• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 16 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 23 Mai , 2022

Expoziţie de artă fotografică itinerantă „ ROMÂNIA în straie tradiţionale”

Recent, a avut loc expoziția personală de artă fotografică „ROMÂNIA în straie tradiţionale” a artistului fotograf Ilie Tudorel, la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare, secția în aer liber.

Muzeograf Oana Teremtuș
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș


A fost o expoziție-eveniment care și-a propus să promoveze în rândul iubitorilor de cultură din țară şi din străinătate cele mai importante valori ale portului tradițional din România. Alături de artistul fotograf băimărean au participat: Monica Mare - managerul Muzeului de Etnografie, Natalia Lazăr - lector universitar dr., muzeografi, Ana Mețenti și Valerica Dancoș – meșteri populari. Cele 28 de fotografii expuse au fost vizitate după vernisaj de publicul băimărean prezent la manifestare.

La Muzeul Satului a fost amenajat un stand pentru expunerea fotografiilor și unde au venit invitați din zonele etnofolclorice ale Mara­mureșului și împrejurimi. Manifestarea s-a desfășurat în cadrul eve­nimentului cultural interna­țional „NOAPTEA  EUROPEA­NĂ  A  MUZEELOR – 2022”.  

Proiectul cultural al expoziției a fost lansat cu ocazia Zilei Na­ționale a Portului Tradițional din România, ediția 2019, urmând să parcurgă toate regiunile istorice ale României Mari ajungând şi la cele mai importante centre ale diasporei românești din Europa şi din lume, fiind expus în muzee şi alte centre culturale. Obiectivul expoziției este să facă cunoscută publicului larg marea frumusețe a costumelor populare românești şi valoarea recunoscută pe plan mondial a cămășilor tradiționale românești, bine-cunoscute în această perioadă sub denumirea de „ia românească”, deja consacrată pe plan internațional.
Alături de limba română, obiceiurile şi tradițiile românești, portul popular românesc reprezintă o marcă identitară a României. Costumul popular a însoțit românii în toate momentele importante ale vieții acestora (naștere, copilărie, tinerețe, maturitate, bătrânețe şi moarte) de la vechile începuturi ale preistoriei şi până azi. Strămoșii noștri daci aveau o vestimentație nu cu mult diferită de a țăranilor români de mai târziu.

Ilie Tudorel a prezentat expoziția și a mulțumit celor de la muzeu pentru sprijinul acordat.
„E bine să ducem cultura mai departe, în ciuda oricăror vicisitudini ale istoriei, să trecem peste războaie, să trecem peste pandemii și să ducem cultura mai departe, pentru că, de fapt, cultura este firul nostru, firul călăuzitor al civili­zației umane. Este ceea ce, până la urmă, ne caracterizează. Impor­tanța portului popular, pe care o subliniez în această expoziție, este covârșitoare, pentru că portul popular este un element al identității noastre românești”, a spus artistul fotograf băimărean.

Managerul Muzeului de Etnografie, Monica Mare, a apreciat  foto­gra­fiile expuse și mesajul expo­ziției.
„Este cu atât mai mult de apreciat faptul că domnul Ilie Tudorel  nu face parte dintr-o instituție de cultură și organizează astfel de expo­ziții din pură pasiune, iar faptul că are ce să găsească în teren nu poate decât să ne bucure și să simțim că suntem un tărâm binecuvântat. Dacă portul este încă îmbrăcat, măcar la sărbători, în Mara­mureș sau în alte zone ale țării, sau dacă meșterii mai expun și mai aduc la târguri aceste frumu­seți cusute de mâna lor, asta înseamnă că zbaterea noastră nu este în zadar și că misiunea noastră este de a transmite mesajul, de a încuraja ca aceste meș­teșuguri să fie transmise și duse mai departe de generații. Cămeșile noastre din patrimoniu pot fi o sursă de inspirație pentru meșteri și nu este suficient doar să le păstrăm acolo, ci din când în când să le scoatem, să ne mândrim cu ele și să le etalăm, măcar așa, prin arta fotografică, în albume sau în expoziții”, a spus Monica Mare.
La rândul său, dascălul Natalia Lazăr a vorbit despre artistul fotograf băimărean și expoziția vernisată la Muzeu.
 „Ceea ce ne propune astăzi artistul este o expoziție care surprinde elemente de patrimoniu cultural
imaterial, deși o altă temă a ex­po­­zițiilor sale este dedicată exclusiv Patrimoniului Mondial Unesco,  o altă expoziție ne pune în valoare tezaurele umane vii ale Ro­mâniei. Iată că artistul Ilie Tudorel este foarte atent, cu ochiul său critic, la tot ceea ce se întâmplă în mediul cultural, iar mărturie stau aceste instantanee și, prin maniera de panotare a acestora, expoziția devine extrem de flexibilă și poate fi privită din orice colț al lumii”, a spus lectorul universitar dr. Natalia Lazăr.
 
