Dialoguri virtuale / Europa privită altfel

Întrebare: O prezenţă permanentă în preocuparea cetăţenilor din ţările Uniunii Europene este aşa-zisa „Stare a Europei”. Un cunoscut filosof polonez, Marcin Krol, deunăzi, a concluzionat crizele de care este stăpânită Europa.

Răspuns: Se amintea de patru faţete ale crizei: criza economică moderată, criza politică gravă, criza dramatică a civilizaţiei, criza spirituală.

 

Î.: Cum se pot cumula aceste aspecte?

R.: Cu o singură afirmaţie: Europa este într-o permanentă criză. Doresc să adaug că acest fenomen este prezent mai peste tot, nu este o caracteristică  exclusivă a Uniunii Europene.

 

Î.: De ce se vorbeşte atât de mult de Europa, de Uniunea Europeană?

R.: Indiferent de „frăţiile” prezente, Uniunea Europeană reprezintă o forţă, prin valorile pe care le creează, prin numărul populaţiei. Dispariţia sau diminuarea rolului unei asemenea forţe pe piaţa concurenţială globalizată ar reprezenta o nişă pentru produsele altora.

 

Î.: De ce această situaţie? Se cunoaşte sloganul des vehiculat al lipsei modelelor viabile, a unor puncte de raportare stabile. Aceste lucruri să fie singurele motive?

R.: Pentru ca să te schimbi prima condiţie este să recunoşti că ai greşit. Să vezi care este greşeala şi să cauţi soluţiile de îndreptare. Se pare că Europei i-a dispărut această atitudine autocritică. Nu are capacitatea să recunoască că uneori a greşit, luând atitudinea struţului. Să nu uităm, Uniunea Europeană nu are o Constituţie, funcţionează în baza unui Tratat şi dacă se priveşte în subteranele lipsei Constituţiei se va ajunge tocmai la valorile la care să se raporteze un asemenea act, respectiv recunoaşterea greşelilor, abia după aceea iertarea. Oare unde găsim acest principiu? Doar ne-a călăuzit secole.

 

Î.: Care vor fi concluziile practice, formale, ale acestei stări de lucruri?

R.: Europa nu va mai fi un leader. Va rămâne un jucător oarecare într-o anumită echipă.

 

Î.: Istoria Europei nu poate fi uitată.

R.: Nu va fi uitată, măcar de-ar rămâne purtătorul unor standarde de bază. De ce să nu rămână cele din trecut, care au însemnat repere pentru unii care azi sunt mari, puternici şi dau lecţii.

 

Î.: Care sunt soluţiile vehiculate de ieşire din acest impas ?

R.: Ca şi orice soluţie pusă în discuţie are susţinători şi detractori. Soluţia clasică este să foloseşti acele metode care la un moment dat au dat roade. Dacă discutăm în termeni, nu chiar populari, ar fi statul bunăstării. Desigur această soluţie nu mai are şanse să se realizeze. În primul rând, conjunctura economică este departe de ce a fost, dar şi cea culturală aferentă ei este epuizată.

Este varianta Europei federale, bazată pe legături interne puternice. Să ţii seama de o asemenea soluţie, deşi este tânără, a devenit deja caducă. Vezi poziţia Marii Britanii faţă de Uniunea Europeană.