„Împăratul copiilor” şi-a ridicat „regatul incompetenţei şi abuzurilor” în DGASPDC Maramureş

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş (DGASPDC Maramureş) a devenit un “regat al incompetenţei şi abuzurilor”, peste care domneşte veşnicul “Împărat al copiilor”, Nicolae Boitor. Abuzuri, lipsă de personal, neglijenţe, cazuri care îngrozesc şi şochează, bani gestionaţi aiurea, maşini folosite în interesul personal, incompetenţă, neglijenţă şi misrupism. Toate au devenit obişnuinţă la DGASPDC Maramureş. Sub “sceptrul” lui Boitor, răul s-a banalizat, dar scaunul “Împăratului” nu dă deloc semne să se clatine. Până când? Urmează o poveste de adormit copiii instituţionalizaţi şi de trezit autorităţile care sunt obligate de lege, morală şi bunul simţ să-l schimbe pe Boitor din funcţie.  

A fost odată, ca niciodată, pe vremea când românii sperau că Revoluţia înseamnă sfârşitul abuzurilor, a dictaturii şi incompetenţei avansate şi susţinute în funcţie, un imperiu al groazei, care ne-a făcut celebri în Occident. “Orfelinatele groazei”, care apăreau în celebrele documentare BBC şi prezentau închisoarea copiilor: micuţi maltrataţi, nenorociţi pe viaţă pentru “vina” de a fi orfani. Orfelinatul din Sighetu Marmaţiei era cunoscut sub numele de Casa Irecuperabililor. Acolo trăiau 500 de copii cu handicap. Impropriu spus “trăiau”, pentru că erau înghesuiţi în încăperi insalubre, purtau haine zdrenţuite, şi erau aproape sălbăticiţi. Nimeni nu le vorbea, iar lipsa de dragoste îi făcea să devina neoameni. Mulţi s-au ales cu handicapuri şi boli grave care îi însoţesc toată viaţa, numai pentru că nimeni nu le-a acordat asistenţă medicală atunci când aveau nevoie.

Acum, despre “Orfelinatele groazei” se vorbeşte numai în documentarele de istorie recentă. Deşi, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, în fond. Din datele noastre, există încă foşti angajaţi ai acelor orfelinate care lucrează încă în sistem, iar abuzurile sunt încă la ele acasă. Datorită unor oameni inimoşi “mastodonturile” ridicate de regimul ceauşist au fost înlocuite de centre şi case de tip familial, în care teoretic copiii ar trebui să se simtă ca într-o familie. Să fie feriţi de traumă şi abuzuri. Numai că şi aceste case şi centre sunt administrate de un sistem la fel de bolnav ca şi cel de dinainte de 1989, în fruntea căruia se află directorul Nicolae Boitor, “Împăratul copiilor”, cel care a reuşit performanţa de a transforma DGASPDC Maramureş într-un fel de moşie proprie, în care abuzurile şi răul s-au banalizat şi nu mai surprind pe nimeni. Nici măcar pe cei care ar trebui să-l schimbe.

Dacă a trecut ceva timp de când nu am pomenit de fărădelegile domnului Nicolae Boitor, cel care deja şi-a câştigat renumele de “Împărat al copiilor”, asta nu înseamnă câtuşi de puţin că am uitat de Măria Sa şi isprăvile sale cu aer de legendă.

Tristă legendă, atâta vreme cât roadele faptelor sale înseamnă suferinţa unor copii deja oropsiţi de soartă sau cel puţin neglijarea unor nevoi esenţiale ale acestora. Nu mai pomenim neregulile în licitaţii şi achiziţii, subiecte care ani la rând au ţinut capul de afiş al mass-mediei locale. În timp, omul se perfecţionează.

Mai nou, “profesionalismul” “Împăratului” se îndreaptă direct asupra copiilor despre care în penibile conferinţe de presă ne spune tuturor că le vrea binele.

Vă amintiţi suita de cazuri care doar în ultimul an de zile au fost semnalate de presa locală şi nu numai? Poate e momentul ca tot opinia publică să fie cea care îi cere o dare de seamă “Împăratului copiilor” pentru câteva cazuri în care a existat constatarea clară a unor neglijente grave sau poate chiar abuzuri ale unor angajaţi ai sistemului. De fiecare dată s-a propus demararea unor anchete care să identifice şi vinovaţii. Cine credeţi că ar fi trebuit să dispună constituirea acestor comisii, să le monitorizeze activitatea, să ia seama de concluzii şi să dispună în consecinţă? “Împăratul copiilor”.

Vă aduceţi aminte de cazul minorei în vârsta de mai puţin de 15 ani, aflată în plasament la o casă de tip familial din Sighet, care a întreţinut relaţii sexuale în mod repetat cu un număr deloc mic de persoane?

De cazul tinerei cu handicap dintr-o altă casă de tip familial din Sighet, contenţionată, adică legată fedeleş ziua întreagă, de un scaun aşezat în holul casei? Aşa cum pare din ce în ce mai evident că zona Sighet a sistemului pare din ce în ce mai neinteresantă pentru atenţia domnului Nicolae Boitor, concentrată aproape exclusiv către persoane cu funcţii care îi pot asigura ţinerea sub lacăt a sacoului în pătrăţele de educator la Gârdani. Atenţia concentrată către propriul interes îl îndepărtează evident şi tot mai mult de nevoile pe care le au copiii şi de multe ori şi oamenii care lucrează cu aceştia.

Aşa s-a întâmplat şi în cazul Istvan Alin Grigore, un tânăr de 22 de ani, întâmplător sau nu, tot dintr-o casă de tip familial din Sighet, care în urma unor decizii bâlbâite ale lui Nicolae Boitor, ale juriştilor şi celor implicaţi în gestionarea cazului, ajunge să conteste în instanţă o decizie motivată absurd de mutare a acestuia.

