Fascinanta poveste a unui prinţ modest

Face parte din familia istorică Sturza, dar crede că adevărate titluri se obţin prin fapte şi reuşite personale, nu se moştenesc. A intrat în afaceri pentru că vroia să fie contabil, asemeni mamei sale, şi a devenit unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din România, cu o avere estimată la 90-100 de milioane de euro. A fost, pentru 9 luni, premierul Republicii Moldova, timp suficient pentru a se crea în jurul său un mit al onoarei şi responsabilităţii pe care singur, astăzi, din modestie, încearcă să-l minimalizeze. I s-au propus, de nenumărate ori, funcţia de premier sau preşedinte al Republicii Moldova, apoi cea de om politic la noi. A refuzat, de fiecare dată, alegând lumea afacerilor. N-are experienţa eşecului, iar asta îl obligă să meargă mereu înainte şi să-i ajute pe ceilalţi să facă la fel. GAZETA de Maramureş vă prezintă fascinanta poveste a lui Ion Sturza.

Are alura unui prinţ şi onestitatea unui român simplu. De fapt, aşa şi e. Un descendent al celebrei familii Sturza, crescut simplu şi onest, într-o gospodărie a „buneilor” din Basarabia, printre viile şi terenurile lor confiscate de colhoz şi cărţi în limba franceză. Pentru unii e cel mai performant premier al Republicii Moldova, pentru alţii un miliardar care a dezvoltat afaceri în toată lumea, dialoghează cu cei mai importanţi oameni din Europa şi nu numai, sau un filantrop care dă burse tinerilor, investeşte în case de copii şi fonduri de artă.

Pentru băimăreni, Sturza a devenit (din păcate) doar omul de afaceri ce gestionează Romaltyn Mining. El nu se consideră nici prinţ, nici politician. Doar un român, „suspendat” între Basarabia şi România, care visa să urmeze cariera mamei sale: să devină contabil. Râde de miturile create în jurul său şi, ca un om care a învăţat că numai lucrurile temeinice durează, ştie că, mai important decât orice statut şi titlu, e să rămână întotdeauna el: Ion Sturza. Liber, extrem de modest, cu conştiinţa curată şi cu mulţumirea lucrului bine făcut şi a ajutorului dat celorlalţi. De fapt, de asta e şi uşor să porţi un dialog cu el. Nu vrea să pară altfel, nu evită niciun subiect şi răspunde simplu şi sincer, într-o limbă „dulce” ce te duce cu gândul la Prut şi „podul de flori”. Şi-a asumat întotdeauna provocările şi posturile în care l-a adus viaţa. Poate de aceea destinul lui seamănă, deopotrivă, cu un scenariu hollywoodian şi cu poezia lui Puşkin.

Născut într-o familie cu tradiţie şi istorie, multă vreme nu şi-a cunoscut „rădăcinile”: „Noi am fost protejaţi de către părinţi şi de către bunici să nu intrăm în conflict cu Statul sovietic. Bunelul meu, care a avut mari proprietăţi în Basarabia şi care după război a dus o viaţă de ţăran, aşa îmi şi spunea: „voi nu puteţi să mergeţi împotriva Sistemului, Sistemul o să vă distrugă”. Ei ne-au protejat, deşi niciodată nu s-au resemnat. Mi-l amintesc la un aparat de radio cu trei baterii, asculta Europa Liberă, Vocea Americii şi aştepta să vadă când vin ai noştri, deşi nouă nu ne spunea ce înseamnă asta. Apoi, îmi amintesc cum mă ducea pe unde a avut câmpurile, livezile, viile, şi se crucea că colhozul nu are grijă de ele”. Abia după 1990 a descoperit marea familie a Sturzenilor şi s-a întâlnit cu prinţul Dimitrie Sturza. Deşi familia s-a reîntregit şi e în relaţii bune, Ion Sturza nu face mare caz din originile sale: „Nu am neapărat sentimentul că am moştenit ceva extraordinar, mai degrabă mândria că am făcut eu şi am adăugat ceva la familie. Aşa le şi spun, zâmbind: în comparaţie cu voi, nu am moştenit titluri, mi-am creat titluri”.

Şi, într-adevăr, şi le-a creat. Şi titluri, şi companii, dar şi extrem de multe proiecte sociale:

„Primul lucru, când am făcut nişte bani mai serioşi, a fost să înfiinţez Fundaţia familiei Sturza, avem multe proiecte sociale, în special în Republica Moldova, dar şi în România. Vă dau un exemplu: de 17 ani susţinem integral un proiect de educaţie economică la sute de copii. Sau avem proiectul de burse. Vă spun cu mândrie că susţin un băimărean la Academia de Arte de la Londra, Sergiu Tuguţiu. El a câştigat un mare premiu şi vrem să facem un concert la Baia Mare, împreună cu Radio Cultural. Sunt multe altele, casa de copii cu dizabilităţi, multiple proiecte culturale, dar nu le facem pentru propagandă. Toată experienţa mea de afaceri, în diverse zone ale lumii, m-a învăţat că un business este sustenabil dacă are o parte de implicare socială şi dialog cu comunitatea. Acest model vreau să-l ofer şi băimărenilor. Unii o să ne asculte, alţi nu, dar asta-i viaţa”.

