• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 01 Aprilie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 4 Martie , 2020

Florilegiu (POEME ROMANȚATE) (I)

Argument:

Mai întâi de toate, recunoscător doresc să le mulțumesc dragilor prieteni redactori care au fost de acord cu propunerea subsemnatului ca acest FLORILEGIU închinat frumoaselor noastre domnițe, să fie unul cu totul special, prin care, de Ziua LOR, să la dovedim neasemuita noastră iubire și o prețuire fără asemănare, precum merită cu prisosință. Sunt convins că marea majoritate a cititorilor GAZETEI de Maramureş, vor citi cu reală emoție poemele de dragoste din acest FLORILEGIU conceput cu singura dorință de-a înflori și sufletele cele mai ofilite, indiferent de vârstă, căci iubirea adevărată n-are... vârstă. Vă doresc o lectură plăcută și plină de visare!

 

EMINESCIENE

 

Dorința

Vino-n codrul la izvorul
Care tremură pe prund
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund!
Și în brațele-mi întinse
Să alergi, la pieptu-mi cazi,
Să-ți desprind din creștet vălul,
Să-l ridic de pe obraz!
Pe genunchii mei ședea-vei...
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr, înflorate,
Or să cadă flori de tei.
Frunza albă-n părul galben
Pe-al meu braț încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci.
Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor cu-n cânt
Singuratice izvoare,
Blânda batere de vânt...
Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri.
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.

Și dacă…

Și dacă ramuri bat în geam
Și se cutremuri plopii,
E ca în minte să te am
Și-ncet să mi te-apropii.
Și dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Și dacă norii deși se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
De ce nu-mi vii…

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-așază bruma peste vii:
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braț
Să te privesc cu mult nesaț,
Să reazim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ți-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne plimbam prin văi și lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viața sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

 

Pe lângă plopii fără soț…

Pe lângă plopii fără soț
Adesea am trecut,
 Mă cunoșteau vecinii toți
Tu nu m-ai cunoscut.
 La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toată-nțelegea
Tu nu m-ai înțeles.
 De câte ori am așteptat
O șoaptă de răspuns!
O zi din viață să-mi fi dat
O zi mi-era de-ajuns;
 O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră și să mor!
 

 

Fă-ne, Doamne, iar copii
D. Ticu Ștefănescu

Când eram copil odată
Mii de sărutări ni-ai dat;
Astăzi nu-mi mai dai niciuna:
Ești femeie, sunt bărbat !
 Ca s-o mai sărut odată
Fă Tu, Doamne, tot ce știi...
Și de nu mai știi nimica.
Fă-ne-atuncea iar copii.

 

Dac-ai ști ce este dorul
Mircea Block

Dac-ai ști ce este dorul
Cum știu eu de la o vreme
Și-ar găsi în el izvorul
Versul primelor poeme.
 Dac-ai ști ce este dorul
N-ai mai sta oftând sub lună
Ci ți-ai lua spre mine zborul
Să fim seara împreună.
 Dac-ai ști ce este dorul
 Inimii ce bate-n tine
I-ai lua, cântând, zăvorul
Și-ai veni, zburînd. la mine!
Ți-ai lua îndată zborul,
Dac-ai ști ce este dorul...

 

 

Ah, cât ești de frumoasă
Sandi Hagi- Pantelly

Ești atâta de frumoasă!
Soarele chiar te privește,
Și-n privirea lui geloasă
Câteodată se oprește
Ca să-ntrebe pe Natură
Cum se poate de-a creat
Pe pământ așa un soare
Foarte demn de admirat!

Soarele din cer e viața
Ce-o trimite Dumnezeu;
Cel de pe pământ e-amorul ,
Ce ne tulbură mereu...
Amândoi ne încălzesc;
Unul arde mai cumplit:
E amorul ce te face
Să devii mai fericit.

Parfum de tei

Ah! Vino lângă mine
Prin parcul de anin
O lume de iluzii
La pieptul tău să-nchin!

În parc lăsa-vom vremea
Să scuture ușor,
Din aripile-i albe,
Al dragostei fior.

Sub ramuri poleite
De-a astrelor scântei
Dormi-vom, prinși de dragul
Parfumului de tei.
 
