta.

O ţară care are capacitatea de a produce diverse produse necesare pe plan intern şi pe cel extern, o duce bine sau foarte bine. Nu este obligată să se închine pentru un acord de schimb, pentru acceptarea în clubul celor fără vize… O astfel de ţară poate face schimburi comerciale avantajoase şi benefice.

O astfel de ţară nu este România actuală!

 

În 2007 au fost închise mineritul neferos şi metalurgia neferoasă românească. Procesul de lichidare a început în 1997. În 10 ani cei care au condus România au distrus viitorul acestei ţări.

Au fost mai multe justificări pentru această porcărie de care nimeni nu vrea să răspundă. În principal s-a spus că a trebuit să închidem deoarece a fost cerinţa UE şi NATO pentru a ne alinia la ţările din Uniune care exploatează responsabil şi fără costuri suplimentare.

Ceea ce este o tâmpenie, deoarece industria minieră este costisitoare atât în România, cât şi în Germania, Franţa, Chile, Africa de Sud sau Australia. Nu există ţări în care acest sector să nu consume fonduri constant şi consistent.

Dar acolo unde se bagă bani în minerit se obţin multe avantaje. Minereurile respective, locuri de muncă în minerit şi locuri de muncă în industrie pe orizontală. Se rezolvă o problemă socială, dar şi una existenţială.

 

În România s-a închis totul, iar acum ţara noastră este nevoită să importe totul, de la materie primă la produse finite, adică materia primă cu plus-valoarea conferită de prelucrare.

Mai trebuie amintit că în România se găseau şi se găsesc metale neferoase care acoperă tot Tabelul lui Mendeleev ceea ce este incredibil, dar şi generator de invidii în Europa şi în multe locuri din lumea asta complicată. Cei care susţin în continuare că România nu mai avea resurse minerale decât în cantităţi mici şi greu exploatabile sunt mincinoşi sau au interese contrare acestei ţări. Dacă s-ar fi continuat activitatea, dacă s-ar fi realizat noi prospecţiuni geologice, explorări geologice s-ar fi găsit noi zăcăminte, iar povestea mineritului neferos românesc ar fi mers mai departe. Aşa au rămas multe perimetre neexploatate, minele au fost închise într-un mod barbar, ecologizările s-au făcut în bătaie de joc, devenind o puşculiţă a partidelor ce au fost la putere.

 

Întreprinderile de prelucrare, combinatele au fost distruse, date la fier vechi, iar grupuleţe de şefi sau foşti şefi s-au îmbogăţit fără măsură, vânzând viitorul copiilor lor pe doi arginţi şi trei lulele.

Dispariţia acestor industrii a dus la şomaj într-o ramură economică din care este greu să te recalifici rapid. Minerii sunt o specie rară, oameni fermi, dar senini, drepţi, curajoşi, dar dornici de un trai decent, fără excese financiare sau de altă natură. Un astfel de muncitor se învaţă în şcoli specifice şi într-o perioadă de timp mare, ceea ce face imposibilă recalificarea. Pe lângă mineri sunt alte meserii ce nu mai există în şcoli. Artificieri, sudori, lăcătuşi, vagonetari, electricieni…sunt pe cale de dispariţie. După ce aceste generaţii aflate în prag de pensionare vor pleca din piaţa muncii, va rămâne un gol ce nu poate fi umplut repede şi de calitate.

Revenind la Forumul de la Bucureşti, acolo s-a adus în faţă concluzia că în Europa, contrar a ceea ce ştiam noi, se investeşte în continuare în mineritul neferos, în minerit în general. Se redeschid mine închise, se deschid noi mine. Europenii au constatat că politica ecologistă de reducere a poluării industriale, în limitele acceptabile ale legislaţiei în vigoare, este greşită. Când au văzut că de pe continent se extrag 3% din resursele necesare industriei au început să ia măsuri.

Aceste procente sunt publice şi fac parte din rapoartele şi studiile făcute în ultimii ani. De prin 2001, chiar, în ţările în care existau resurse s-a trecut la o exploatare a acestora. Semnalul de trezire a fost dat de China, stat ajuns a doua putere economică a lumii, tocmai datorită exploatării resurselor avute, dar şi al altor ţări, mai ales din Africa. În ţările nordice: Finlanda, Suedia, Norvegia, în Polonia, în Ungaria chiar au crescut constant producţiile de resurse minerale extrase din subsolurile proprii. Chiar şi în perioada de criză producţia acestor resurse exploatate a fost în creştere, ajungând în 2015 să ajungă la niveluri record pentru Europa. Doar în România se discută despre cianuri şi ecologism izvorât din ştiinţa unor ONG-uri ce fac legea în mineritul românesc. Probabil suntem singura ţară din lume în care ONG-urile conduc aproape totul!

