Dialoguri virtuale. Chiar merită să înveți? (IX)

(a noua parte)

Întrebare: Cine sunt economiștii care s-au preocupat de teoria creșterii economice endogene?
Răspuns: Teoria creșterii economice endogene a fost elaborată în principal de P. Romer și R. Lucas (ultimul, laureat al Premiului Nobel pentru econo­mie în 1995). Această teorie se ba­zea­ză pe principiul autoîntreținerii creșterii economice, spre deosebire de teoriile anterioare, cum ar fi cea a lui R. Solow, care explică creșterea eco­nomică prin factori „exogeni”: rata economisirii, rata de amortizare a capi­talului fizic și rata de creștere a populației active. Conform acestei noi abordări, resursele investite în educația oamenilor constituie un important accelerator al creșterii economice, ceea ce permite eliminarea așa numitului „paradox Solow”.
Î.: România ar putea fi interesată în implementarea concluziilor teoriei creș­te­rii economice? Sau chiar este necesar?
R.: Dezvoltările recente ale teoriei creșterii economice au contribuit la perfecționarea modului de măsurare a stocului de capital uman, la clarificarea rolului acestui factor în producerea bunăstării și la găsirea unor mijloace adecvate pentru rezolvarea problemei sărăciei endemice din țările în curs de dezvoltare. Bazate pe modelele construite de N. Mankiw, D. Romer și D. Weil, aceste teorii arată că creșteri re­lativ mici ale resurselor alocate pentru acumularea de capital uman pot an­trena ameliorări importante ale produc­tivității muncii și, deci, creșteri sem­nificative ale volumului producției.
Î.: De ce depinde rata creșterii econo­mice?
R.: Rata creșterii economice depinde foarte mult de condițiile inițiale. Ca urmare, în cazul în care o țară are un nivel al capitalului fizic, respectiv un nivel al capitalului uman sub un anumit prag, externalitățile pozitive ale educației nu sunt suficient de puternice pentru a declanșa și întreține creșterea economică. Astfel, capitalul uman apare ca un factor complementar față de alți factori ai creșterii economice, în primul rând față de capitalul fizic. Implicația este că un anumit stoc de capital uman trebuie „absorbit” de un sistem de producție capabil să utilizeze capacitățile indivizilor. Se confirmă astfel teza lui D. Acemoglu și J. Robinson că țările ies din sărăcie dacă și numai dacă au instituții economice adecvate. În aceeași perspectivă, unii autori susțin că amploarea externali­tă­ților pozitive create de capitalul uman depinde de posibilitatea comunicării și a interacționării cu alte persoane care au același volum de cunoștințe și împărtășesc aceleași valori, fenomen numit „efect de rețea”.