Ah, vino ! Rătăci-vom
Așa de fericiți.
 În zori privighetoarea
Găsi-ne-va adormiți.
 

Dă-mi mâinile

Dă-mi mâinile să le sărut
Cu patimă nebună
Ș-apoi la sânul tău să plâng
Sub razele de lună
 Dă-mi mâinile să le sărut,
Că-n pieptu-mi simt că-nvie
Iubirea ce-ntr-un amurg
Ți-am dat-o numai ție!
 Dă-mi mâinile să le sărut
Și-apoi să ne luăm zborul
Spre un liman necunoscut,
Unde ne-o duce dorul.
 Dă-mi mâinile, că-n mine simt
Făptura ta divină
Și vraja ochilor ce mint,
Și gura ta carmină!
 O dă-mi gurița ta…
Să-mi dai gurița dulce...
Rămâi, o, nu te duce
Și dă-mi gurița ta.
 

Pe sub salcâmi


Iubita mea ispititoare
Cu ochii dulci, frumoși și mari!
Pe sub salcâmii ninși de floare
De ce, tu azi, nu mai apari?
Cum tremură pe lacuri luna
În praf de raze argintii!
De ce nu-mi vii ca-ntotdeauna
Cu ochii dulci și azurii?
 Sunt triluri de privighetoare,
Tu nu mai vii să le asculți?
Copacii toți sunt plini de floare
Și trandafirii albi sunt mulți.
Te chem sub stelele senine
Sub flori frumoase, argintii;
Pe lacuri plouă raze line:
De ce nu-mi vii?

Frumoasa mea ispititoare,
Cu ochi dulci, frumoși și mari!
Tu poate azi, strălucitoare,
La alt iubit, zâmbind apari.
Cărările sunt solitare
Și vântul suflă în boschet,
Iar eu și-acum, cu-nduioșare
Te aștept să-mi cazi ușor la piept.
 

Ochii care îmi sunt dragi
Vasile Bărbuleț

Ochii care îmi sunt dragi
Unii-s negri și-alții-albaștri...
Când pe negri-i întâlnesc.
La albaștri mă gândesc...
Nu știu dacă-mi sunt mai dragi
Ochii negri sau albaștri
Însă știu că de-i privesc,
Deopotrivă îi iubesc
 Ochii negri, două mure
Inima-au știut s-o fure
Și-n ea jale mi-au lăsat
Ochii negri... Ce păcat!
Ochii-albaștri. viorele
Stăpânesc visele mele,
Și-n ei dorul mi-l alin; chin
Ochi albaștri, cer senin...
Eu am să-i iert de-o să mă-nșele
Că fără ei mi-e viața chin.
 Doi ochi negri și-o guriță
Mă așteaptă la portiță
Dar eu trec nepăsător,
Că de-albaştri îmi este dor
Dar și aceștia cînd mă cheamă,
Trec și nici nu-i bag de seamă,
Și mereu sunt călător
Din pricina ochilor...
Dar într-o zi îmi este teamă
Că am să plâng de dorul lor.

 

Mi-ești dragă!

Mi-ești dragă, orișicât aș vrea
Să șterg făptura ta din minte.
Tu stăpânești ființa mea
Și toate gândurile-mi sfinte.
 De-mi ești aproape sau nu-mi ești
Aceeași dragoste mă frânge
 Mi-ești dragă, fiindcă tu zâmbești
Când sufletul din mine plânge.
 Din toate clipele te-adun,
Și-aș vrea ființa-ți să-nțăleagă
Ce dor nemărginit îți spun
Când îți șoptesc duios:
Mi-ești dragă!

Te-aștept pe-același drum
Harry Negrin

Te-aștept pe-același drum de altădat
Ca tu să înțelegi că n-am uitat;
Și caut umbra visului pierdut
Să-l revăd și să-l mai sărut.
 Azi toate s-au schimbat, doar vechiul tei
Mai are frunze verzi ca ochii tăi;
Dar în zadar aștept: tu n-ai să treci.
N-am să-ți văd pașii pe poteci!
 Anii trec, se duc nainte,
Și din tot ce-a fost iubiri
Și din lacrima fierbinte
Se desprind doar amintiri...
 Răsfoind în cartea vieții
Dau de fila-n care-am scris
Gândurile tinereții,
Și mă-ntorc la vechiul vis.
 