 

Pentru a ne lămuri asupra subiectului, am discutat cu doi profesori universitari băimăreni de la Facultatea de Mine din Baia Mare. Ioan Bud şi Simona Duma au studiat acest fenomen, mineritul românesc şi cel mondial, şi au publicat numeroase studii pe această temă. Este un subiect vast, complicat la prima vedere, dar de actualitate şi necesar pentru economia românească.             

 

„La un moment dat, în condiţii economice şi politice particulare, activitatea minieră a devenit nerentabilă şi considerată „gaura neagră a economiei”. În acest context s-a luat decizia sistării acestei activităţi, în momentul în care ţările cu potenţial minier înregistrau ritmuri de dezvoltare istorice pe fondul creşterii fără precedent a preţurilor produselor miniere.

Firmele „căpuşă” cu rolul de a furniza produse şi servicii industriei miniere – deţinute de persoane implicate în sistem, cu acces la informaţiile din interiorul acestuia - au contribuit puternic la subminarea şi devastarea sectorului minier.

În contextul economic controversat al perioadei postrevoluţionare, industria românească a început să fie considerată – cu scopul de a fi răscumpărată la preţuri de nimic -  un „morman de fier vechi”, iar industria minieră o „gaură neagră” în care dispăreau, fără profit, subvenţii supradimensionate şi care avea un efect devastator asupra mediului.

În România, toate aceste premise au făcut din industria minieră o activitate „păguboasă”, în timp ce în lume dezvoltarea exploatării resurselor minerale a continuat, reprezentând motorul economiei naţionale în multe ţări din afara Europei, chiar şi pe timp de criză.

Imaginea negativă creată de jocul politic din anii ’90 - când minerii au fost manipulaţi şi antrenaţi în revolte, supuşi oprobiului public – a fost completată de filosofia Comunităţii Europene, care considera că nu mai are nevoie de exploatarea resurselor minerale. Europa se declara ecologistă, „domnişoara cu guler alb” care nu se murdăreşte cu industria extractivă şi metalurgică, preferând să creeze tehnologie înaltă, ignorând naşterea imperiilor cu „gulere albe” şi „gulere albastre” (metafore folosite de Alvin Toffler), cu un ritm de dezvoltare alert, sfidând criza.

 

Aceasta era postura industriei miniere româneşti, subminată din interior şi ajutată să cadă în prăpastie, din exterior.

Ţinând seama de aceste premize, dorim să prezentăm, pe scurt, noile orientări ale Comunităţii Europene, prin documentul elaborat de Comitetul Economic şi Social European privind industria minieră neenergetică din Europa, precum şi câteva exemple de reuşită a industriei miniere în lume”, au arătat profesorii băimăreni în studiul despre mineritul românesc.

 

 

Mineritul în lume!

 

Ioan Bud şi Simona Duma ne-au prezentat date despre mişcările din mineritul mondial. Este doar o bucăţică din ce se întâmplă „dincolo de nori”.

 

„Începând cu anul 2005, evoluţia preţurilor materiilor prime şi în special a mineralelor metalice a fost într-o continuă creştere, culminând cu preţul aurului şi argintului în perioada de criză. În acest context, industria minieră din lume a reacţionat într-un mod firesc, ţările deţinătoare de resurse şi cu experienţă în domeniul minier au promovat şi dezvoltat industria extractivă prin dezvoltarea capacităţii de producţie existente, redeschiderea unor mine închise şi exploatarea  unor zăcăminte noi.

Federaţia Camerelor de Comerţ din Quebec (Canada) într-un document (Contribution socio-économique au développement du Québec et des regions) demonstrează importanţa sectorului minier în dezvoltarea societăţii: „activitatea minieră îmbogăţeşte Quebec-ul “, creând peste 52.000 de locuri de muncă, din care 36.000 directe şi 16.000 în reţeaua de furnizare. Exporturile totale au cunoscut o creştere de 8,2 % pe an, în medie, din 2000 până în 2008, cifrându-se la 8 miliarde de dolari. Activitatea minieră este considerată ca o generatoare de inovaţii, permiţând exportul unui volum de  tehnologie din ce în ce mai mare, produse cu valoare adăugată mare, care au rezistat bine fluctuaţiilor dolarului canadian. La nivelul întregii ţări, în 2005 erau peste 200 de mine şi peste 3000 de cariere, care au contribuit cu 4% din P.I.B.-ul Canadian. Mai mult de 100 de comunităţi şi mai mult de 600.000 de persoane depind de exploatările miniere.

