• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 13 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 29 Septembrie , 2014

Festivalului Internaţional de Poezie

În perioada 25 -27 septembrie 2014, Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei organizează

ediţia a XLI-a a Festivalului Internaţional de Poezie şi a XXXVI-a ediţie a Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti. Ediţia din acest an este onorată de prezenţa unui grup de scriitori din Israel.

 

În cadrul festivalului se vor acorda premii pentru manuscris, pentru volum de debut, volum şi pentru antologie de autor. Peste treizeci de cărţi, în trei exemplare, publicate în perioada octombrie 2013 – septembrie 2014 au fost trimise la Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei.

 

Festivalul Internaţional de Poezie a pornit în urmă cu peste patru decenii, având o evoluţie constantă, de la festival judeţean, interjudeţean, naţional în anul 1980 şi internaţional din anul 1992. Preşedinţii juriului şi Festivalului între 1973-2013 au fost: Gheorghe Chivu, Laurenţiu Ulici (22 de ani), Radu Săplăcan, Cassian Maria Spiridon, Ion Mureşan, Adrian Popescu şi din 2007 Gheorghe Grigurcu. Din 1979, se organizează la Deseşti Serile de Poezie „Nichita Stănescu” , din 2000, se acordă şi Marele Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de poezie de la Deseşti.

 

La Festivalul de poezie de la Sighetu Marmaţiei au fost prezenţi poeţi importanţi din România, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Cehia, Slovacia,Germania, SUA, Elveţia, Irak. În acest an vor fi prezenţi scriitori din Israel: Moshe Itzaki, Paul Farkas, Miron Kiropol, Sebastian Reichmann, Irene Farkas; din România: Ana Blandiana, Gheorghe Grigurcu, Ion Groşan, Dumitru D. Silitra, Adrian Pârvu, Paul Vinicius, Lucian Vasiliu, Radu Ţuculescu, Ioan Pavel Azap, Ion Mureşan, Gabriel Cojocaru, George Vulturescu, Ducu Hotima, Cassian Maria Spiridon, Daniel Corbu,Vasile Gogea, Gheorghe Pârja, Nicolae Scheianu, Lucian Perţa, Igor Ursenco.

 

După deschiderea festivă, poeţii se vor întâlni cu reprezentanţii tinerei generaţii din liceele din municipiu. Poeţii din Israel vor susţine un recital de poezie la sediul Centrului Cultural.

Vasile Gogea, Daniel Corbu, Paul Vinicius şi Lucian Perţa îşi vor lansa noile cărţi ieşite de sub tipar anul acesta. Partea artistico-muzicală va fi susţinută de: Carmen Trifoi, Mark Sebastian Mesaroş, Anca-Maria Corneştean.

Festivalul de la Sighet este considerat în mediile literare ca singurul care a evitat orice compromis cu ideologia politică a vremurilor, prestigiul poetic al Festivalului sighetean a fost posibil graţie prestigiului său moral.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.