Dialoguri virtuale / Banul dezbrăcat

Întrebare: 15 august 1971 a reprezentat şi pentru Europa, implicit pentru Româ­nia, o mare lovitură. Poate o analiză mai profundă a consecinţelor este utilă?!

Răspuns: Să nu uităm că dolarul a fost şi este moneda de bază a întregii economii mondiale. (Această temă am discutat-o într-un interviu anterior). În cazul în care economia mondială este într-o stare bună, poate creşte anual cu 3 – 3,5 la sută, în zonele în care funcţionează eco­nomia de piaţă, economia capitalistă. Creşterea cu 3 – 3,5 la sută şi profitul rezultat nu-i era suficient elitei financiare mondiale. Aveau nevoie de şi mai mulţi bani, pentru ca din bani să facă şi mai mulţi bani şi această logică a lor să se perpetueze la infinit.  Banii, astăzi, au la bază o datorie şi nu o cantitate de aur, aşa cum s-a convenit după cel de-al Doilea Război Mondial. Deci, în circulaţie nu mai sunt decât bani care au la bază datorie. Datoria poate fi oricât de mare şi cu aceşti bani se poate juca şi ruletă. Dacă vreau să am mulţi bani, mă împrumut cu mult şi pe urmă mă joc cu datoria.

Î.: Vă  rog să continuaţi analiza?!
R.: Cum am afirmat, se face un schimb de hârtii între împrumutat şi împrumutând. FED dă un cec să zicem de 100 mii de dolari şi primeşte în schimb acţiuni de la guvernul Statelor Unite ale Americii în va­loare de 100 mii de dolari. Guvernul împarte aceşti bani la un număr de bănci comerciale. Acest lucru se întâmplă şi în ţara noastră, acesta este sistemul monetar mondial, nu suntem o ţară autarhică. Banca Comercială foloseşte aceşti bani ca o rezervă. Ea împrumută bani, bazată pe re­zerva impusă de Banca Naţională, deci în fond şi Banca Comercială este un fabricant de bani, (şi acest aspect l-am discutat într-un interviu ceva mai vechi). Doar că banca transferă spre împrumutat obli­gaţia de a realiza bani reali şi nu poveşti. Aceasta este situaţia generală în care totul este bazat pe sistemul rezervelor. Nu degeaba FED poartă în sine sintagma de rezervă. Este un sistem pe cât de simplu pe atât de complex. Crizele economice, practic sunt momentele spargerii unor „bule”. Să nu uităm că până la criza din 2008 – 2009 au exista încă 8 micro crize, începând din anul 2004, însă acelea au fost trecute cu vederea (oare voit?).

Î.: Se poate generaliza această ame­ninţare?
R.:  Poate este bine de amintit, deşi pare de domeniul groazei, că în momentul de faţă lumea este în situaţia Greciei. Grecia este cu un pas înaintea restului lumii. Nu prea se spune ce a cauzat situaţia dispe­rată în care se găseşte această ţară. De altfel şi în media noastră, doar „printre  dinţi”, s-a strecurat această informaţie. Deocamdată, să vorbeşti de această perspectivă nu este „corect politic”.

Î.: Care este punctul de vedere al marii finanţe?
R.: Marea finanţă nu acceptă ca Grecia să declare că este în incapacitate de plată şi afirmă: până când ai bogăţii nu poţi să te declari falit. Se aşteaptă momentul să-şi vândă sistemul de drumuri, insulele, siste­mul de transport, apa etc. Deci, în cazul Greciei este un război deschis pentru pierderea şi ultimelor averi naţionale. Să nu uităm că în trecut războaiele au făcut ace­laşi lucru. Intrau în ţară şi-ţi luau bogăţiile. Sper că în facultăţi se mai vorbeşte despre Sovrom-uri. Astăzi nu mai este nevoie de războaiele clasice. Acum este dolarul, cu problemele sale, despre care tot în interviul anterior am amintit.