În politică a intrat din nevoie. Nevoia Republicii Moldova de a avea un premier performant economic, tehnocrat, care să rezolve criza şi să implementeze urgent reformele esenţiale. Iar Sturza, ca de obicei, a făcut ceea ce trebuia. A implementat reforme importante, care îl fac astăzi cel mai bine cotat fost premier al Moldovei. Reforme care, paradoxal, i-au afectat chiar şi propriile afaceri, ceea ce pare cel puţin ciudat pentru un politician balcanic. Pentru el e doar normal. Aşa se simte curat şi liber: „Nu prea aveam de ales, trebuia să fac ceea ce era nevoie pentru Ţară, intrasem într-o criză profundă. Nu puteam pune firmele mele - care au fost afectate foarte mult de reformele făcute – în faţa nevoilor Ţării. De exemplu, de 10 ani tot era făcută reforma funciară, dar numai 10% din suprafaţă era dată, de fapt, oamenilor. Noi, în 6 luni, am rezolvat problema întregului terenul agricol, cu tot cu cadastru. Am adus din Elveţia o escadrilă de avioane, care a făcut cartografieri, şi apoi cadastru în toată ţara. Asta a dus inclusiv la dispariţia rămăşiţelor gospodăriilor mari, care erau legate de companiile mele prin livrarea de seminţe, îngrăşăminte etc. Dar asta îmi permite astăzi să mă simt liber, curat, legitim că n-am fost implicat în scandaluri de corupţie. Toţi au considerat că reformele pe care noi le-am făcut au fost bune şi corecte pentru Ţară”.

De aceea a şi devenit „candidatul de serviciu” la preşedinţia Republicii Moldova şi i s-a propus postul de premier acolo, de parlamentar la noi. A refuzat, însă.

Pentru el, asocierea politicii şi afacerilor e interzisă şi contraproductivă: „Eu m-am retras din politică pentru că n-am fost politician. Am fost un om de afaceri care a fost invitat într-un mandat clar, de a gestiona criza din 1998-1999, de a implementa nişte reforme mai mult decât necesare. Mai degrabă un tehnocrat, deşi am avut suportul politic al unor partide. Sincer, m-am bucurat că am avut posibilitatea să mă întorc în afaceri”. Pe care le gestionează întotdeauna bine. Spune zâmbind că: „Din păcate, pentru mine toate afacerile au urcat. N-am avut reflexul insuccesului şi dacă nu-l ai, îţi tot doreşti mai mult şi mai mult. În afaceri, dacă te opreşti, cazi”.Diversificare a însemnat şi afacerea din Baia Mare. A venit în Maramureş în urmă cu vreo trei ani, într-o vizită privată, însoţit de familia prietenului său Dan Pascariu.

A fost uimit de frumuseţea locurilor. Acum, din postura de investitor ar vrea mai mult pentru această zonă: „marea mea surprindere e că persoanele care reprezintă Maramureşul la Bucureşti nu pot face front comun pentru această zonă. Ar fi esenţial să uite de lupta asta internă şi să lupte pentru interesele judeţului. O ştim cu toţii: Maramureşul n-are niciun secretar de stat, niciun ministru, nicio persoană influentă, iar asta spune şi înseamnă mult. Poate că este timpul să facem şi nişte asociaţii profesionale, de exemplu a investitorilor, care ar trebui să facă lobby pe plan intern şi extern pentru Maramureş. Este o imensă nevoie de acest lobby la nivel politic, al oamenilor de afaceri, al societăţii civile”.

De altfel, e şi un „ambasador” neoficial. În Basarabia e numit mai în glu-mă, mai în serios, „avocatul României”. La întâlnirile importante din afară, la fel. Dar are o filosofie simplă legată de asta: în ţară poţi critica, dar în exterior întotdeauna trebuie să construieşti o imagine bună. Tot neoficial, e un mediator al relaţiilor dintre România şi Moldova: „Zilnic mă ocup cu asta. Fac lobby, discut, sunt consultat la toate nivelurile, parlamentar, diplomatic. Le spun că trebuie să fim pragmatici, să integrăm economic cele două state. Podurile de flori s-au dus pe apa Sâmbetei, e timpul să facem poduri reale, de cale ferată, energetice, care au şi impact economic, dar şi simbolic. Consider că e foarte important pentru mine şi pentru România”.