Expoziția personală de artă fotografică „ROMÂNIA în straie tradiționale” prezintă, într-un nu­măr de peste 40 de lucrări de artă fotografică înrămate și unele de mari dimensiuni, cele mai valoroase elemente ale portului tradi­țional şi tehnicilor de confec­ționare vestimentară din majoritatea regiunilor etnografice ale României.
Fotografiile din cadrul expoziției reprezintă o frescă elocventă a frumuseții şi unității în diversitate a portului popular românesc, meș­teșuguri şi ocupații tradiționale din cadrul „economiei casnice rurale” românești, practicate de meșterii populari şi nu numai, sărbători şi manifestări folclorice, jocul şi dansul popular unde sunt purtate costumele populare etc. Un loc important îl ocupă în expoziție fotografiile dedicate costumelor populare purtate în cadrul tradițiilor românești prezente pe Lista Patrimoniului Imaterial UNESCO-România, cum sunt: colindatul de ceată bărbătească, jocul fecioresc din România, practicile culturale asociate zilei de 1 martie, ritualul „Căluşului”.
Toate aceste fotografii color realizate la un înalt nivel artistic se constituie într-o oglindă vie a bogăției culturale de care dispune poporul român şi pot  fi un important vector de promovare a turismului cultural din România.
Portul tradițional românesc este o bogăție care, venind de la strămoșii noștri daci şi străbătând cu succes veacurile, este o parte integrantă a identității poporului român, dar este totodată şi o valoare universală!
De aceea expoziția personală de artă fotografică „ROMÂNIA în straie tradi­ționale” a artistului băimărean Tudorel Ilie ne arată azi frumusețea portului tradițional românesc la confluența dintre trecut şi viitor, într-un context globalizant tot mai acut pentru toți românii. Spiritul românesc trăiește atâta timp cât zestrea tradițiilor noastre este păstrată vie în conștiința națională. Numai aşa tradițiile românești nu se vor pierde.

Activitate artistică – Tudorel ILIE
Tudorel ILIE este un artist fotograf din Baia Mare, județul Maramureș, România, născut în 9 octombrie 1961 la Ardud, județul Satu Mare, România. Este membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România (rang Art AAFR), al Asociației Internaționale „Euro Foto Art” (A.I.E.F.A.) și al Uniunii Creatorilor Profesioniști (U.C.P.) sucursala Baia Mare. Este președinte al Clubului Foto-Video din cadrul O.N.G. Asociația „ Millennium” din Baia Mare.

Artistul a fost prezent în 150 expoziții de artă fotografică, din care 72 de expoziții personale şi 78 expoziții de grup în muzee şi centre culturale din România, Belgia, China, Polonia, Ungaria şi Ucraina.

Această activitate expozițională amplă a fost reflectată în numeroase publicații scrise din țară, din străinătate şi în presa
on-line. Fotografiile sale au fost publicate în albume de artă fotografică, reviste de turism internaționale, albume şi ghiduri turistice precum şi în numeroase cărți sau publicații științifice. I-au fost decernate premiile :
- În anul 2019 i s-a acordat titlul de „Ambasador al turismului maramureşean” pentru merite deosebite în promovarea turismului şi culturii tradiţionale de către Consiliul Județean Maramureș;
- În anul 2015 i s-a acordat „Premiul de Excelenţă ” de către revista de cultură
„Gazeta de Maramureş ”;
- A participat la multe con­cursuri de fotografie şi a primit Premiul I la concursul naţional de artă fotografică „ Ipostaze Etnografice”- 2019.

A desfăşurat mai multe proiecte culturale sub patronajul sau în parteneriat cu Comisia Națională a României pentru UNESCO şi Institutul Cultural Român din Bucureşti.
 

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.