• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 10 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 14 Octombrie , 2016

Dialoguri virtuale / „Mâna invizibilă” funcţionează tot timpul

Întrebare: Care este diferenţa dintre „Mâna invizibilă” în concepţia actuală şi „Mâna invizibilă” a lui A. Smith?

Răspuns:  Smith introduce conceptul „Mâinii invizibile” diferit, oarecum, de semnificaţiile sale moderne. El spunea că fiecare individ  în parte îşi foloseşte capitalul propriu, astfel ca produsul său să aibă un preţ mai mare. El nu se gândeşte la societate, ci doar la interesele personale, urmărind profitul personal, însă „Mâna invizibilă” îl îndreaptă spre atingerea bunăstării generale.

Altfel spus, din ciocnirea intereselor particulare egoiste ale indivizilor, rezultă un echilibru de ansamblu al economiei de piaţă, care face posibilă funcţionarea ei eficientă şi armonioasă, capabilă să asigure nu numai câştigul şi prosperitatea agenţilor individuali, ci şi interesul general.

Diferenţa faţă de A. Smith, respectiv cea actuală, este expusă de  Claude Karnoout, care afirma că „Mâna invizibilă” este, mai degrabă, aceea a politicului, redus la rolul de slujitor al economiei şi de „jandarm pentru menţinerea ordinii”.

 

Î.: Care sunt imperativele instituţionale pentru funcţionarea corespunzătoare a „Mâinii invizibile” după A. Smith?

R.: „Mâna invizibilă” nu poate funcţiona decât dacă există dreptul de proprietate, siguranţa contractelor, stabilitatea monedei şi concurenţei, altfel spus, libertatea de a întreprinde şi de a face schimburi comerciale.

Acest sistem, în care principalul beneficiar este consumatorul, se datorează motivaţiei egoiste a producătorului, reglată de concurenţă şi facilitată de funcţionarea liberă a sistemului de preţuri.

 

Î.: Este interesant să privim din perspectiva secolului XVIII desfăşurarea raporturilor comerciale şi să ne raportăm la situaţia actuală?!

R.: Adam Smith introduce termenul în Cartea IV din „Avuţia naţiunilor”, în cadrul discuţiei despre comerţul indigen şi comerţul străin. El afirmă că fiecare individ îşi va investi capitalul cât mai aproape de casă, „pe cât posibil, în sprijinul activităţii economice interne”. Indivizii nu vor apela la comerţul străin, decât dacă avantajele acestuia le depăşesc cu mult pe cele ale comerţului indigen.

 

„Atunci când preferă să sprijine activitatea indigenă, iar nu pe cea străină, el urmăreşte numai propria lui siguranţă; iar îndrumând acea activitate în aşa fel încât să producă cea mai mare valoare posibilă, el este condus de o mână invizibilă ca să promoveze un scop ce nu face parte din intenţia lui. Urmărindu-şi interesul, el adeseori promovează interesul societăţii mai eficient decât atunci când încearcă să-l promoveze”.

 

La Smith, conceptul de mână invizibilă este doar la nivel de înclinaţie naturală. El va deveni, apoi, un mecanism social la economiştii ce i-au urmat lui Smith. Desigur, răspunsul pare banal, dar dacă îl raportăm la situaţia actuală (ex. deficit comercial), atunci merită să-l citim cu mai mare atenţie.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.