 

În ceea ce priveşte Australia, studiile economice recunosc buna rezistenţă a ţării în faţa crizei economice, rezistenţă la care a contribuit şi activitatea minieră, iar pe termen mediu se intenţionează intensificarea acestei activităţi. În Chile, activitatea minieră reprezintă peste 20% din P.I.B. Între 2005 – 2007, sectorul minier a generat 45 G$ US profit, consolidând acest sector ca cel mai important din economia naţională. Principalele minerale exploatate sunt cuprul, molibdenul şi aurul, iar activitatea este axată în principal pe export, doar 3% din producţia de cupru rămânând în ţară. Exportul de cupru reprezintă mai mult de 50% din exporturile totale ale ţării.

 

În 2007, în Chile s-a investit în explorarea minieră 360 M$ US, în 2006 principalele investiţii străine au fost destinate sectorului minier cu 1,2 G$ US, cu 36,4 % din total, principalul investitor fiind Canada. Creşterea excepţională a preţului metalelor, în ultimii ani, a contribuit la stimularea creşterii economice a ţării  cu aproximativ 5%. Ţări mai puţin renumite pentru activităţile miniere au cunoscut o intensificare a acestui sector datorită creşterii preţurilor. Luăm ca exemplu cazul Algeriei: investiţii importante în domeniul minier au fost iniţiate de China. Potenţialul de zinc şi plumb este evaluat la 150 milioane de tone de minereu. Algeria a creat o nouă lege a minelor care a permis dezvoltarea acestui sector, între 2000 – 2005 a acordat 491 de titluri de exploatare minieră, contribuind semnificativ la trezoreria publică, iar sectorul a înregistrat o creştere de 10 % (perioada de dinaintea creşterii semnificative a preţurilor, timp în care la noi în ţară se preconizau strategiile de închidere a sectorului minier). Numărul minelor din China este foarte important, în special a celor de cărbune, care este principala sursă de energie a ţării.

În 2005, China era ţara cu cele mai multe mine din lume, aproximativ 24.000. În timp ce China a avut cea mai importantă creştere economică din lume, ea a avut nevoie foarte mare de energie pentru a-şi asigura funcţionarea uzinelor. Producţia de electricitate este asigurată în proporţie de 70% din cărbune. Pe lângă cărbune, China extrage din minele sale cantităţi importante de zinc, bauxită, fier, plumb, argint, uraniu, cupru etc. China a semnat în 15 februarie 2011 cu Coreea de Nord un acord de exploatare a resurselor miniere, cunoscute fiind bogăţiile subsolului acestei ţări: antracit, fier, aur, zinc, plumb, uranium şi pământuri rare. Un exemplu elocvent în activitatea minieră auriferă (în contextul creşterii semnificative a preţului aurului) este situaţia Turciei, unde producţia de aur a crescut de la 1,4 t/an în 2001 la 2,5 t/an în 2011, 29,5 t/an în 2012, o estimare de 36 t/an în 2013 şi o estimare de 50 t/an în 2015. (Mineweb, Istambul – Reuters).

 

Creşterea  preţurilor materiilor prime, începând cu anul 2005, a dus la dezvoltarea  mineritului în întreaga lume, exceptând Europa şi în special România. Criza mondială din 2009-2010 nu pare să fi afectat acest sector, într-un mod semnificativ, la nivel global. Marile ţări producătoare de resurse minerale, cu precădere minerale metalice, au cunoscut o continuă dezvoltare. Spre exemplu, în lume, capitalul investit în minerit a crescut de la 16 miliarde USD în 2001 la 80 miliarde USD în 2011”, se arată în studiile publicate în revistele de specialitate.

 

Vom reveni cu date despre situaţia în Europa, despre miracolul din Ţările Nordice, din Polonia, Ungaria chiar! Vom prezenta datele culese de cei doi profesori cu privire la Turcia, ţară care a interzis cianura în minerit în urmă cu mai mulţi ani, iar acum prelucrează cu cianură deoarece deocamdată e singura soluţie viabilă!

Comentariile celorlalți

Pop pe 13.09.2016 la 11:15
Acest studiu ar trebui dus la ministrerul industriilor si la presedintele tarii daca il mai avem. Sa nu il pierdem si pe asta ca pe minerit sa consideram ca nu mai avem nevoie de el.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.