De fapt, întotdeauna s-a considerat responsabil pentru destinul celorlalţi şi al Neamului său. Nu întâmplător spune că proiectul său e să-şi facă „copii români”: „Nu ne putem alege nici părinţii, nici Ţara. Ori o iubim şi ne-o asumăm, ori o luăm razna”. Iar el îşi asumă întotdeauna posturile în care îl duce viaţa.

Cu aceeaşi alură de prinţ şi onestitate de român simplu.

Despre investiţii şi alţi „demoni”

„România este o ţară extrem de atractivă pentru investitorii străini. Avem o piaţă de consum mare, vorbim şi de o piaţă emergentă care are potenţial de creştere şi ne aflăm la o răscruce vest-est, nord-sud. O piaţă care are avantajele ei: forţa de muncă, resurse energetice accesibile etc., dar chiar având aceste avantaje, investiţiile nu vin suficient de accelerat în România. Problemele la momentul actual sunt, din păcate, tot de ordin intern. Nu spun că nu e criză, dar lichidităţi şi posibilităţi de investiţii sunt foarte multe. România are o problemă de imagine şi de credibilitate.

Şi, la nivel personal, atunci când vorbim despre unii compatrioţi din Italia, Spania, comportamentul lor lasă de dorit, la fel când vorbim de lipsa de fair-play faţă de investitorii care vin. În ultimii ani, România nu a cunoscut proiecte de succes nici de privatizare, nici investiţii majore, inclusiv din motive subiective, politice sau altfel. România are nevoie de proiecte de succes şi de schimbarea imaginii ei, lucru pe care nu obosesc să-l explic şi la nivel politic, central, şi în întâlnirile mele private”.

Ion Sturza

Industrie inteligentă

Sturza crede că situaţia din România a devenit mai prietenoasă cu investitorii după aderarea la UE, dar crede că ne aflăm la o răscruce de strategie economică: după ce ne-am axat pe servicii şi consum, trebuie să găsim soluţii de dezvoltare economică. El crede în soluţia reindustrializării României într-o manieră eco şi modernă: „sunt adeptul teoriei reindustrializării României, dar nu pe model comunist. Sunt industrii care au avantajul lor natural: industria constructoare de maşini, industria energetică sau exploatarea resurselor minerale. Trebuie făcută reindustrializarea cu partea asta de tehnologie inteligentă. E vorba de industria inovativă, şi toate proiectele pe care le facem noi astăzi sunt din industria inovativă, fie că facem parcul tehnologic de la Cluj, fie că facem proiectul de la Baia Mare, care are multe inovaţii”.Nu crede că industria şi turismul se exclud, aşa cum au încercat autorităţile să ne convingă ani buni. Dovada o reprezintă statele europene: „e o contrapunere falsă, foarte bine poate să se dezvolte şi turismul, dar şi economia să fie sustenabilă, şi industria, şi mineritul. De curând, am zburat deasupra Elveţiei, Germaniei, într-un elicopter şi am văzut multe exploatări miniere în zonele turistice. Minele noastre s-au închis, dar a fost o conjunctură nefastă economic, preţurile metalelor erau extrem de mici, tehnologia era veche. Dar nimeni nu poate să conteste posibilitatea de a dezvolta şi turismul şi o industrie bazată pe tehnologii moderne, de mediu”. 

Soluţia dialogului

Întrebat cum e proiectul din Baia Mare în comparaţie cu altele din domeniul mineritului pe care le-a dezvoltat, Sturza răspunde zâmbind: „în comparaţie cu experienţa din America Latină, Baia Mare e floare la ureche”. Apoi, continuă: „Fiecare proiect are specificul lui. Fiecare proiect de acest fel are un specific emoţional pe care îl poţi depăşi numai prin comunicare. De aceea sunt şi extrem de deschis, n-o să obosesc explicând proiectul nostru de la Baia Mare. De fiecare dată când vin în oraş discut cu toţi, angajaţi, taximetrişti, oameni simpli, factori de decizie. Nu am întâlnit oameni care ar fi împotriva mineritului. Doar că unele persoane şi-au făcut carieră politică luptând cu proiectele industriale, nu numai ale noastre, acceptând de fapt poluarea în continuare şi nefăcând nimic, niciodată. N-au o istorie, n-au plantat un pom, n-au venit cu un proiect, n-au ecologizat o haldă. La cetăţeni nu văd vehemenţa asta. Dar, până la urmă, pentru mine dialogul e soluţia”.

„Nu ne putem alege nici părinţii, nici Ţara. Ori o iubim şi ne-o asumăm, ori o luăm razna”.