ICPM Baia Mare, decăderea sau cum a fost jefuită România de secretele preţioase

Mineritul din Nord, mineritul neferos, mai ales metalele preţioase au deschis Maramureşului toate uşile dezvoltării economice. Între 1960 şi 1990, nordul ţării a fost una dintre cele mai importante regiuni din România. De aici plecau aurul şi argintul, plumbul, cuprul, alte metale neferoase. Drept urmare, Baia Mare s-a dezvoltat firesc, având în vedere importanţa zonei.

Pe lângă blocuri, drumuri, cartiere, în Baia Mare s-a dezvoltat cel mai important Institut de Cercetări şi Prospecţiuni Geologice din ţară.

Institutul a atras multe minţi luminate, iar munca acestora s-a materializat în lucrări ştiinţifice de profil, în invenţii, dar şi în ceea ce era necesar pentru mineritul neferos, respectiv, hărţi ale perimetrelor miniere aflate în exploatare, ale celor care urmau să fie exploatate sau cercetate. Evident că Institutul din Baia Mare nu a lucrat numai pentru această regiune, pentru Remin Baia Mare. Aici se găseau hărţi, prospecţiuni pe întreaga ţară. Biblioteca Institutului era „perla coroanei”. Un loc în care se ştia cam tot ce era la vremea respectivă exploatabil, din punct de vedere al resurselor minerale, dar şi zeci de invenţii în domeniul exploatării miniere, pentru Flotaţii. Comori care erau râvnite de mulţi, din ţară, dar şi din alte ţări.

GAZETA de Maramureş v-a prezentat recent un material în care arătam că mineritul neferos românesc şi metalurgia neferoasă a fost sacrificată pe altarul intereselor politice, ale unora personale, cu largul aport al celor care au dorit să parvină. Multe din ţările din jurul României sau de aiurea au dorit ca acest sector economic al ţării noastre să dispară.

Sună a teoria conspiraţiei, dar zilele acestea, în Baia Mare, fără nici o legătură cu cele susţinute de GAZETA, istoricul american Larry Watts, la lansarea noii sale cărţi în Baia Mare, a spus, printre altele, că înainte de 1989, România avea mari capacităţi economice în multe ramuri, iar pe sectorul resurselor minerale, prelucrare (petrol, gaze) eram pe locul doi în lume, chiar înaintea URSS.

Dar resurse minerale importante erau şi în nord. Maramureşul a fost o ţintă din mai multe puncte de vedere şi Revoluţia a adus posibilitatea ca cei interesaţi să acţioneze. Am intrat în structurile euro-atlantice, am intrat în UE cu nişte costuri enorme pentru România. Agricultura, mineritul neferos, prelucrarea hidrocarburilor, industria grea, metalurgia au trebuit închise. Acum pare incredibil că   dintr-o ţară care îşi permitea să prelucreze cam orice, am ajuns să importăm cam orice.

Maramureşul este în suferinţă, deoarece mineritul şi metalurgia ar fi putut merge în continuare. Ecologiştii îşi ridică o sprânceană atunci când aud astfel de teorii, dar la Institutul de Cercetări şi Prospecţiuni Miniere (ICPM) din Baia Mare au fost şi soluţii moderne, care încă sunt viabile, folosite cu succes de alte ţări pentru a prelucra sau a extrage metale preţioase (aur, argint, cupru, plumb) utile unor economii care „duduie”. Paradoxal, în momentul de faţă, mai multe firme străine investesc sute de milioane de euro în perimetre miniere cartate, cercetate de specialiştii băimăreni cu mult înainte. Companii din alte ţări vor să prelucreze minereurile „sărace”, nerentabile pentru economia românească a anilor ’90. Jaful de atunci va fi resimţit de noi toţi, mai puţin de cei care au ştiut să se fofileze, să acumuleze pentru aceste perioade tulburi pe care le parcurgem acum.

Redeschiderea mineritului din nord, după cum spune, din lună în lună, actualul guvern, ne-a determinat să vedem şi ce-a mai rămas din vestitul ICPM. Ştiam poveştile care circulau, cu hărţi vândute, cu geologi care au dat străinilor secrete de stat, dar nu ne gândeam că lucrurile sunt atât de grave şi interesante. Nici nu ştiam că, de fapt, ICPM, mai trăieşte, la un capăt de oraş, într-o căsuţă cu un etaj. Se ocupă de lucrări de închideri de perimetre miniere şi tot ceea ce presupune astfel de lucrări. Supravieţuieşte! De cercetare nu se mai pune problema. Mai încolo, în acest material, vom prezenta ceea ce este în acest moment ICPM Baia Mare.