Ciobănașul
Pascal G. Alexandru

Ciobănaș cu trei turme de oi
Când vii și treci cu turma pe la noi
Când vei vedea pe mândra, draga mea,
Să-i spui că eu m-am depărtat de ea!
 Când luna apare dintre stînci în sus
Apleacă-ți capul, mândră, cum ți-am spus
Și spune-mi la ureche de mă iubești,
Și-atunci iubito, mult mai dragă-m ești.
 Când soarele apare dintre nori
M-apucă, mândro, jalea de-al meu dor
Și dragă-mi ești, și nu te pot uita,
Dar n-am ce face... Asta-i soarta mea!

 

Romanța crinilor
Gheorghiu Pogonești

De vină sunt că ne-am iubit
Frumoșii crini din luna mai;
Căci lângă un crin de-abia-nflorit,
Frumoasa mea, ne-am întâlnit
Într-o grădină ca un rai.
Din ochi mai mult ne-am înțeles
Prieteni crinilor să fim;
Din crinii mulți am tot cules
Buchete mari, ș-apoi am mers
Ca între noi să le-mpărțim.
 Și printre crinii albi și roșii
Ne-am tot plimbat ca pe un plai;
Ți-am sărutat ochii frumoși
Și am țesut atunci, sfioși
Romanța crinilor de mai.
Din două inimi au pornit
Cum o cântam cu dulce grai,
Romanța crinilor de mai
 Cu vraja ei ne-a-nlănțuit...

Romanța crizantemelor
Aurel Felea

Ți-am așternut în drum covor
Din crizanteme și de dor
Sperând că vii ca și-altă dată;
Dar ceasurile trec pustii,
Se stinge luna-n zori de zi:
Păcat! Tu n-ai venit și nu mai vii.
 O, de-ai vedea cum, pe covor,
Ca niște lacrimi cad și mor
Petalele de crizanteme...
Ori așteptând au obosit,
Sau tot de dor s-au ofilit:
Nu știu ! Atâta știu că n-ai venit...
 Dar, că și ieri, deseară iar
În calea ta am să presar
Covor din dor și crizanteme,
Și mâine seară tot așa,
Și câte seri voi mai avea...
Vezi tu ? Speranța nu mi-o poți lua!

 

Sub fereastra cu zorele
Popescu Peppo

Sub fereastra cu zorele
Unde-ai mândrei ochi privesc
Vreau să-mi trec zilele mele,
Să beau și să chefuiesc.
 Că de cînd nu mă-ndrăgește
Am rămas al nimănui;
Ea-n străini tot pribăgește
Eu, sărman, pe cărărui...
 Să sporească jalea-n mine,
Lumea fuge pe unde trec
Mă blestemă și nu știe
De ce beau, de ce petrec.
 C-așa-i omul, se îmbată
Cu câți bani a mai rămas,
Că nu știe niciodată
Ce-l așteaptă peste-un ceas.
 Mă cunosc toți cârciumarii
C-așa mi-a fost mie dat
Ca să-mi cânte lăutarii
Și să mor amorezat!

Nu-i niciodată prea târziu
Mircea Block

Nu-i niciodată prea târziu
Iubirii să-i întinzi o mînă
Și frumusețea ei de vis
În amintire să-ți rămână!
Nu-i niciodată prea târziu
O poartă să-i deschizi iubirii
Și lângă cine-ți este drag
Să mergi pe drumul fericirii!
 Să poți șopti cuvinte dragi
În taina clipelor de seară
Nu-i niciodată prea târziu!
Să-ți faci din inimă vioară
Să simți cum inima îți bate
Și cum îți cântă ne-ncetat
Sub vraja dragostei curate,
Ce poate fi mai minunat?
 

