• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 12 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Sambătă , 31 Octombrie , 2015

Dormiţi liniştiţi. Poliţia de frontieră face la fel

După situaţia penibilă în care poliţistul-erou care a primit patalamaua de incoruptibil a fost prins cu o sută de cartuşe de contrabandă în maşina proprietate personală, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei a promis „toleranţă zero faţă de corupţie”. Până acum însă, nu s-a luat nicio măsură.

 

 Penibil după penibil! În urmă cu câteva săptămâni, un poliţist de frontieră din Satu Mare (aflat în subordinea Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei) a fost descoperit cu o sută de cartuşe de contrabandă în maşina proprietate personală. Culmea e că agentul şef Otto Hegedus a primit, în urmă cu doi ani, titlul de „Poliţistul de frontieră incoruptibil 2013”, pentru rezultate deosebite în activitatea de combatere a traficului cu ţigări peste frontiera verde.

Otto Hegedus este agent şef în cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, Compartimentului trafic şi contrabandă. Principala sa atribuţie era tocmai să combată traficul de ţigări de contrabandă. În faţa anchetatorilor acesta a recunoscut că a cumpărat marfa de la un contrabandist pentru 5.300 de lei. Ironic, Otto Heghedus tocmai ieşise din schimb, iar în acea dimineaţă a participat la o acţiune de combatere a traficului de ţigări.

 

După ce imaginea poliţiei de frontieră a ieşit extrem de şifonată din acest incident, mai marii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au anunţat declanşarea unei anchete interne în regim de urgenţă şi au declarat presei că: „Faţă de poliţiştii de frontieră implicaţi în activităţi infracţionale, conducerea ITPF Sighetu Marmaţiei manifestă toleranţă zero, fiind dispuse măsuri prevăzute de Statutul Poliţistului, care pot merge până la destituirea din poliţie”.

 

Numai că au trecut vreo două săptămâni de atunci şi măsurile lipsesc, ancheta e tot în desfăşurare, iar imaginea poliţiei de frontieră e şi mai şifonată.

„Joi, 08.10.2015, în jurul orelor 15,00, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, beneficiind de suportul informativ al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, l-au prins, în incinta Zonei de Agrement Someş, din Satu Mare, pe Hegedus Robert, de 36 ani, din Satu Mare, în timp ce cobora, din autoturismul marca Peugeot, pe bancheta şi în portbagajul căruia a fost identificată cantitatea, 20.000 de filtre ţigări marca Jin Ling, cu timbru Duty Free. Susnumitul a declarat că ar fi cumpărat ţigările de la persoane necunoscute cu suma de 5300 lei. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii asimilate contrabandei, faptă prev. şi ped. art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006.

Bărbatul a fost reţinut pentru de 24 ore, urmând ca în cursul zilei de azi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare şi Instanţei de Judecată”, se arată într-un comunicat trimis presei de IPJ Satu Mare.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.