Revenind la perioada de glorie, una din ţintele ICPM a fost biblioteca. De aici, din Baia Mare, din ministerul de profil, în 1990-1991 şi aşa mai departe, au dispărut toate lucrările importante. De la secrete de stat până la lucrări ştiinţifice, invenţii ale supermeseriaşilor din ICPM, toate au fost furate, acesta este termenul cel mai potrivit, şi vândute peste hotare.

Unul din vectorii importanţi ai acestei activităţi împotriva intereselor româneşti a fost Ştefan Kiraly. Putem spune că a fost o filieră maghiară ce a acţionat în Maramureş şi nu numai.

Kiraly a fost geolog şef la mina Şuior, înainte de 1989. Era prieten cu Gelu Voican Voiculescu, care de asemenea a lucrat aici la noi, dar revoluţionarul Voiculescu a fost unul din acei oameni care au avut relaţii în zone ale intelectualilor bucureşteni. Se ştie rolul lui Voiculescu în Revoluţia română. În 1990-1991 a avut funcţii importante în stat. Atunci l-a adus la Bucureşti pe Kiraly, ajuns subsecretar de stat în Departamentul Minelor.

Potrivit surselor noastre, acesta a fost scenariul perfect pentru a începe devalizarea ICPM. Şi Kiraly a acţionat. Aceleaşi surse susţin că el era, de fapt, agent al serviciilor secrete din Ungaria. Nu ştim cu certitudine, dar am aflat altele. În Bucureşti, acesta a făcut legături cu companii străine, a vândut din secretele de stat ale României.

SRI a ştiut de această situaţie şi a acţionat pe linia de competenţă, trimiţând informări cu privire la activitatea lui Kiraly. S-a început urmărirea penală, iar geologul a fost trimis la închisoare pentru 18 ani. S-a spus trădare de ţară.

Evident că nu a stat mult după gratii. La venirea CDR la putere, Emil Constantinescu l-a graţiat pe Kiraly, cu un lot de maghiari care se aflau de asemenea la închisoare, în urma evenimentelor sângeroase din Harghita - Covasna. Nu ştim dacă este o coincidenţă, dar cu CDR, a ajuns la putere şi UDMR, fiind prima oară când maghiarii au ajuns în guvern. De atunci nu au mai plecat. Dacă nu au miniştri, au secretari de stat, subsecretari de stat, consilieri ai primului-ministru sau ai preşedintelui.

Dar povestea lui Kiraly este în continuare fascinantă.

După acest moment, el a plecat din ţară, în Ungaria. Acolo continuă munca începută. Este în relaţii bune cu Gheorghe Szasz, cel care cumpără ICPM pe 900 de milioane de lei, în condiţiile în care un lift de la Institut era cam la acelaşi preţ.

După vânzarea ICPM a venit potopul. Adică, acest Institut s-a dus dracului! Cu tot cu bibliotecă, cu arhivă, cu toate secretele care nu mai erau secrete deoarece companiile străine erau încolonate la graniţă şi aşteptau să înceapă activitatea acolo unde România, cică, nu a mai fost în stare.

Actualmente, Kiraly este undeva prin Canada, sau şi prin Canada, şi Ungaria.

Ştefan Kiraly nu este singurul care s-a ocupat cu un astfel de comerţ, dar este cel mai vizibil, cel mai răsunător. Iată ce scrie SRI despre el în raportul SRI cu privire la siguranţa naţională între octombrie 1994 – septembrie 1995.         

„Evaluarea datelor şi informaţiilor obţinute de Serviciul Român de Informaţii a relevat o dinamică ascendentă şi tendinţa de diversificare a acţiunilor întreprinse de firme şi concerne străine în domeniul resurselor de substanţe minerale utile de interes strategic.

Astfel, au fost evidenţiate activităţi complexe, coordonate în timp, desfăşurate de reprezentanţi ai unor firme străine în direcţia obţinerii unor date cu caracter secret privind localizările şi caracteristicile calitative ale zăcămintelor minerale solide şi fluide prin mijloace şi metode specifice spionajului economic. Aceste acţiuni au avut ca scop, dincolo de maximizarea profiturilor scontate, afectarea gravă a intereselor româneşti. In acest sens, s-a constatat corelarea culegerii unor date cât mai complete, cu acţiuni directe de influenţă şi condiţionare, exercitate la diferite niveluri ale administraţiei de stat, ceea ce a evidenţiat faptul că factori externi interesaţi urmăresc dezmembrarea şi preluarea treptată sub control a unor activităţi din domeniul resurselor minerale, cu efecte negative deosebite în planul asigurării, în perspectivă, a necesităţilor economiei naţionale, în principal de hidrocarburi, metale neferoase, preţioase şi rare. Un interes deosebit a fost constatat din partea unor firme străine pentru pătrunderea pe piaţa românească, prin încheierea unor contracte de asociere cu firme româneşti, prin desfăşurarea de activităţi de concurenţă neloială şi impunerea de clauze contractuale dezavantajoase pentru a prelua sub control unele zone ale ţării, bogate în substanţe minerale utile neferoase, rare şi preţioase.