Romanța dragostei
Aurel Felea

Ce te-ai face inimă,
Fără dragoste pe lume?
Nu ți-ar zice inimă;
Poate c-ai avea alt nume.
Poate că de piatră-ai fi, Sau ai fi un sloi de gheață.
Iarnă, vară, noapte, zi,
Singură o-ntreagă viață,
Ce te-ai face, inimă?
Cântă frunza, cântă vântul,
Cântă primi ghiocei,
Cântă cerul și pământul
O romanță dragostei.
 Ce te-ai face, inimă,
Fără dragoste pe lume?
Tot ai bate inimă.
Dar n-ai ști de ce anume;
Ca un biet drumeț pribeag
Pe-o cărare fără soare
 Fără nimeni, nimeni drag
Și cu dorul pus în fiare...
Ce te-ai face inimă?
 Ce te-ai face, inimă,
Fără dragoste pe lume?
Te-ar cuprinde, inimă
Dor, întunecimi și brume!
Să te-aline n-ar putea
Nici o strună de vioară,
Dacă n-ar fi dragostea...
Haide, spune inimioară.
 

Pentru ochii tăi
Cincinat Pavelescu

Pentru ochii tăi cei dulci
Am să scriu niște povești
Numai tu să le citești
Când mergi noaptea să te culci.
 Ritmul lor să fie lin
 Drăgălaș, adormitor,
Ca o șoaptă de amor
Ce se pierde-ntr-un suspin.

 

În fânul de curând cosit
V. Bilciurescu

În fânul de curând cosit
Gândind la tine-am adormit
Și de miresme-mbălsămat
Un vis ferice am visat.
 Mi se părea că-n flori de fîn
Stăteam culcat pe al tău sân
Și îmi spuneai că mă iubești,
Că pentru mine doar trăiești.
 Ce fericit aș fi murit
În fânul de curând cosit!
Din somnul blând și fermecat
Să nu mă mai fi deșteptat...

În rariștea de lângă vii
Iosif Paschill

În rariștea de lângă vii
Te-aștept, iubito, ca să vii
La umbra nucului din lan
Unde veneai acum un an.
 Acum un an, e lungă vreme
Veneai ca nimeni să te cheme,
Veneai pe drum, erai trudită
Cădeai la pieptu-mi obosită.
 Zădarnic cerc să mă jelesc
Căci nu mai pot să te iubesc!
Răsună văile amar...
Să mai aștept e în zadar!

 

Îți amintești iubirea mea?
Vasile Moldoveanul

Îți amintești iubirea mea?
În crâng sunt oare-aceleași flori?
Stăteam pe bancă visători;
Ce scurtă noaptea ne părea,
Iubita mea!
Noi, ochi-n ochi pluteam mereu,
Înfiorați de-adâncul lor;
Eram doar unul, tu și eu,
Cuprinși de-același dor...
 Din noapte ne-mpleteam povești
Și cânturi din adânci tăceri,
Schimbând în nopțile cerești
Cuvintele în sărutări...
Îți amintești? Trecut-au anii-n zboruri lungi
Și-n tot ce nu putem uita
Tu până azi, ca și atunci,
Rămâi iubirea mea.

Știi tu

Știi tu când te țineam în brațe
Când îmi jurai amor, știi tu?
Acele clipe de iubire
Tu le-ai uitat, eu însă nu!
 Știi tu cînd fără nici o vorbă
M-ai părăsit, te-ai dus, știi tu?
Acele ceasuri de durere
Tu le-ai uitat, eu însă nu!
Știi tu când ne-ntâlnirăm, iară,
Și m-ai privit cu-amor, știi tu?
Acele ceasuri de neuitare
Tu le-ai uitat, eu însă nu!

Aș vrea să fii mereu cu mine
Mircea Gogan

Aș vrea să fiu mereu cu tine
Mereu, și zi și noapte...
Și trupul tău
Mereu al meu!
 Aș vrea să fii mereu cu mine
În vorbe și în șoapte...
Să mă alinți
Chiar dacă minți
Cu buzele fierbinți
 Țărmul mării ne așteaptă
Cu nisipul arzător
Numai luna înțeleaptă
Râde de-al meu dor.
Valurile sparg în spume
Malurile dorului
Și-și întorc din nou spre lume
Drumul lor, mereu hai-hui
 De ce nu ești ca astă-vară
Mereu, mereu cu mine
În valul lin. sub cer senin,
De aur plin?
Și-apoi în fiecare seară,
În fiecare noapte
Să îți cioplesc, un cânt lumesc
Cu: Te iubesc!