S-a ajuns în final, pornind de la bâlbele consecutive ale directorului Boitor şi acoliţilor săi, la situaţia în care, în clipa de faţă, există un dosar penal care îl vizează pe acest tânăr, acuzat că ar fi abuzat un minor din cadrul casei din care nu fusese mutat.

Nici măcar în ziua de azi, bâlbele directorului Boitor pe acest caz nu sunt lămurite, cazul nefiind clarificat din punct de vedere juridic. Şi acestea nu sunt decât cazurile vizibile punctual. Dar problemele sunt de fapt cu mult mai grave şi profunde. Din varii motive, pentru a căror lămurire vom cere şi opinia specialiştilor care se ocupă de acest fenomen, numărul copiilor neglijaţi sau abuzaţi e într-o creştere îngrijorătoare în Maramureş.

Aflăm în acest context că în toată zona Maramureşului Istoric există un singur angajat al compartimentului specializat care intervine în astfel de situaţii. Vedem că majoritatea cazurilor grave din ultima perioada sunt raportate chiar din zona respectivă.

Ca să aşeze cireaşa pe tortul incompetenţei manageriale deja consacrate, dar niciodată sancţionate, Nicolae Boitor limitează nu doar accesul la resursa umană absolut necesară, ci şi la logistica necesară.

Oare când şi pe cine are să revolte faptul că Împăratul Copiilor are acces permanent la maşină şi consumă combustibil la discreţie, în timp ce personalul care trebuie să intervină la situaţii care nu permit amânare nu au cu ce să ajungă la cazuri ? A, când se va întâmpla o grozăvie, vinovatul va fi cu siguranţă tot singurul angajat din Maramureşul Istoric. O problemă la fel de gravă e lipsa psihologilor. Ori, într-un sistem în care copiii au evident traume, aceştia sunt esenţiali.

Rămâne o întrebare înainte de sfârşitul poveştii. Una singură. Ce vrei, Împărate? Nu te grăbi să răspunzi că îţi doreşti să rămâi pe funcţie, te întrebasem ce vrei pentru copiii necăjiţi din Maramureş, nu pentru “domnia ta”. 

Întrebări pentru „Împărat”

1. Câţi dintre angajaţii care au comis abuzuri au fost sancţionaţi?

2. De ce angajaţii DGASPDC nu dispun de maşinile instituţiei, iar dumneavoastră le folosiţi în interes personal?

3. Cum vă explicaţi creşterea numărului de abuzuri şi neglijenţe împotriva copiilor?

4. Cine vă susţine în fotoliul de director al DGASPDC?

5. Totuşi, de ce nu vă daţi demisia?

Tupeu de “Împărat”

Recent, GAZETA a prezentat pe larg povestea accidentului morgana a directorului Boitor undeva, pe drumul ce leagă Sighetu Marmaţiei de Baia Mare. Maşina instituţiei, un Wolksvagen Jetta, s-a făcut zob. Din surse informate am aflat atunci că drumurile sale la Sighet şi dincolo de Tisa, în Ucraina, sunt dese. Deh, materialele de construcţie pentru casa din Gârdani pe care şi-a ridicat-o tot pe spatele copiilor sunt mai ieftine acolo. Culmea e că, deşi abuzează de maşinile instituţiei în interes propriu, angajaţii trebuie să circule cu …stopul sau autobuzul zeci de kilometri ca   să-şi facă treaba.

Săptămâna trecută, deputatul Cornelia Negruţ a redactat o interpelare legată de problemele direcţiei lui Boitor în care cere lămuriri punctuale de la Minister: „Mass-media maramureşeană a prezentat zilele trecute un caz cutremurător, generat de lipsa de personal specializat în cadrul DGASPC. Un copil de şapte ani, din Vişeu de Sus, a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, unde a fost internat. Micuţul, cu handicap neuro-psihic şi motor, cântăreşte doar nouă kilograme, faţă de cel puţin 23 cât ar fi fost normal la vârsta lui, şi a ajuns la Baia Mare după ce a fost plimbat anterior la spitalele din Vişeu şi Sighetu Marmaţiei. Serviciul de asistenţă socială din cadrul Primăriei Vişeu de Sus a solicitat intervenţia DGASPC Maramureş, motivul stării copilului internat fiind neglijenţa familiei.

De la începutul anului, alte numeroase cazuri similare s-au înregistrat în judeţul Maramureş, principala cauză a acestora fiind schema de personal a DGASPC Maramureş, care prevede doar un singur angajat în cadrul Serviciului Abuz-Neglijare.

Practic, un singur salariat al instituţiei este responsabil cu identificarea cazurilor sociale, de abuz, neglijare şi nepăsare a familiilor pentru jumătate din judeţul Maramureş, lucru inadmisibil în opinia mea şi a multor cetăţeni din zonă. Mai mult, acest angajat nu are cum să îşi facă treaba, chiar dacă ar fi reuşit fizic, deoarece nu dispune nici de maşină, nici de bani de combustibil pentru a se deplasa să verifice cazurile sociale din judeţ.

În plus, omul locuieşte în Sighet, iar pentru a observa un caz la Borşa, spre exemplu, ar trebui să parcurgă pe jos, cu autoturismul propriu sau cu mijloacele de transport în comun, circa 65 de kilometri, peste limita oricărei decenţe în ţara, anul şi mileniul în care trăim. DGASPC Maramureş se confruntă în prezent cu o situaţie ingrată, fiind într-un deficit uriaş de personal, „moştenire” din timpul blocajului generalizat al angajărilor din fostele guvernări”