Relevant în acest sens este cazul lui Kiraly Ştefan, fost subsecretar de stat în Departamentul Minelor, care a transmis secrete de stat, din domeniul resurselor minerale, unor reprezentanţi de firme şi organizaţii străine şi a favorizat unii parteneri externi în vederea încheierii de contracte dezavantajoase pentru economia românească.

Informaţiile obţinute au relevat că Kiraly Ştefan a intrat în legătură cu mai multe firme, punând la dispoziţia reprezentanţilor acestora date şi informaţii cu caracter secret de stat, sustrase în perioada cât a funcţionat în fostul Departament al Minelor, ori obţinute ulterior prin exploatarea vulnerabilităţilor existente în protecţia datelor în unele structuri guvernamentale, regii de profil şi agenţi economici din teritoriu. Având în vedere legătura stabilită cu un cadru al unui serviciu de informaţii străin, relaţiile multiple cu persoane din conducerile unor firme şi organizaţii internaţionale, precum şi concluziile rezultate din analiza informaţiilor obţinute în acest caz, a reieşit că numitul Kiraly Ştefan era angrenat într-un plan precis şi pe termen lung, bine organizat şi coordonat din exterior, care viza preluarea treptată sub control a unor zone bogate în resurse de materii prime şi conservarea, în vederea exploatării ulterioare în interes străin, a unor importante zăcăminte.

Pe parcursul desfăşurării cazului, prin controlul eficient asupra activităţilor cetăţeanului român, s-a prevenit încheierea mai multor contracte dezavantajoase cu partenerii străini şi s-au dejucat încercările repetate de a obţine, prin trafic de influenţă, numirea sa în diferite funcţii înalte în structurile actuale de putere, ceea ce ar fi creat importante prejudicii statului român şi i-ar fi conferit lui Kiraly Ştefan posibilităţi multiple de influenţare a unor factori de decizie.

În urma sesizării de către S.R.I. a Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, s-a început şi se află în curs de desfăşurare urmărirea penală a susnumitului. De subliniat că, în timpul percheziţiilor efectuate de organele în drept la domiciliul acestuia, au fost găsite şi documente cu caracter secret de stat privind întregul potenţial naţional de resurse minerale utile, în principal metale neferoase, aur şi argint, ce urmau a fi transmise partenerilor străini”, se arată în raport.

Iată cum s-a dus mineritul din nord de râpă!

Privind în urmă, lucrurile se leagă. În 1997 a început închiderea Remin, în aceeaşi perioadă a început distrugerea Phoenix, iar în 2005 şi 2007 s-a pus lacăt pe metalurgia şi mineritul neferos românesc, spre mulţumirea unor state din Europa.

Am aflat, după cum am spus mai sus, cu mirare, că ICPM mai există şi se ocupă cu lucrări specifice închiderilor de mine, conservare etc. Menţionăm că materialul prezentat nu are nici o legătură cu actuala conducere a ICPM. Facem această menţiune pentru a nu crea probleme inutile unei societăţi care şi aşa merge greu.

Am ajuns la actualul sediu, o căsuţă renovată, la poale de munte.

Directorul ICPM, Ioan Bălăiu, este de mulţi ani în această structură, dar pe funcţia de conducere de prin 2006. El ne-a spus că încearcă să menţină activitatea Institutului, fără partea de cercetare. Lucrează peste 20 de specialişti şi au lucrări, de la proiecte de finanţare, până la canalizări, ecologizări.

Nu a dorit să comenteze modul în care a dispărut marele ICPM, la vremea respectivă era şef de atelier, iar despre problema redeschiderii mineritului ne-a spus că este foarte complicat, greu, aproape imposibil de a redeschide mine, mai ales pe vechile amplasamente. Mai degrabă pot fi deschise noi mine.

Am plecat de la ICPM, strângându-ne geanta la piept, deoarece ne loveam de pereţii imobilului mic în care se află urmaşul celui mai mare şi important Institut de Cercetări şi Prospecţiuni Miniere din România.