 

Pe lângă boi
George Coșbuc

Pocnind din bici pe lângă boi
În zori de zi el a trecut
Cu plugul pe la noi.
Și de pe bici l-am cunoscut
Și cum țeseam nici n-am știut
Să ies de la război.
 Și-atâta tort am încâlcit...
Și-n graba mare-am spart un geam:
Mai știu și eu ce mi-a venit?
Am cap dar parcă nu-l mai am!
Ce-aveam să-i spun? Nimic n-aveam!
Dar era-n zori și eu voiam
Să-ntreb cum a dormit....
 Și vezi, așa-i el, nu știu cum!
M-a prins în brațe și m-a cuprins
Să mă sărute-n drum...
Dar eu din brațe-i m-am desprins
Și l-am certat, și l-am împins,
Dar n-am făcut-o dinadins,
Și rău ce-mi pare acum!
 . . . . . . . . .
Om bun ca dânsul nimeni nu-i,
Și pentru-o vorbă rea ce-i spui
El toată ziulica lui
Muncește supărat.

Am iubit doi ochi albaștri
 
Am iubit doi ochi albaștri
Poate îi iubesc și-acum
Dar aseară-am văzut alții
Mai frumoși, mai nu știu cum!
 Erau mari, adânci și negri
Și frumoși din cale-afară
Cu privirea lor te-ndeamnă
Să-i iubești până ce mori.
 Sunt frumoși ochii cei negri
Dar ca cei albaștri nu-s...
Să-i iubești cînd sunt aproape
Și să-i plângi când ei s-au dus.

Poate că n-am iubit atât
Eugen Frunză

De n-ar fi fost să ne-ntâlnim
Într-un amurg prea blând
Poate că n-aș iubi atât
Amurgul coborând.
 Poate de n-aș iubi atât
Izvorul șoptitor,
De n-ar fi fost să ne iubim
La un izvor cu dor.
 De n-ar fi fost să ne iubim
Și fruntea să-mi dezmierzi
Poate că n-aș iubi atât
Aceste plaiuri verzi.
 Uniți în dragoste pe veci
De n-ar fi fost să fim
Poate că n-am iubi atât
Tot ce, arzând iubim.
 

Iubito, vino, fii a mea!
Cristian Păncescu

Când luna lunecă-n senin
Și varsă raze argintii,
Când aerul de șoapte-i plin
În noaptea blândei feerii;
Când păsările cântă-n cor
Cu glas prelung, suspinător
Atunci iubite te aștept
Să vii ca să te strâng la piept.
 Când frunzele foșnesc încet
Sub adiere de Zefir
Și când se-mprăștie-n bocchet
Miresme dulci de trandafiri;
Când toată firea e-n extaz
În ceasul când amoru-i treaz,
Atunci pe gânduri nu mai sta!
Iubite vino, nu mai sta!
 

Inimă, de ce nu vrei să îmbătrânești?
Puiu Maximilian

Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești?
Nu ți-i de-ajuns cât ai iubit
Și cât ai suferit?
Inimă, te-mbeți cu-aceleași vechi povești
Cu care veșnic te-ai mințit!
De ce nu-mbătrânești?
Nu-nțelegi? De-atâta vreme dragostea
Își bate joc de viața ta,
Și tu mai crezi în ea!
Nu-nțelegi că fiecare jurământ
E o vorbă goală pe pământ?
De ce mereu să-ți cânt?
Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești?
Tu nu vezi cât de proastă ești?
Mereu iubești!
Trec anii și-n părul tău
S-aștern mereu fulgii de nea.
Te uiți la anii ce s-au dus
Și vezi c-a apus dragostea
Dar într-o zi începi s-ascunzi
Părul cărunt, dar în zadar...
Și râde dragostea de tine iar.
Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești?
Tu nu vezi cât de proastă ești?
Mereu iubești!


Mi-e dor…
Ionescu Quintus

Mi-e dor de ochii tăi adânci
Scânteietori ca soarele de mai;
 Mi-e dor de raza ce-o arunci
Prinos al părului bălai

Te simt în viață paradis
De primăveri, de cântec și de flori;
Te port în mine ca pe-un vis
Ce dăinuiește peste zări.

De-o dezmierdare iar mi-e dor,
Și de sărutu-aprins ce m-a robit. . .
Ca vântul adiind ușor
Să-nvie chipul ce-am iubit.

Deschide, deschide fereastra

Deschide, deschide fereastra,
Numai o vorbă să-ți spun
Căci nimeni în lumea aceasta
Frumoasă ca tine nu-i!
 Deschide, deschide și vină
Alături o clipă să fim!
Sub murmurul de mandolină
Amândoi să ne îndrăgostim.
 E tainică noaptea-n tăcere!
De ce oare nu te cobori?
Căci nu-i pe pământ mângâiere
Ca-n ochii tăi fermecători.
 Deschi de, deschide și vină,
Pe brațele mele să-mi cazi!
Căci nu știe luna cea plină
Misterele umbrei de brazi.

 

Pe umeri pletele-i curg râu
George Coșbuc

Pe umeri pletele-i curg râu,
Mlădie ca un spic de grâu,
Cu șorțul negru prins la brâu,
O pierd din ochi de dragă.
 Și când o văd îngălbenesc
Și când n-o văd mă-mbolnăvesc;
Iar când merg alții de-o pețesc
Vin popi de mă dezleagă.
 . . . . . . . . . . .
 Așa cum e săracă ea
Aș vrea s-o știu nevasta mea;
Dar oameni răi, din lumea rea,
Îmi tot închid cărarea...
 Să-mi cânte lumea cât o vrea!
Mi-e dragă una, și-i a mea
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul...
 

Frumoasa mea cu ochii verzi
Cincinat Pavelescu

Frumoasa mea cu ochii verzi
Ca două mistice smaralde,
Te duci spre alte țări mai calde
Melancolia să ți-o pierzi!
Dar, dacă vrei să mă dezmierzi,
Mai fă odată să mă scalde
Priviri din ochi tăi cei verzi
Ca două mistice smaralde!
Veni-vor mulți să-ți spuie-n versuri
Că te iubesc, și cum, și cît:
Vor spune-o mai frumos ca mine
Dar nu te vor iubi atât.

 

Se aud pâraiele
Duiliu Zamfirescu

Se-aud pâraiele cum curg
În pacea palidei lumine;
Se umple valea de amurg .
Iar eu mă duc gândind la tine.
Se-aude buciumul prin munți
Înfiorând cu dulci suspine
Tăcerea codrilor cărunți,
Iar eu mă duc gândind la tine.

 

De-aș săruta

De-aș săruta, gurița ta
Spre cer ne-am lua zborul
Și-am avea, iubita mea,
Drept călăuză-amorul.
 Cuprinși de dor îmbătător
Ca două turturele,
Noi ne-am iubi și am vorbi
De câte-n cer și stele.
 Privighetori din albe flori
Ne-ar face cuib sub soare
Și dragostea, iubita mea,
Ne-ar fi nemuritoare.


Vino, vino lângă mine

Vino, vino lângă mine
Înger dulce ce iubesc!
Vino căci fără de tine
Simt că nu pot să trăiesc!
- Te rog, domnule, dă-mi pace!
Zău, nu pot să te iubesc!
Căci onoarea mie-mi place
Și nu pot s-o părăsesc!
 În zadar îmi juri
Dragul meu adorator...
Nu știi, oare, că dispare
Jurământul de amor?


De ce nu vii

De ce nu vii sub salcia ce plânge
Plecată lin spre lacul lucitor?
Cu cât amor în brațe eu te-aș strânge
Și ți-aș șopti din suflet al meu dor.
 Să ne iubim acum cât suntem tineri
Și n-avem încă părul argintiu!
Să nu lăsăm să treacă fericirea
Că poate, mâine fi-va prea târziu.
 Nu crede iubirea mea!
Zadarnic vei aștepta!
Flori sau ghiocei de-i visa,
Mâine nu vor mai fi, s-or usca.




Iubite să fiți și frumoase să rămâneți!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.